Gregorian Bivolaru, achitat de Tribunalul din Cluj. Pentru unele infracțiuni a intervenit prescripția

Tribunalul Cluj l-a achitat, vineri, pe liderul MISA, Gregorian Bivolaru, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, iar pentru altele procesul penal a încetat deoarece a intervenit prescripția, procesul fiind pe rol din 2007, relatează Mediafax.


Potrivit hotărârii luate vineri de Tribunalul Cluj, Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin.


„Tribunalul Cluj achită pe inculpatul Bivolaru Gregorian pentru acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de constituire a unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob și de trecerea ilegală a frontierei unui stat străin. Încetează procesul penal pornit împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, de instigare la discriminare, de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, de trecerea ilegală a frontierei de stat a României și de instigare la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în document.


În același dosar au mai fost achitate sau s-a încetat procesul în cazul altor 19 persoane din grupul lui Bivolaru.


De asemenea, instanța a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor imobile aparţinând mai multor inculpaţi, printre care și Bivolaru, precum şi asupra bunurilor imobile aparţinând Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) şi Fundaţiei de Terapii Naturiste şi Yoga „Tara”.


Astfel, sechestrul asigurator este ridicat asupra a două apartamente ale lui Bivolaru situate în București, precum şi asupra unor mașini aparținând MISA şi Fundaţiei de Terapii Naturiste şi Yoga „Tara”.
De asemenea, Tribunalul Cluj a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită asupra unor bijuterii şi sume de bani – respectiv sumele de 334.949.500 lei vechi, 33.844 dolari, 4.150 euro şi 3.000 yeni și dispune restituirea către inculpaţii de la care s-au ridicat în urma perchezițiilor.

Epopeea proceselor intentate liderului MISA

Gregorian Bivolaru şi 20 de membri ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism în 15 iunie 2007, iar procesul a început la Tribunalul Bucureşti. Ulterior, cauza a fost strămutată la Tribunalul Cluj, dosarul aflându-se pe rolul acestei instanţe încă din 2009. Gregorian Bivolaru şi cei 20 de membri MISA au fost acuzaţi de trafic de persoane, iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional, infracţiuni la Legea dreptului de autor prin „practicarea” videochat-urilor, ultraj contra bunurilor moravuri în spectacolele grupării şi exprimare de mesaje antisemite.

Activitatea MISA a fost verificată atunci în cadrul unei operaţiuni intitulate „Christ”, iar probele strânse în anchetă au permis formularea de acuzaţii la adresa mai multor persoane, pentru diferite infracţiuni.

În martie 2004, poliţişti, jandarmi şi procurori au declanşat o amplă acţiune împotriva membrilor MISA, în urma mai multor plângeri împotriva lui Bivolaru făcute de părinţii unor tineri atraşi în această mişcare, considerată a desfăşura activităţi imorale.

Acţiunea a continuat cu percheziţii în peste 20 de imobile din cartierul bucureştean Ferentari, Calea Plevnei, intrarea Tudor Ştefan şi străzile Turturică (sector 5) şi Câmpineanu (sector 1), imobile în care aveau loc activităţi de videochat-uri pornografice şi erotice neautorizate cu utilizatori din străinătate. Anchetatorii au ridicat tone de aparatură, cărţi, casete şi reviste pornografice, iar peste o sută de persoane au fost apoi audiate.

În aceleaşi locuri a fost descoperită şi Mădălina Dumitru, victimă în dosarul în care Bivolaru a fost condamnat pentru relaţii sexuale cu o minoră.

Modul în care au fost făcute descinderile a determinat reacţii şi acuzaţii de încălcare a drepturilor şi libertăţilor membrilor MISA. Aceştia au organizat mai multe proteste, cerând în mod repetat restituirea unor materiale confiscate care, susţineau ei, nu au caracter de probe în anchetă. Pe de altă parte, în 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă.

Prin aceeaşi decizie, ICCJ l-a achitat pe Bivolaru de perversiuni sexuale în legătură cu victima Mădălina Dumitru, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Pentru acelaşi motiv şi în cazul aceleiaşi victime, Bivolaru a fost achitat şi pentru fapta de trafic de minori.

Instanţa l-a mai achitat pe Bivolaru, pe motiv că fapta nu există, în cazul acuzaţiei de act sexual cu un minor în legătură cu victima Ilinca Simionescu, şi pentru trafic de minori în legătură cu aceeaşi victimă, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive.

De asemenea, ICCJ a încetat procesul penal faţă de Bivolaru în legătură cu fapta de act sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Arabela Marquez şi totodată pentru fapta de corupţie sexuală în legătura cu victima Mădălina Dumitru, în ambele cazuri constatându-se prescrierea faptelor.

Totodată, instanţa a încetat procesul penal pe numele lui Bivolaru pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, fapta fiind prescrisă. Gregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.

Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze. Din 23 mai 2013, instanţa supremă l-a citat în dosar pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson.

În vara anului 2013, Tribunalul Sibiu, instanţa care a judecat pe fond acest proces, a emis un mandat european pe numele lui Bivolaru, în urma deciziei definitive a ICCJ privind condamnarea acestuia. Potrivit presei italiene, Gregorian Bivolaru ar fi vizat şi într-o anchetă din Italia legată de activităţile MISA. În decembrie 2012, în cadrul acestei anchete, autorităţile italiene au făcut percheziţii în 25 de locuri din mai multe oraşe, MISA fiind suspectată de aducerea la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale şi pornografie, conform presei din Peninsulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here