Generalul care a coordonat bombardamentele NATO asupra Serbiei în 1999 acuză Occidentul, în special UE

Generalul Wesley Clark, fost comandant NATO în Europa, a declarat că înțelege animozitatea opiniei publice sârbe față de NATO, dar există relaţii de parteneriat ale Serbiei cu NATO, transmite agenția sârbă BETA, citată de Rador.

„Înţeleg că nu este uşor pentru Serbia să treacă peste moştenirea războiului, dar în opinia mea interesele ei adevărate sunt în Occident”, a spus Clark, adăugând: „Integrarea cu Occidentul ar aduce Serbiei beneficii considerabile economice, politice și chiar diplomatice. Serbia este cunoscută și pentru realizările ei științifice, începând de la Nikola Tesla încoace. Occidentul oferă un teren mult mai mare pentru astfel de realizări”.

Acesta a apreciat că Occidentul, în special UE, nu și-a îndeplinit obligația de a oferi asistență economică consistentă țărilor din Balcanii de Vest, obligaţie asumată în timpul negocierilor de pace din 1995, care este, de asemenea, o cauză majoră de instabilitate în regiunea Europei de Sud-Est.

Problemele au apărut de la început pentru că nu au fost puse în aplicare puncte importante ale Acordurilor de pace de la Dayton, iar când s-au retras forțele de implementare a păcii (IFOR), Uniunea Europeană nu a preluat conducerea și nu și-a îndeplinit obligațiile, în sensul juridic, a spus Clark.

„De exemplu, după demilitarizarea cu succes, ar fi trebuit inițiată și pusă în aplicare partea politică a acordului, în primul rând prin instituirea unei președinții comune funcționale în Bosnia și Herțegovina, precum și stabilirea unei relații raționale și constructive între Republica Srpska (entitatea sârbă din Bosnia și Herțegovina – n.r.) și Federația BiH. Funcționarea unui stat complex în mod inevitabil s-a atrofiat”, a subliniat Wesley Clark.

Vacuumul politic și economic prelungit a dus şi la implicarea altora în regiune, mai întâi în Republika Srpska, a spus Clark şi a adăugat că „Rusia vrea să influențeze și să își păstreze fortăreața ei în Republika Srpska și acţionează în acest sens”.

„În ceea ce privește Europa, progresul economic este crucial. Prin urmare, investiții mai mari din partea Uniunii Europene ar însemna crearea de noi locuri de muncă, accesul la tehnologii noi. De asemenea, ar contribui la consolidarea intereselor comune ale tuturor celor din regiune și, probabil, la apropierea țărilor din această regiune”, a subliniat Clark.

Wesley Clark este, de asemenea, şi în favoarea aderării la NATO, deoarece, indiferent că este vorba despre țări mici, fiecare dintre ele poate contribui la clubul Alianţei Atlanticului de Nord. „Poate mai important decât contribuția concretă este crearea unei politici comune, și a rolului NATO în stabilizarea regiunii, astfel încât acestea să nu se întoarcă la conflicte”, conchide Wesley Clark.

Wesley Clark a fost în 1999, pe fondul războiului din provincia Kosovo, comandantul Operațiunii Forțele Aliate, campania de bombardamente NATO asupra Serbiei iugoslave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here