Grindeanu, un „remember” pentru colegii de partid înainte de moțiune: „Cine nu se prezintă sau votează invers nu mai face parte din echipa PSD”

Inquam Photos / George Calin

Parlamentarii PSD care nu se prezintă sau „votează invers”, luni, la moţiunea de cenzură, nu mai fac parte din Partidul Social-Democrat, a anunţat, duminică, prim-vicepreşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu.

Întrebat câţi parlamentari PSD vor fi în plen la votul pe moţiune, Grindeanu a răspuns: „Toţi. Cine nu se prezintă mâine sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere”.

El a precizat că PSD se bazează „sută la sută” pe parlamentarii partidului.

„Eu am convingerea că mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi va trece”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună luni, de la ora 14.00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here