Săptămâna trecută am scris despre Orientul Mijlociu și am promis că voi reveni cu o continuare. Au intervenit însă alegerile din SUA, dar acum cum mă întorc la a doua parte despre Orientul Mijlociu, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Tindem să privim tulburările ca pe un fenomen intern, de obicei limitat la o anumită națiune sau regiune. Dar uneori există situații în care tulburările se răspândesc dincolo de granițele unei națiuni, din cauza fricii sau lăcomiei, schimbând astfel regiunea și chiar lumea de dincolo de ea. Așa stau lucrurile în Orientul Mijlociu.
Procesul decurge cam așa: Tulburările interne dintr-o țară creează teamă în altă țară că acestea s-ar putea răspândi și acolo. Apoi, teama este că aceste tulburări vor genera acțiuni militare în cealaltă țară. Ambele națiuni pot adopta o postură defensivă sau pot fi suficient de înspăimântate încât să acționeze agresiv. Frica și speranța constituie fundamentul și motorul războiului. Tulburările sunt generatorul.
Se spune adesea că un război este improbabil în această regiune, deoarece națiunile sale sunt slabe. Puterea și slăbiciunea sunt însă relative, iar aceste națiuni ar trebui comparate nu cu Statele Unite, ci între ele. Rezultatul va fi determinat de cât de puternică este o națiune în raport cu alta. Terenul și geografia sunt constante, dar frica are o capacitate istorică remarcabilă de a le depăși și nu face războiul imposibil. Războaiele sunt cel mai posibil lucru uman.
Iranul, situat în centrul Orientului Mijlociu, este o țară aflată într-un război de la distanță cu Statele Unite și Israelul. Iranul are cea mai mare armată din Orientul Mijlociu, o forță de blindate considerabilă și, aparent, un arsenal semnificativ de rachete. S-a susținut că nu ar avea capacitatea de a-și deplasa forțele blindate în luptă din cauza terenului înconjurător, a distanței până la inamicii săi și a incapacității de a-și asigura combustibilul pe câmpul de luptă. (Sunt sceptic; Iranul este un producător major de petrol și mă aștept să aibă suficiente capacități de rafinare pentru a livra combustibil acolo unde este necesar.) Analizând terenul Iranului și accesul rutier cu statele vecine, concluzia evidentă, în opinia mea, este că Iranul are, de fapt, capacitatea de a-și proiecta puterea în regiune și de a lovi eficient cu rachete. Cel puțin, planificatorii trebuie să presupună că armata Iranului poate opera la distanță. Poziția sa strategică îi poate permite să lovească în mai multe direcții, inclusiv spre nord, către Rusia, și să facă față unei posibile mișcări rusești spre sud.
Riscul unui război major în inima Orientului Mijlociu, o regiune esențială și strategică, nu este deloc neglijabil, la fel cum nici posibilitatea ca Iranul să înceapă un război de la distanță nu este lipsită de importanță. Capacitatea Statelor Unite de a desfășura rapid o forță de blocare pentru a apăra, să spunem, Arabia Saudită este incertă și, astfel, creează o situație periculoasă. Statele Unite au un interes vital în menținerea unei lumi stabile, deci lăsarea unor țări la mila altora ar genera probleme pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt nu ar părea la fel de dureros. >>
