Franța, despre decizia Poloniei: Ar fi mai rău să acceptăm ca spectatori prăbuşirea proiectului politic european

Uniunea Europeană trebuie să acţioneze fără slăbiciune împotriva punerii sub semnul întrebării a proiectului european de către Polonia şi să utilizeze mijloacele puse la dispoziţia sa de statele membre, a afirmat marţi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune. Pe de altă parte, președintele Lituaniei susține că statul de drept nu ar trebui să fie legat de finanţarea de la Uniunea Europeană.

„Să pui sub semnul întrebării statul de drept înseamnă să pui sub semnul întrebării proiectul european. Vom fi extrem de vigilenţi şi fermi în privinţa acestor subiecte peste tot în Europa”, a dat asigurări secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, la sosirea la Luxemburg, în vederea pregătirii împreună cu omologii săi a summitului UE de joi şi vineri.

Şefii de stat şi de guvern ai Celor 27 vor avea o discuţie asupra punerii sub semnul întrebării a primatului dreptului european de către Polonia şi a acuzaţiilor de şantaj aduse de premierul polonez Mateusz Morawiecki.

„Europa este fondată pe drept, reguli comune şi valori împărtăşite înscrise în tratatele noastre care sunt un pact politic, nu o simplă bucată de hârtie de pe care putem să alegem ce ne place şi ce nu”, a reamintit Clement Beaune, un apropiat al preşedintelui Emmanuel Macron.

„Dialogul continuă cu Polonia, dar trebuie de asemenea să utilizăm instrumente de presiune”, a spus el, referindu-se în special la noul regulament care permite suspendarea sau reducerea plăţilor în fonduri UE către ţările unde sunt constatate încălcări ale principiilor statului de drept.

„Asta nu vrea să spună că punem un preţ pe statul de drept, pe care îl putem plăti pentru a nu respecta valorile dacă suntem dispuşi să ne lipsim de anumite fonduri europene”, a mai spus el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Un alt mijloc de presiune este aprobarea planului de redresare de 36 de miliarde de euro îngheţat de Comisia Europeană. Mai multe state membre s-au declarat împotriva aprobării acestui plan pentru că Polonia nu respectă criteriile impuse.

„Nu este un subiect bilateral, nu este un meci al unei ţări împotriva alteia. Sunt proceduri şi valori europene. Comisia Europeană este cea care face evaluarea fiecărui plan de relansare şi astăzi Comisia Europeană este cea care discută cu Polonia şi Ungaria despre aceste principii”, a subliniat Clement Beaune.

„Orice formă de presiune şi de sancţiune este o formă de eşec colectiv pentru că asta înseamnă că Europa nu funcţionează spontan în privinţa valorilor pe care le-am agreat în mod suveran”, şi-a exprimat el regretul.

„Dar ar fi mai rău să acceptăm ca spectatori prăbuşirea proiectului politic european”, a avertizat el.

Lituania se oferă să medieze conflictul

Pe de altă parte, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda susține că aspectele privind statul de drept nu ar trebui să fie legate de finanţarea de la Uniunea Europeană.

„Cred că din punct de vedere moral este nociv şi incorect să se lege principiile supremaţiei legii de resurse financiare”, a declarat şeful statului lituanian într-o conferinţă de presă, după o întâlnire cu omologul său polonez Andrzej Duda.

„Chiar dacă juridic ar fi posibil, moral ar constitui un precedent foarte toxic, care ar afecta în mod inimaginabil unitatea Uniunii Europene”, a adăugat el.

Nauseda s-a oferit să joace rolul de mediator între Polonia şi Comisia Europeană.

Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, a început în urmă cu câţiva ani o reformă a sistemului judiciar al ţării, pe fondul acuzaţiilor că judecătorii sunt supuşi presiunilor politice.

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement contra guvernului de la Varşovia, unele cazuri ajungând chiar la nivelul Curţii de Justiţie a UE (CJUE).

În luna iulie, CJUE a decis că o cameră disciplinară creată în 2018 în cadrul Curţii Supreme poloneze nu garantează deplin independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

Membrii acestei camere sunt selectaţi de Consiliul Naţional al Magistraturii din Polonia, ai cărui membri sunt numiţi de către parlamentul polonez. Potrivit CJUE, Consiliul Naţional al Magistraturii „a fost reorganizat semnificativ de executivul şi legislativul poloneze”, iar independenţa sa „poate ridica dubii justificabile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here