Ioan Stoica, fostul patron al faimoasei scheme piramidale Caritas din anii 90 a ajuns să doarmă pe stradă, informează foaiatransilvana.ro.

Acum 25 de ani, Ioan Stoica, patronul de la Caritas escroca sute de mii de români și putea deveni cel mai bogat român, însă soarta a decis altfel. Stoica a ajuns să fie evacuat din garsoniera în care locuia cu chirie, din Brașov, pentru că nu a și-a mai plătit utilitățile de câțiva ani, astfel încât proprietarul a cerut evacuarea.

Zilele trecute, Ioan Stoica a fost dat afară din locuință, cu ajutorul Poliei Brașov, în plină iarnă, el dormind acum sub cerul liber, pe unde apucă, prin Brașov. Ajuns, la 76 de ani, Ioan Stoica s-a retras după falimentul Caritas de la Cluj, la Brașov.

*Povestea Caritas

Jocul piramidal Caritas a fost în vogă în perioada 1992-1994. Compania Caritas a fost înfiinţată de contabilul braşovean Ioan Stoica în aprilie 1992, ca SRL (societate cu răspundere limitată), având un capital de numai 100.000 de lei vechi (500 de dolari). La doar două luni de la înfiinţare, Caritas se mută la Cluj-Napoca. Iniţial, valoarea depozitelor era una mică (2.000-10.000 de lei), dar mai târziu valoarea depozitului iniţial minim a urcat la 20.000 de lei, în timp ce valoarea maximă era de 160.000 de lei. Sute de mii de români au investit în Caritas peste 4 miliarde de dolari. La prăbuşirea jocului piramidal 300.000 de oameni şi-au pierdut toţi bani.

Imediat după prăbuşirea Caritas, Ioan Stoica s-a evaporat şi nimeni nu a mai dat de el. S-a zvonit chiar că a fugit din ţară pentru a scăpa de furia oamenilor care rămăseseră fără economiile de-o viaţă. Ioan Stoica a fost arestat abia în vara lui 1994, pe 25 august, când devenise evident că nimeni nu-şi va mai recupera banii. A fost ridicat de la Cluj şi dus la Bucureşti cu avionul, fără cătuşe la mâini, laolaltă cu ceilalţi pasageri ai unei curse de linie. Ioan Stoica a fost condamnat, în 1995, la şapte ani de închisoare, pedeapsă care i-a fost redusă ulterior, fiind eliberat la 14 iunie 1996.

2 COMENTARII

  1. O vorba din batrani spune : Daca nu ar fi fraieri, nu ar fi smecheri.
    As adauga eu : Nu-i prost cine cere, e prost cine da.

    Oricum , frumos bilantul justitiei. Pentru 4 miliarde de dollari sa iei 2 ani de inchisoare, …………………. as zice ca a meritat pentru el 😉

  2. Stoica a fost doar un fraier care ”a luat pe el” toată jmekeria. În spate au fost magistrați mși securiști. Dealtfel cineva care a depus banii a treia zi de la inființare avea deja numărul 7600. Cînd a inceput ”restituirea” numai fețe din înalta protipendadă a Clujului erau pe la ghișeu. Informații de la ”prima mînă” de atunci…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here