Geopolitica este geopolitică și comerțul este comerț. O logică rudimentară, desigur, dar care devine somptuoasă ca un tablou renascentist când o aplicăm, în prezent, „disputei” UE-Rusia după anexarea din 2014 a Peninsulei Crimeea. Cu o subliniere: o somptuozitate bazată pe fluxuri neutre de bani. Miliarde și miliarde.
Chiar dacă Vladimir Putin și-a prins la breloc o bucată din teritoriul Ucrainei, iar UE intrat în al cincilea an de sancțiuni comerciale aplicate Rusiei, asta nu a împiedicat ca vechile și fertilele rute de business dintre anumite puteri europene și Moscova să rămână înfloritoare.
De exemplu, aflăm dintr-o analiză CEPA, investițiile germane în Rusia au însumat anul trecut 3,7 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel investițional din ultimul deceniu. Krasivyy! (Frumos!). Tot în 2018, schimburile comerciale dintre Franța și Rusia (întru bucuria colțului de zâmbet al lui Macron îndreptat spre rictusul lui Putin) s-au încifrat la 17 miliarde de dolari.
Germania, însă, ocupă un loc special în inima pătimașă a Kremlinului, care vibrează nu doar după ritmuri cash flow, ci și printr-o sumedenie de endorfine consfințite prin practicile istoriei. De la reveriile arhitecturale ale lui Petru cel Mare, care a construit Sankt Petersburgul ca pe o beție a frumuseții dedicată spiritului german, și până la Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care expansionismul hitlerist și cel sovietic au bifat o love story letală Europei, Germania și Rusia au fost constant într-un tango al afinităților comerciale și al setei de putere continentală.
Iată cum concepea Petru cel Mare (mentorul imperialist al președintelui Putin), în testamentul său, rețeta politico-genetică perfectă a Imperiului Rus: „A se însoți Prinții ruși întotdeauna cu prințese din Germania, spre a înmulți influența noastră acolo, să se unească de la sine la pricina noastră”.
Că Petru cel Mare nu anticipa atunci avântul fetițelor de zahăr din vacarmul post-URSS spre cardurile bancare ale bogătașilor din Bergmannkiez, cel mai scump cartier din Berlin, asta e o bârfă separată.
Cred că cea mai exactă descriere a relației privilegiate, în gangurile istoriei, dintre Germania și Rusia o găsim în romanul lui Cees Nooteboom, „Ziua Morților”. Acțiunea se petrece după căderea Zidului Berlinului. Citez:
„Germania şi Rusia, în astfel de momente aveai impresia că aceste două ţări simţeau una pentru alta un dor aproape incomprehensibil pentru olandezul atlantic, ca şi cum acea suprafaţă nesfârşită care părea să înceapă acolo, în Berlin, exercita o forţă misterioasă de atracţie, din care, mai devreme sau mai târziu, urma să ia naştere ceva, ceva ce acum nu intra încă discuţie, dar care, în ciuda tuturor aparenţelor potrivnice, avea să întoarcă încă o dată istoria Europei cu susul în jos, ca şi cum acea masă enormă de pământ s-ar fi putut răsuci, făcând periferia vestică să alunece jos ca o cuvertură.”
