Germania ar putea lua în calcul reintroducerea recrutării militare chiar de anul viitor dacă nu va atrage suficienţi voluntari pentru forţele sale armate, a declarat sâmbătă ministrul apărării, Boris Pistorius, pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, potrivit News.ro.
„Modelul nostru se bazează iniţial pe participarea voluntară”, a declarat Pistorius într-un interviu. „Dacă va veni momentul în care vom avea mai multă capacitate disponibilă decât înscrierile voluntare, atunci vom putea decide să o facem obligatorie”, a adăugat el.
Un nou proiect de lege în acest sens ar putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, a spus el.
SPD s-a concentrat întotdeauna mai mult pe opţiunile voluntare pentru reconstruirea armatei.
Andreas Henne, comandantul Diviziei de Securitate Internă din Germania, a susţinut sâmbătă, de asemenea, campanii de recrutare. „Am luat calea cea bună, dar acum trebuie să creştem ritmul”, a declarat Henne într-un interviu acordat site-ului de ştiri t-online. „În ceea ce priveşte echipamentele, extinderea infrastructurii şi, mai presus de toate, personalul”.














