Garry Kasparov revine la Bucureşti pentru Grand Chess Tour 2023

Garry Kasparov, multiplu campion mondial, va fi prezent la Bucureşti, în data de 5 mai, pentru a deschide prima etapă a circuitului internaţional Grand Chess Tour 2023, unul dintre cele mai importante turnee de şah la nivel mondial. Vor participa 10 dintre cei mai mari şahişti ai lumii. Este a patra oară când marele maestru Garry Kasparov revine în ţara noastră, cu ocazia desfăşurării circuitului GCT, informează News.ro.

Superbet Chess Classic România este prima din cele cinci etape ale circuitului Grand Chess Tour 2023 (etape care au loc în Europa şi în Statele Unite ale Americii) şi va avea loc la Bucureşti, în perioada 5-15 mai 2023. Turneul de şah, fondat de Garry Kasparov în urmă cu 15 ani, reuneşte anual cei mai buni jucători de şah din lume. În etapa din România vor participa 10 Mari Maeştri (GM) ai şahului internaţional, desemnaţi dintre cei mai buni jucători de şah din lume, precum şi doi dintre cei mai valoroşi şahişti ai României: Bogdan-Daniel Deac (locul 39 mondial), care a primit un wildcard pentru această competiţie, şi Richard Rapport (locul 13 mondial).

Garry Kasparov va participa la ceremonia de deschidere a primei etape a turneului GCT. Evenimentul de inaugurare a competiţiei va fi dedicat iubitorilor acestui sport, transmiţând un mesaj de celebrare a vieţii, a păcii, a valorilor universale şi a minţilor care se pun în slujba binelui, sub sloganul “Uniting Minds”.

Faptul că 10 dintre cei mai buni jucători de şah ai lumii se vor confrunta, la Bucureşti, deja pentru a patra oară, într-o competiţie de talie internaţională, transformă capitala României într-un hub al acestui sport al minţii. Prezenţa Marelui Maestru Garry Kasparov la Bucureşti, în deschiderea circuitului Grand Chess Tour 2023, ne onorează de fiecare dată şi reprezintă ocazia perfectă de a încuraja tinerii să descopere şi să se perfecţioneze în tainele acestui sport extraordinar”, a declarat preşedinta Fundaţiei Superbet, Augusta Dragic.

Ceremonia de deschidere va avea loc în 5 mai, de la ora 17:00, la Grand Hotel Bucharest (Sala Ronda), şi va consta în prezentarea turneului şi a jucătorilor primei etape, în tragerea la sorţi a jucătorilor înscrişi în competiţie, urmată de prima mutare, făcută de marele maestru internaţional Garry Kasparov cu un invitat special, o sesiune de întrebări dedicată presei, precum şi o serie de momente realizate cu invitaţii, cu participarea celor 10 GM ai şahului şi a lui Garry Kasparov. Competiţia de şah se va desfăşura la acelaşi Grand Hotel Bucharest din Capitală, în perioada 6-15 mai.

Cu importanţă strategică în stabilirea celui mai bun şahist al lumii, competiţia din România va fi de şah clasic, în care jucătorii vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la Bucureşti ajung la 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit ajung la 1,4 milioane de dolari. În premieră, ediţia din 2023 va avea şi un fond de premii bonus, în valoare de 175.000 de dolari, care vor fi acordate primilor trei clasaţi la finalul întregii competiţii.

Fondul de premiere în ediţia 2023 este asigurat de principalii sponsori: Fundaţia Superbet şi Saint Louis Chess Club, ambele organizaţii non-profit care susţin educaţia prin şah şi misiunea GCT de a promova sportul minţii în toate colţurile lumii. Federaţia Română de Şah va fi organizator şi partener al etapei de la Bucureşti, împreună cu Fundaţia Superbet. Din 2019, Grand Chess Tour este prezent în România prin intermediul Fundaţiei Superbet. Începând cu ediţia din 2022, Fundaţia Superbet a devenit partener strategic global în organizarea Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului – Bucureşti, Varşovia şi Zagreb.

La sfârşitul lunii martie a.c., turneul GCT a anunţat wildcard-urile pentru primele trei etape din Europa, ediţia 2023. Jucătorul nr. 1 în lume, la ora actuală (campionul en titre), Magnus Carlsen, a primit două wildcard-uri şi va fi cap de afiş la două dintre etapele din Europa ale turneului GCT – Varşovia şi Zagreb, în timp ce Bogdan Deac şi Constantin Lupulescu, jucători de bază ai lotului olimpic masculin, vor concura în etapele circuitului GCT de la Bucureşti, Varşovia şi Zagreb. De asemenea, Kirill Shevchenko, transferat anul acesta sub steagul României, va juca în etapa de la Varşovia a circuitului GCT.

10 dintre cei mai buni şahişti ai lumii, potrivit clasamentului FIDE, se vor confrunta în perioada 5-15 mai, la Bucureşti. Cei 10 fantastici formează cel mai puternic line-up, de până acum, avut în România.

Nr. Jucător Titulatură Ţară Clasament FIDE Clasament URS
1 GM Alireza Firouzja Jucător în circuit complet Franţa 2811 2795
2 GM Ding Liren Jucător în circuit complet China 2801 2798
3 GM Ian Nepomniachtchi Jucător în circuit complet FIDE 2778 2789
4 GM Fabiano Caruana Jucător în circuit complet SUA 2781 2780
5 GM Anish Giri Jucător în circuit complet Olanda 2767 2762
6 GM Wesley So Jucător în circuit complet SUA 2762 2769
7 GM Maxime Vachier-Lagrave Jucător în circuit complet Franţa 2746 2766
8 GM Jan-Krzysztof Duda Jucător în circuit complet Polonia 2767 2767
9 GM Richard Rapport Jucător în circuit complet România 2736 2746
10 GM Bogdan-Daniel Deac Wildcard România 2656 2691

 

Grand Chess Tour este un circuit de şah internaţional, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai şahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour şi a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori. Pentru mai multe informaţii, puteţi vizita grandchesstour.org.

David Popovici a câştigat a șasea medalie de aur la Campiontul Național, la proba de 100 m fluture

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here