Greva din educaţie intră în a doua săptămână. Astăzi ar urma să înceapă înscrierea la Bacalaureat

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Înscrierea pentru examenul de Bacalaureat ar urma să înceapă luni, pe fondul grevei generale a angajaţilor din educaţie, care intră în a doua săptămână. Ministerul Educaţiei a transmis deja că directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară înscrierii vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele necesare înscrierii. Guvernul a prezentat deja o propunere menită să-i determine pe sindicaliştii din educaţie să înceteze greva, însă aceştia au respins-o. Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenelor naţionale, liderul Federaţiei Naţionale ”Spiru Haret” Marius Nistor a declarat pentru News.ro: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”, transmite News.ro.

”Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Instituţia a precizat că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.

Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 milioane lei, cu resurse europene, 410 milioane lei bani europeni din Programul Educaţie şi Ocupare pentru perioada din exerciţiul financiar 2021-2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul naţional”, a adăugat Cărbunaru, propunerea având drept scop să punăî capăt grevei generale declanşate din 22 mai de angajaţii din educaţie.

Sunt 273.532 de beneficiari, practic toţi angajaţii din sistemul de învăţământ care vor primi în mod diferenţiat următoarele sume:

– Cei 2.500 lei care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare.

– Pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total 1.000 lei pentru personalul nedidactic care vor primi acest bani în iunie şi septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 lei în luna iunie şi 1.500 lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a completat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a comentat imediat după anunţul Guvernului, declarând pentru News.ro, că angajaţii din sistemul de învăţământ vor continua greva şi nu renunţă nici la protestul anunţat pentru marţi, la Bucureşti, acţiune la care se anunţă participarea a 20.000 de oameni. Acesta reclamă că Guvernul a modificat prin OU, la finalul săptămânii, Legea Dialogului Social, pentru a exercita „presiuni” asupra greviştilor. Întrebat dacă, în acest context, se conturează scenariul amânării examenelor naţionale, Marius Nistor a răspuns: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”.

Ulterior, sindicatele din educaţie au răspuns într-un comunicat comun ofertei Guvernului privind majorarea veniturilor afirmând că Executivul este singurul responsabil pentru continuarea grevei, dat fiind că nu a rezolvat cerinţa esenţială referitoare la emiterea unei OUG care să garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul unui debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie.

Sindicaliştii au reamintit solicitările către reprezentanţii Guvernului: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice; emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%,

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP) Iulian Cristache a precizat, referitor la anunţul purtătorului de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru privind ordonanţa de urgenţă pregătită de Executiv care prevede majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, că astfel de „daruri” mai mult agită lucrurile înaintea unei noi întâlniri cu sindicatele din Educaţie. El a mai spus că nu este dorit dialogul de către Guvern. „Stopaţi jocul ăsta de şah, devine periculos!”, a mai spus Cristache.

Reacția sindicatelor din educaţie la oferta Guvernului: Nu a rezolvat cerinţa esenţială – OUG care să garanteze că salariul unui debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here