Germania este de acord cu o restricționare ”țintită și funcțională” a accesului Rusiei la SWIFT

Germania și-a schimbat sâmbătă poziția cu privire la impunerea de restricții privind accesul Rusiei la sistemul global de plăți interbancare SWIFT, alăturându-se altor puteri occidentale în sprijinul sancțiunilor mai dure menite să stopeze invazia Rusiei în Ucraina, relatează Reuters.

Lucrăm de urgență la o modalitate de a limita daunele colaterale ale decuplării de la SWIFT în așa fel încât să afecteze oamenii potriviți. Avem nevoie de o restricționare țintită și funcțională”, au anunțat ministrul german de externe Annalena Baerbock și ministrul Economiei Robert Habeck într-un comunicat.

Germania, care are cele mai mari fluxuri comerciale ale UE cu Rusia, a fost reticentă să accepte îndepărtarea Rusiei din principala rețea internațională de plăți din lume, spunând că trebuie mai întâi să cântărească consecințele economice ale unei astfel de mișcări.

Schimbarea de opinie a Berlinului vine în timp ce forțele ruse au continuat să lovească Kievul și alte orașe cu artilerie și rachete de croazieră în ziua a treia a unei campanii care a determinat sute de mii de ucraineni să fugă din țară spre Vest, spre Uniunea Europeană, blocând principalele autostrăzi și linii de cale ferată.

Decizia ar afecta comerțul rusesc și ar îngreuna companiile rusești să facă afaceri.

În cursul zilei de sâmbătă, și Italia, celălalt membru al Uniunii Europene care și-a exprimat rezervele față de un astfel de pas, a declarat că va sprijini deconectarea Rusiei de la sistemul de plăți.

Grecia s-a alăturat, de asemenea, liniei UE privind SWIFT, iar premierul ungar Viktor Orban a declarat că guvernul său nu va bloca nicio sancțiune planificată a UE.

„Acesta este momentul să fim uniți, este un război”, a spus Orban.

Șeful politicii externe al Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că o decizie privind SWIFT ar putea avea loc în „zilele următoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here