<< Orașul Lisiceansk a căzut în „mâinile” Rusiei, dându-i controlul deplin asupra regiunii separatiste Luhansk, din Ucraina. Forțele ruse ocupă, de asemenea, aproape toată regiunea vecină, Donețk, cealaltă regiune pe care Kremlinul a recunoscut-o ca independentă cu două zile înainte de a-și lansa invazia. Rusia are de ales să accepte această victorie ca punct culminant al războiului sau să caute victoria totală prin acapararea întregii Ucraine. Înainte de a lua în considerare această opțiune, trebuie să înțelegem cadrul conceptual care a definit planul inițial al Rusiei >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Toate forțele militare au o doctrină. Doctrina definește modul în care trebuie purtate războaiele. În Statele Unite, în timpul Războiului Rece, doctrina a fost numită AirLand Battle, care prevedea un sistem combinat de arme pentru ofensivă și apărare care funcționează ca o singură forță, sub comandă unificată. Chinezii aveau o doctrină numită apărare activă, care proiecta un inamic aflat constant în atac, în timp ce forțele chineze îl reținea în majoritatea sectoarelor și atacau pe măsură ce se iveau oportunitățile. Există multe concepte, în orice armată, și majoritatea sunt de puțină importanță. Modelul de bază de luptă definește tipul de arme care trebuie procurat, amestecul adecvat de forțe, antrenamentul pe care îl primesc și așa mai departe. Doctrinele există pentru un teatru întreg de război și pentru unități mult mai mici. În caz de război, toate trebuie combinate într-o singură forță de luptă.
Doctrina rusă, definită după căderea Uniunii Sovietice, se numește Deep Battle. Anticipează lupta rusească în orice nivel al războiului. Scopul este de a „străpunge” cât mai puternic și rapid inamicul. Pentru a face acest lucru, trebuie să existe o coordonare intensă la toate nivelurile bătăliei și, de asemenea, între niveluri. Deci, în Ucraina, Deep Battle urma să coordoneze operațiunile generale din fiecare teatru de război. Erau necesare teatre pentru a gestiona bătălia la componente mici precum batalioanele. Profunzimea doctrinei este determinată nu numai de cât de departe poate „străpunge” inamicul, ci și de cât de profund pot fi făcute comanda și controlul.
Deep Battle este foarte promițător atunci când informațiile circulă rapid la următorul cel mai înalt nivel de comandă. Armata rusă este ca un baros. Când această coordonare, consultare și comandă se întrerup – iar cheia este comunicarea, notoriu întârziată sau greșită într-o luptă – „barosul” lovește armata în „genunchi”. Deep Battle se transformă într-un sistem de comandă centralizat, în care comandamentul superior nu poate vedea realitățile de la nivelul inferior.
Pentru atacul inițial asupra Ucrainei, a fost urmat conceptul Deep Battle. A organizat forța în trei atacuri construite în jurul blindatelor și lovind de la nord spre Kiev, de la sud spre Odesa și la o mică distanță în Donbas în est. Ordinele inițiale păreau să fie în vigoare, indiferent de evenimente. Forța nordică s-a blocat pe un drum și a rămas acolo zile întregi, fără nicio corecție a ordinelor sale. Această forță fusese probabil menită să sprijine forța care venea dinspre est. Tancurile ard combustibil rapid, chiar și când merg în gol, iar logistica nu a avut ordine noi sau nu le-a putut executa. Dintr-o singură luptă puternică au apărut trei teatre de operații separate, fără un plan de luptă integrat. În mod clar, fluxul de informații s-a întrerupt pe măsură ce infanteria a intrat în orașe puternic apărate și nu a reușit să înțeleagă forța cu care se confrunta. Comandamentul superior nu cunoștea informațiile de luptă privind inamicul, realitatea logistică sau rapoartele de luptă și, în loc să transfere mai multă comandă, a ținut „frâiele strânse”. A fost un Deep Battle în cel mai rău moment.
S-a îmbunătățit rapid. În primul rând, cele trei zone au fost tratate diferit. Grupului de luptă din nord, care ieșea din Belarus, i s-a cerut să se retragă și, eventual, să trimită forțe în bătălia principală din est. Același lucru pentru atacul din sud. Toate resursele au mers către al treilea grup, cel care a luat Lugansk. Deep Battle s-a aplicat singurei grupări decisive care i-a învins pe ucraineni la Luhansk. În loc să ducă războiul ca o singură bătălie, a luat conceptul inițial și l-a împărțit în trei teatre, capturând o zonă, probabil redistribuind tot, cu excepția unei forțe de ocupație, iar restul mutând către forța de sud, lucru care, dacă reușește, face ca forța de nord să fie irelevantă.
Deep Battle nu a eșuat în calitate de concept, ci în execuție. Bătălia care trebuie dusă acum este mai simplă. Deplasarea spre Odesa va avea rânduiala unei bătălii reușite. Este mai probabil ca, în special, comandamentul superior să înțeleagă starea luptei și să dea ordine după cum este necesar, păstrând în același timp un „ochi” atent pe un singur teatru, mai degrabă decât pe trei.
Este departe de a fi clar că Rusia poate câștiga. Concentrarea asupra Donbasului le-a oferit forțelor ucrainene multă odihnă necesară, precum și noi arme și antrenament pentru utilizarea acestora. Soldații care au cunoscut câmpul de luptă sunt mult mai capabili de antrenament decât novicii care s-au confruntat prima dată cu Rusia. Rusia se îndreaptă acum către următorul său teatru de operațiuni, cu trupele sale însângerate și cu ofițerii care au gustat înfrângerea și victoria. Ei se confruntă cu o armată ucraineană mare, motivată și însângerată, cu noi arme puternice. Deep Battle a eșuat la primul test, dar primește o a doua încercare, împotriva unui inamic care luptă în grupuri mici, cu direcție strategică, dar a cărui tactică rezidă în niveluri mult mai joase, o doctrină a autorității difuze. Exceptând sângele care va fi vărsat, va fi interesant de văzut ce se întâmplă. >>
Cum poate fi câștigat războiul lung. Ucraina are toate șansele să împingă înapoi armata Rusiei
