Este de-acum limpede că prestația lui George Simion în dezbaterea cu Nicușor Dan, de la Euronews, a fost percepută ca una dezastruoasă și de către George Simion, și de către anturajul său de la vârful AUR și din echipa de campanie.
- Pentru cei care doresc să o revadă ori să o vadă, las AICI link-ul înregistrării integrale.
În acest sens, grăiește de la sine fuga lui Simion de cea de-a doua și de cea de-a treia dezbatere televizată (nu e exclus, de altfel, să mai fugă și de următoarele deja anunțate), după ce anterior același Simion afirmase țanțoș “că din acest moment eu sunt pregătit să încep dezbaterile electorale cu competitorul meu Nicuşor Dan”.
Mai conștient ca niciodată în viața lui de carențele proprii de educație și vidul copleșitor de competențe pe numeroase dosare, complexat de contracandidatul său, cu ego-ul emasculat de gafele în serie pe care le-a comis, în fine, probabil și puternic destabilizat psihic de ironiile la adresa sa, care au inundat ulterior rețelele sociale, George Simion a trecut la strategia de ținere sub control a daunelor.
Un candidat care ar fi respectat într-adevăr publicul și spiritul unei campanii electorale ar fi încercat după acel fiasco să se pregătească mai mult, atât cât se mai poate în timpul rămas, astfel încât să își îmbunătățească din mers performanțele.
Desigur, acesta nu este un sport pentru oricine și în mod sigur nu este un sport pentru George Simion. Ca să îngrași porcul în ajun nu e nevoie doar de efort supranatural, ci și de o bază adecvată. Cum însă nu este cazul de o asemenea bază în ceea ce-l privește pe George Simion, individul, ca și cei cu care se consultă și care totodată îl cunosc bine au devenit conștienți că bietul George mai mult nu poate.
Prin urmare, dintre cele două rele posibile – cel de a participa la noi dezbateri și de a risca noi prestații proaste, respectiv cel de a nu mai participa și a risca “doar” să fie taxat ca laș – Simion și ai lui l-au ales pe al doilea, considerându-l răul mai mic.
Rămâne de văzut după alegeri dacă această adaptare-șoc la “impotență” a fost sau nu decizia optimă.
Până atunci, merită luat notă de faptul că, prin teama sa de a combate față în față cu Nicușor Dan, George Simion a făcut mai mult decât să își expună ipocrizia (având în vedere virulența cu care atacase în noiembrie absența lui Ciolacu și Ciucă de la o dezbatere televizată) și a făcut mai mult decât să-și bată joc de așteptările publicului interesat să-i vadă pe amândoi candidații în ring.
Căci prin gestul său, George Simion le-a atras atenția atât amicilor, cât și inamicilor României că va fi un președinte slab, ușor de băgat în sperieți, ușor de exploatat în detrimentul intereselor României, în dauna aliaților și în beneficiul inamicilor.
Prin gestul său de a părăsi terenul de joc deja după prima ratare, George Simion le-a demonstrat amicilor și inamicilor României că nu are acele capacități excepționale, dar esențiale pentru un șef de stat – acelea de a gestiona lucid și eficient situații infinit mai complexe decât o amărâtă de dezbatere, ori de a căuta/imagina acele căi prin care pot fi întoarse în favoarea țării lui dosare sensibile care au demarat prost, ori care au început să meargă prost.
Un președinte slab educat, incompetent și adesea incoerent, un președinte ipocrit și instabil, dar totodată și un președinte incapabil să joace până la capăt – cam cu asta se va alege România dacă românii îl vor alege duminică pe George Simion.
Într-o lume tot mai dură și complicată din punct de vedere economic, politic și militar, un președinte pe care prietenii țării lui simt că nu se pot baza, iar dușmanii simt că-l pot folosi ca pe o batistă va fi o perenă vulnerabilitate strategică pentru națiunea lui.
Nu cred că există vreun român, american, francez ori brazilian care să își dorească un președinte înclinat spre abandon, obișnuit să se plângă de orice, aproape isteric atunci când nu este pupat în dos.
Din contră, în cazul cetățeanului modern, tradiția în materie de așteptări populare de la președintele țării, de la premierul ei și de la orice alt politician sau funcționar aflat în serviciul public, este aceea de a-i vedea muncind până la extenuare, de a-i vedea alergând chiar și după ce s-a terminat meciul, de a-i vedea oameni în toată firea, nu plângăcioși cu aer infantil.
Pe George Simion, în schimb, fuga de dezbateri, teama patologică de eșec și obsesia victoriei personale indiferent de preț, l-au plasat deja pe curs de coliziune cu toate aceste așteptări.
Fusese clar încă înainte de campania trecută și de campania curentă că George Simion are unele calități pentru a fi șef de galerie, dar îi lipsesc cele de a fi șef de stat. Însă campania aceasta și mai ales cele două săptămâni dintre cele două tururi parcă au luminat ca nimic altceva găunoșenia acestui candidat.
Vai de națiunea care-și alege drept conducător tocmai pe cel mai inadecvat, mai laș și mai periculos posibil dintre candidații înscriși!
- PS: Personal, îl suspectez pe George Simion de un lucru în plus. Și dacă e așa cum suspectez, omenește cumva tind să îl înțeleg pe deplin. Îl suspectez pe George Simion că după dezbaterea de la Euronews suferă cumplit de “sindromul Călin Georgescu”. Pur și simplu, Simion se teme că dacă va continua să dezbată față în față cu Nicușor Dan va face atât de multe și atât de profunde gafe încât va deveni la fel de ridicol precum sunt azi Călin și Cristela Georgescu. Și poate, chiar, se teme că va sfârși prin a detrona în universul rețelelor sociale acest cuplu de aur al stupidității sclifosite. Îl pot înțelege pe George Simion că nu vrea în ruptul capului să ajungă precum Călin&Cristela, deși ambii soți sunt suporterii săi. Mi-e însă imposibil să accept faptul că în România zilelor noastre concetățenii mei ar accepta în masă ca speriatul Simion să se trateze de acest sindrom nu pe cale “medicamentuoasă”, ci ascunzându-și pur și simplu boala; de ochii lumii…
