Gafa monumentală comisă de românca acuzată în furtul de 60 de milioane de euro

Sursa: Facebook

Atunci când polițiștii au reținut-o, Maria Meșter, o româncă în vârstă 47 de ani, purta cercei cu diamante de 18 carate. Erau identici cu cei dispăruți din casa Tamarei, fiica magnatului din industria Formulei 1, Bernie Ecclestone.

În momentul intervenției autorităților, românca încerca să se îmbarce într-o cursă de Italia, potrivit publicației britanice, Daily Mail. Cazul a ajuns în instanță, după ce procurorii au început ancheta într-un caz de furt de aproape 60 de milioane de euro, din casa Tamarei Ecclestone.

Cerceii cu care fusese prinsă purtându-i Maria Meșter sunt evaluați la cca. 300.000 de lire sterline.

În dosarul instrumentat de autoritățile britanice, românca este acuzaă împreună cu fiul ei, Emil Bogdan Savastru, în vârstă de 29 de ani. La fel ca mama sa, și acesta din urmă avea asupra sa un obiect identic cu unul dispărut, în 13 decembrie 2019, din reședința familiei Eccleston, e vorba de o geantă Louis Vuitton.

Emil Bogdan Savastru, care muncea ca barman într-un club din Londra, a fost reținut în ajunul îmbarcării într-un avion cu destinația Japonia. În dosar au mai fost formulate acuzații împotriva a doi bărbați de 21, respectiv 31 de ani.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here