Google Chrome va elimina suportul pentru anumite versiuni de Windows, începând cu anul viitor

Cel mai popular browser nu va mai suporta Windows 7 şi 8.1, două dintre versiunile vechi ale sistemului de operare, dar încă folosite de un număr mare de utilizatori, informează News.ro.

Undeva la începutul anului viitor, Google va opri suportul pentru Windows 7 şi 8.1 în cazul browser-ului Chrome. Versiunea cu numărul 110, ce urmează a fi lansată pe 7 februarie 2023, va fi ultima care include suport pentru cele două versiuni de Windows.

Eliminarea suportului înseamnă că versiunile de Chrome pentru Windows 7 şi 8.1 nu vor mai primi update-uri pe viitor. Acesta va continua, însă, să funcţioneze pe cele două sisteme de operare.

Chiar dacă sunt destul de vechi, Windows 7 şi 8.1 şi sunt încă folosite de un număr mare de utilizatori, care nu vor fi fericiţi în urma deciziei luate de Google.

Windows 7 a fost lansat în 2009 şi avea, conform estimărilor de anul trecut, cel puţin 100 de milioane de utilizatori.

Oricum, decizia gigantului american nu este o surpriză. Iniţial, Google anunţase că elimină suportul pentru Windows 7 în 2021. Apoi a revenit şi a anunţat că va continua să ofere suport până în 2022, pentru ca acum să anunţe că suportul se încheie în 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here