În urmă cu câteva zile, președintele rus Vladimir Putin a decis să înlocuiască comandantul militar responsabil de războiul din Ucraina cu generalul Serghei Surovikin, și astfel să schimbe cultura militară a conflictului în sine. A fost o mișcare importantă, dar nu neapărat din motivele oferite de majoritatea presei. A venit după ce Ucraina, înarmată în primul rând de Statele Unite, a preluat inițiativa pe câmpul de luptă ucrainean. Credibilitatea lui Putin era în joc chiar și printre elementele aparent pro-război, care acum începeau să-i critice performanța, scrie George Friedman într-o analiză Geopolitical Futures.
<< Originea criticii este importantă. Unul dintre cei mai puternici critici ai strategiei Rusiei în Ucraina a fost Ramzan Kadîrov, funcționarul de multă vreme al lui Putin, care a folosit o brutalitate extremă la ordinul lui Putin pentru a ține sub control revolta din Cecenia. Kadîrov și Putin s-au angajat să oprească fragmentarea Rusiei și să recupereze ceea ce putea fi recuperat. Kadîrov a susținut invadarea Ucrainei, dar a fost îngrozit de slăbiciunea arătată de armata rusă, în special de înaltul său comandament. Din punctul său de vedere, era necesară o operațiune nemiloasă împotriva publicului și armatei ucrainene – cu alte cuvinte, un război de tip cecen. Așadar, avem un aliat fidel al lui Putin, care dă public de pământ cu incompetența și blândețea armatei ruse, doar pentru a fi numit un nou comandant.
Comandanții care dau bine în exerciții și la întrunirile de personal eșuează uneori în luptă. Uneori, înlocuirea unui comandant, indiferent de circumstanță, este critică. Se întâmplă tot timpul. Este clar de ceva vreme că planul de război al Rusiei a fost greșit de la început. Un nou plan de război necesită o nouă comandă. Noul comandant a ordonat imediat un baraj de rachete îndreptat spre Ucraina.
Războiul înseamnă încălcarea voinței inamicului de a rezista; un asalt nemilos în care totul este văzut ca o posibilă țintă este primul pas. Al doilea pas este să le bagi în minte soldaților ruși că se vor confrunta cu un pericol extrem din partea ta dacă nu vor reuși să facă față pe câmpul de luptă. Moralul și motivația sunt importante, dar nu funcționează dacă armata este prost echipată sau soldații sunt prost pregătiți. Așadar, tragerea de rachete indică ceea ce este rezervat viitorului, dar acel viitor nu va veni doar dacă trupele se tem de comandanții lor. Acel viitor vine cu o pregătire bună la toate nivelurile, cu arme adecvate și alte instrumente de război modern. A bifa ambele aspecte necesită timp. Un baraj de rachete programat oportun ajută puțin în acest sens.
Pentru a câștiga mai mult timp, un atac de la periferie ar ajuta și mai mult. Există rapoarte despre forțele rusești din Belarus, de exemplu, și zvonuri că armata bielorusă se pregătește de război. Dacă este adevărat, o împingere spre sud din Belarus ar putea oferi timp de manevră. Ar forța Ucraina să se apere pe un alt front și ar amenința linia de aprovizionare ucraineană din Polonia. Acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut, desigur. Nu este clar dacă Belarusul este capabil să ducă un război de mare intensitate, iar simplul act de a aduce trupe rusești acolo este dificil.
Un atac periferic ar fi fost posibil înainte ca armata ucraineană să se întărească în luptă și înainte ca SUA să înceapă să furnizeze în masă arme Kievului. De asemenea, un tratat de pace ar fi fost posibil dacă cineva ar fost serios interesat așa ceva. Nimic din toate acestea nu-i posibil atunci când Rusia este, după propriile standarde, slabă. Un baraj de rachete, cuplat cu armata rusă reconstruită, este probabil menit să creeze o pârghie acolo unde nu existase niciuna. Ferocitatea studiată a noului comandant ar putea, teoretic, să creeze o bază pentru o așezare.
În cele din urmă, SUA controlează cursul războiului în Ucraina și, prin urmare, Ucraina este ostatică a intereselor americane. Dar pentru că Ucraina are vieți în joc, are o limită în ceea ce privește durata și cât de intens va purta războiul. Scopul american este de a menține forțele ruse cât mai departe posibil de est, departe de NATO. Scopul Rusiei este recâștigarea întregii Ucraine. Deci, progresul, într-un fel sau altul, în acest conflict depinde într-o oarecare măsură de cât de credibili sunt noii lideri militari ruși și de modul în care pot motiva ei trupele existente în timp ce construiesc o nouă forță pentru primăvară. Până atunci, ei trebuie să demonstreze că soldații aflați deja acolo trebuie să fie luați în serios și că ar putea să vină ceva și mai rău. Trebuie să-i sperie pe ucraineni și pe americani. Data viitoare, critica cuiva precum Kadîrov ar putea să nu mai funcționeze. Producția de arme este fundamentul acestui război, iar SUA domină producția. Dacă Rusia nu poate egala rapid acest lucru, trebuie să facă unele concesii, eventual unele majore. Aceasta este problema de luptă cu care se confruntă noua comandă. >>
Ce au ratat Elon Musk, Roger Waters și al nostru Vasile Dîncu
