Franţa a lansat un plan naţional de economisire a energiei

Sursa: Pexels

Joi, Franţa a lansat un plan naţional de economisire a energiei, pentru a evita întreruperile de curent şi de gaze în timpul iernii. Planul mizează pe un impuls pentru a stinge luminile şi a coborî temperaturile în termostate, transmite Reuters, citată de News.ro.

Deşi ţara este mai puţin dependentă de gazele ruseşti decât vecinii  săi din est, cum ar fi Germania, producţia de energie nucleară franceză a scăzut pe măsură ce sectorul se luptă să repună în funcţiune mai multe dintre reactoarele sale vechi, aflate în întreţinere forţată.

Guvernul şi-a stabilit obiectivul de a reduce consumul de energie al Franţei cu 10% până în 2024, faţă de nivelurile din 2019, un prim pas într-un plan pe termen mai lung de a deveni neutră în privinţa emisiilor de carbon prin reducerea consumului de energie cu 40% până în 2050.

”Acţiunea noastră comună ne va permite să evităm să luăm mai multe măsuri obligatorii”, a declarat ministrul Energiei, Agnes Pannier-Runacher, în timp ce prezenta planul.

În conformitate cu planul amplu, guvernul ar da exemplu, inclusiv prin aplicarea unei limite de temperatură de 19 grade Celsius în clădirile publice şi scăderea acesteia la 18 grade Celsius în zilele în care reţeaua este suprasolicitată.

Printre alte măsuri, statul va reduce şi consumul de apă caldă în toalete, va încuraja munca de acasă, iar funcţionarii publici care conduc vehicule guvernamentale vor fi obligaţi să-şi limiteze viteza la 110 kilometri pe oră.

Între timp, 30 din cele mai mari 40 de companii din Franţa s-au angajat să reducă consumul de energie prin stingerea luminilor în clădirile nefolosite, limitând în acelaşi timp încălzirea şi aerul condiţionat.

Pannier-Runacher a spus că aproape 800 de milioane de euro au fost rezervate pentru a ajuta oamenii să-şi reducă consumul de energie, inclusiv subvenţii de până la 9.000 de euro per gospodărie pentru a trece de la boilere pe gaze la pompe de căldură mai eficiente din punct de vedere energetic.

Memorandum de Înţelegere între Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a Franţei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here