Presiunea pentru o schimbare de paradigmă crește asupra guvernului Israelului, atât din restul lumii, cât și pe plan intern.
Se crede că un atac aerian al IDF, derulat duminică și care a provocat incendii, a ucis cel puțin 45 de civili într-o tabără pentru rezidenții strămutați din Gaza, iar premierul Benjamin Netanyahu, într-o rară manifestare de smerenie, a recunoscut că a fost o „greșeală tragică”. Totodată, un soldat egiptean a fost ucis într-un schimb de focuri încă neelucidat cu trupele israeliene, pe granița Egiptului cu Fâșia Gaza — ceea ce tensionează și mai mult acea relație.
S-ar putea argumenta că astfel de lucruri ar trebui luate în calcul ori de câte ori o armată modernă desfășoară operațiuni în contextul unui război urban. Dar trebuie, de asemenea, amintit faptul că astfel de erori aparent aleatorii au dus în trecut la încheierea unor operațiuni israeliene de acest tip. Când o singură acțiune israeliană a dus la un număr de victime civile pe care lumea nu îl poate tolera, aceasta a devenit un punct de cotitură în cursul conflictului.
Poate cel mai oportun de amintit caz este cel al bombardării de către Israel a localității Qana, din Liban, în 2006, care a ucis peste 100 de persoane strămutate. Indignarea față de masacrul din Qana a fost atât de extremă încât atacul a ajuns să fie una dintre ultimele acțiuni din operațiunea (destul de justificată) „Strugurii Mâniei”, pornită de Israel împotriva teroriștilor Hezbollah.
Dar de ce atacul din Rafah pare a fi un moment atât de semnificativ, având în vedere că, de la mijlocul lunii octombrie 2023, se estimează că Israelul a ucis cel puțin 20.000 de civili în tentativa sa de a lăsa Hamas fără control asupra Gazei?
Adevărul simplu: Vine într-un moment în care comunitatea mondială pare să fi atins definitiv limita a ceea ce putea tolera politicos în privința violenței din Orientul Mijlociu.
- Curtea Internațională de Justiție de la Haga, instanță care de câteva luni investighează acuzațiile potrivit cărora Israelul comite genocid în Gaza, a ordonat săptămâna trecută Israelului să înceteze imediat campania din Rafah. Curtea nu are ea puteri de punere în operă a hotărârilor, dar ele pot fi puse în aplicare de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, unde Israelul ar fi într-o poziție fără speranță în lipsa dreptului de veto al SUA, prin calitatea lor de membru permanent.
- Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale de la Haga le-a cerut judecătorilor curții să emită mandate de arestare pentru crime de război pe numele lui Netanyahu și al ministrului apărării, Yoav Gallant. Este fără precedent o astfel de acțiune împotriva liderului unei țări democratice care are un sistem judiciar local credibil.
- Președintele SUA, Joe Biden, a reținut deja un transport de muniții pe care Israelul intenționa să le folosească în Rafah, ca semn al nemulțumirii sale crescânde față de abordarea Israelului în acest război. Din motive politice, Biden are urgentă nevoie ca războiul să se încheie: acesta a devenit o problemă semnificativă de divizare în partidul său, mai ales pe măsură ce a captat atenția internațiobală un val de proteste anti-război organizate în campusuri. Știe că va risca voturile esențiale ale musulmanilor americani din Michigan și posibil din alte state swing, dacă își continuă sprijinul necondiționat pentru Israel. Dar, dacă va fi văzut ca abandonând Israelul, și-ar pune în pericol cota din votul esențial al evreilor din Pennsylvania și alte locuri. SUA sunt esențiale pentru război, în special prin eforturile continue de a furniza Israelului arme; asta înseamnă că mai multă presiune asupra lui Biden se va traduce, inevitabil, în mai multă presiune asupra lui Netanyahu.
- Între timp, Israelul își pierde rapid sprijinul aliaților din restul lumii, cel mai dramatic din Europa, unde Spania, Irlanda și Norvegia au făcut săptămâna trecută pasul extrem de semnificativ de a recunoaște statul palestinian încă inexistent.
- Îngreunând problema, diaspora evreiască se confruntă cu o creștere a incidentelor antisemite, fără precedent de la Holocaust încoace.
Chiar dacă războiul ar face progrese semnificative în atingerea obiectivelor sale, acest mediu ar face ca presiunea de a-l încheia să fie aproape imposibil de suportat. Dar este destul de clar faptul că este imposibil de realizat dublul obiectiv al Israelului — de a eradica Hamas în Gaza și de a-i aduce acasă pe cei peste 120 de ostatici aflați în Gaza, unii dintre aceștia presupus a fi morți.
Într-o situație extraordinar de tensionată, devastarea din acest weekend, din Rafah, ar putea fi ușor picătura care umple paharul.
Ce ar însemna pentru Israel să accepte că lucrurile au mers prea departe și că războiul trebuie să se încheie?
Biden a semnalat deja o cale spectaculoasă de ieșire din război, care ar include un acord de pace între Israel și Arabia Saudită și, poate, alte țări arabe, în contextul unei alianțe moderate arabo-occidentalo-israeliene pentru a descuraja Iranul. Este clar că un astfel de demers ar implica și ca Hezbollah din Liban să-și încheie războiul împotriva Israelului, care a provocat strămutarea a aproape 100.000 de persoane din nordul țării.
În schimb, Israelul ar trebui să-și încheie războiul din Gaza și să fie de acord să participe la discuții orientate spre crearea unui stat palestinian independent. Israelul ar trebui să ofere conducătorilor Hamas exil și trecere liberă în schimbul returnării tuturor ostaticilor, să accepte că Autoritatea Palestiniană este singura alternativă la Hamas în Gaza și să privească acest întreg acord ca pe o oportunitate unică — înțelegând că, cu cât războiul continuă mai mult, cu atât este mai puțin probabil ca o astfel de strategie de ieșire atractivă să rămână disponibilă.
Până acum, Netanyahu a refuzat să ia în considerare această abordare, în mare parte pentru că partidele de extrema dreaptă de care depinde coaliția sa ar opune rezistență, probabil ducând la căderea guvernului său.
Dar partidele de extremă dreaptă nu mai sunt singurul bloc ale cărui interese Netanyahu trebuie să le ia în considerare. Presiunea continuă să crească în Israel pentru ca autoritățile să prioritizeze returnarea ostaticilor în detrimentul continuării războiului. În rândul populației, este tot mai acceptat faptul că, deși Israelul a degradat foarte mult Hamas, nu a reușit să distrugă organizația.
Rami Igra, un fost oficial de top al agenției de informații Mossad, este unul dintre cei mulți care simbolizează această schimbare. Odată un susținător al lui Netanyahu, acum îl critică aspru pe prim-ministru pentru că a permis ascensiunea Hamas și pentru că în prezent blochează revenirea Autorității Palestiniene în Fâșia Gaza (vezi mai jos un extras de pe canalul de știri I24).
Israel nu este pregătit pentru un război de doi sau trei ani, așa cum promite Netanyahu. Are o economie orientată spre export și o dependență considerabilă de comunitatea mondială. În plus, scenariul unui război pe termen lung contravine doctrinei de lung parcurs a țării de a urmări victorii militare rapide, valorificate în scopuri strategice.
Familiile ostaticilor israelieni cresc presiunea pentru o soluție; establishementul de securitate al Israelului este pe punctul de a exploda de frustrare; sondajele arată că majoritatea israelienilor înțeleg că strategia actuală și-a atins limitele. Și cum la asta se adaugă consecinâele internaționale tot mai grave ale greșelilor catastrofale comise de IDF în weekend, presiunea din toate părțile poate deveni în cele din urmă prea greu de suportat.
