Guvernul Netanyahu atenţionează Curtea Supremă din Israel să nu intervină în controversata reformă a justiţiei

Guvernul religios de dreapta al Israelului a atenţionat Curtea Supremă să nu intervină în controversata sa reformă a sistemului judiciar, cu câteva zile înainte ca instanţa să ia o decizie-cheie, informează vineri dpa, citată de Agerpres.

Curtea Supremă nu are autoritatea de a decide asupra legilor asemănătoare Constituţiei, a declarat vineri guvernul israelian, ca răspuns la petiţiile împotriva legii recent votate.

„Sistemul judiciar nu are niciun drept să se pună mai presus de suveranitatea statului”, a subliniat guvernul. Dacă judecătorii vor abroga legea, aceasta ar putea duce Israelul la „anarhie”.

Legitimitatea autorităţilor vine de la poporul israelian, care în schimb alege parlamentul, a mai subliniat guvernul Israelului.

Guvernul religios de dreapta al prim-ministrului Benjamin Netanyahu forţează de luni de zile o controversată reformă a sistemului de justiţie.

La sfârşitul lui iulie, guvernul a aprobat o lege ce restricţionează abilitatea Curţii Supreme de a interveni în această problemă.

Criticii califică acţiunile guvernului drept o trădare a democraţiei Israelului şi avertizează că ţara este pe cale să vireze spre dictatură.

Guvernul lui Netanyahu, pe de altă parte, argumentează că la ora actuală Curtea Supremă are prea multe puteri în Israel şi se amestecă prea mult în problemele politice.

Marţi, cei 15 judecători ai Curţii Supreme urmează să se reunească pentru prima dată pentru a dezbate petiţiile împotriva noii legi. Totuşi, nu este clar când ar putea fi aşteptată o decizie.

Israelul nu are o constituţie, dar se ghidează după un set de legi fundamentale.

Reforma prezentată este un amendament la una dintre aceste legi.

În istoria Israelului, nicio lege similară nu a fost vreodată revocată de Curtea Supremă. Dacă acest lucru se va întâmpla şi guvernul nu va accepta această decizie, Israelul se va confrunta cu o criză existenţială, comentează dpa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here