Gabriela Firea, despre invalidarea lui Mitică Dragomir, considerat de Marcel Ciolacu ”inoportun”: Sunt într-o poziție ingrată

Decizia privind invalidarea lui Mitică Dragomir pe lista consilierilor generali ai PSD aparţine liderului PSD Sector 3, care a „primit sarcină” de la preşedintele PSD să organizeze o şedinţă în acest sens cât mai curând posibil, a declarat vineri liderul PSD Bucureşti, Gabriela Firea.

S-a pus şi această problemă (invalidarea lui Dragomir – n.r.), iar preşedintele PSD Sector 3, Aurelian Bădulescu, a primit sarcină din partea conducerii centrale să organizeze de urgenţă o şedinţă statutară în care să analizeze această situaţie, având în vedere reacţiile publice care au apărut în ultima perioadă, şi să se ia o o decizie în consecinţă şi în conformitate cu sarcina primită de la conducerea partidului”, a afirmat Firea, la sediul PSD, la finalul unei şedinţe cu conducerea partidului.

Întrebată dacă este de acord cu invalidarea lui Dragomir, Firea a arătat că se află „într-o poziţie ingrată”.

Ce să spun, eu am o poziţie ingrată, pentru că, aşa cum ştiţi, am validat lista de consilieri generali pentru că ni s-a dat această posibilitate, să avem autonomie. (…) Au fost propuneri de la colegii noştri, de la cele 6 sectoare, practic nu toate propunerile le-am făcut eu. (…) Eu nu mă pricep la sport în general şi nu mă pricep la fotbal şi au fost colegi care au spus că trebuie să vină alături de noi personalităţi din lumea sportului care reprezintă toate cluburile cu notorietate – Steaua, Dinamo, Rapid. Au fost făcute aceste propuneri, am mers în alegeri, am câştigat cel mai mare grup de consilieri generali şi anume un număr de 21. Acum au apărut aceste discuţii. Nu pot să nu remarc faptul că, dacă domnul Dragomir era pe lista PNL, probabil că nu erau atât de multe acuze în spaţiul public. Aşa, fiind pe lista PSD, noi întotdeauna să fim criticaţi şi în noi şi în colegii noştri se aruncă cu foarte mult noroi„, a susţinut Firea.

Ea a adăugat că nu poate să ştie acum care sunt şansele ca locul lui Dragomir să fie invalidat.

„Eu nu pot să spun înainte de a se organiza această întâlnire ce se va întâmpla acolo. Domnul Bădulescu a promis domnului preşedinte Ciolacu că va convoca şedinţa cât de curând posibil. (…) Şi se va discuta, pentru că aşa este statutar. Nu aş putea eu de la organizaţia municipiului Bucureşti să iau o astfel de decizie şi nici conducerea naţională”, a precizat liderul PSD Bucureşti.

Prezenţa lui Mitică Dragomir pe listele PSD de consilieri municipali ai Capitalei este una „inoportună”, a declarat, vineri, preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, care a solicitat organizaţiei Sectorului 3 să analizeze această situaţie.

Am avut o discuție separată cu președintele filalei Sector 3, deoarece al luat act de declarațiile publice ale domnului Mitică Dragomir și am cerut organizației Sectorului 3 să analizeze de urgență situația, astfel încât până la validare să am o decizie a organizației dacă dl Mitică Dragomir va fi sau nu validat ca și consilier general al Capitalei”, a spus Ciolacu.

El adăugat că Gabriela Firea a asistat la această discuție.

Eu mi-am expus punctul de vedere, acum urmează decizia colegilor mei de la Sectorul 3. Nu aș dori să intru în detalii nici cu trecutul domnului Dragomir, nici cu prezentul. Eu consider că e inoportună prezența lui pe lista de consilieri generali”, a adăugat el, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here