Gabriela Firea anunță o actualizare a valorii coşului minim de consum

Inquam Photos / George Calin

Ministrul Familiei, Gabriela Firea scrie, vineri, într-o postare pe Facebook, că veniturile trebuie adaptate vieţii de zi cu zi şi o soluţie ar fi actualizarea valorii coşului minim de consum pentru un trai decent. Firea mai spune că în ultimii doi ani, Institutul Naţional de Statistică nu putut fixa această valoare din cauza unei erori materiale: o parte dintre componentele coşului lipsesc legea publicată în Monitorul Oficial, în august 2020, transmite News.ro.

”Familiile din România trebuie ajutate să ducă un trai decent. Creşterea preţurilor din ultimele luni afectează multe familii, iar efectele pot fi un dezastru pentru viitorul ţării. Veniturile trebuie adaptate vieţii de zi cu zi. O soluţie ar fi actualizarea valorii coşului minim de consum pentru un trai decent”, spune ministrul Familiei.

Gabriela Firea arată că preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, i-a semnalat o situaţie de a cărei rezolvare depinde creşterea veniturilor a 1,5 milioane de români care lucrează pe salariul minim.

”Deci, familii întregi ar duce-o puţin mai bine. Salariul minim se calculează de mulţi ani în funcţie de coşul minim de consum pentru un trai decent. În ultimii doi ani, Institutul Naţional de Statistică nu putut fixa această valoare din cauza unei erori materiale: o parte dintre componentele coşului lipsesc legea publicată în Monitorul Oficial, în august 2020. Această eroare trebuie corectată, mai ales acum când familiile trec printr-o perioadă grea. La nivelul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse lucrăm la completarea legii cu datele lipsă. De asemenea, trebuie luate în calcul şi alte tipuri de familii, nu doar pe cea cu doi părinţi şi doi copii”, mai scrie Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here