O oprire a ostilităților pe linia de azi a frontului ruso-ucrainean sau, mai rău, pe una ceva mai avansată, trasată în urma unor câștiguri teritoriale de ultimă oră obținute de Moscova, ar avea un impact exclusiv negativ, pe multiple paliere, iar viitorul se va grăbi să demonstreze cât de inacceptabil a putut fi, din toate punctele de vedere:
- Căci ar fi o tragedie pentru poporul ucrainean.
- Ar ține non-stop pe picior de război Ucraina postbelică.
- Ar reprezenta o sursă permanentă de neliniște și irascibilitate pentru vecinii țării agresate și ai țării agresoare; inevitabil, deși într-un plan mai larg, și pentru toate celelalte state europene.
- Ar impune o reconfigurare plină de provocări cu ecuații grele a politicii americane și a politicii NATO în Europa.
- Ar putea stimula China să avanseze cu planurile sale de anexare a Taiwanului, căci e mai probabil ca Beijingul, așa cum a fost el modelat de epoca Xi, să vadă într-un asemenea aranjament mai degrabă impotența Occidentului (în a-i ajuta pe ucraineni să-i împingă înapoi peste graniță pe ruși) decât impotența Rusiei (în a-și atinge obiectivul inițial de a cuceri întreaga Ucraină).
- Va stimula Rusia actualului dictator sau pe cea a dictatorilor care-i vor succeda să-și mai încerce o dată norocul. Măcar pentru motivul că, atâta vreme cât rămâne ancorat în mentalitatea imperială, Kremlinul va considera mereu, privind harta, că tot a fost „nedreptățit”. Va considera că nu a câștigat suficient dacă ar adaugă la teritoriul său actualmente recunoscut nu procentul de puțin sub 20% cât controlează acum din Ucraina, dar chiar și unul ceva mai mare. Și va mai considera că persistă așa-zisele amenințări occidentale la adresa securității sale, întrucât nimic din sera asta nu a fost semnificativ îmbunătățit.
- În fine, ar putea reîncălzi discursul și accentua îndrăzneala acelor cercuri ale elitelor de la Paris și Berlin, care mizaseră dintotdeauna pe o relație mai mult decât prietenoasă cu Rusia.
Oricum ai întoarce un asemenea deznodământ al conflictului ruso-ucrainean, e imposibil să identifici în el elemente sănătoase.
Iar asta, în primul rând pe motiv că va avea câte ceva și din implicațiile modului în care s-au terminat primele două războaie mondiale, și din Berlinul Războiului Rece, și din divizarea peninsulei coreene. Totul fiind așezat pe un continent prea mic, prea înghesuit și prea eterogen pentru a fi imun la noua tulpină de virus care va rezulta, un continent totodată puternic marcat de memoria războiului de toate tipurile, o memorie încă extrem de proaspătă, raportat la scara istoriei.
Știm prea bine ce episoade teribile au decurs din finalul consfințit la 1918 și din finalul consfințit la 1945, e binecunoscut ce metabolism geopolitic a avut Berlin ’45-’89 și continuăm să asistăm la ecourile războiului din Coreea.
Nu știm încă, dar aș bănui că nici nu am vrea să aflăm, ce poate purta în turbincă o matrice europeană modelată de intersecții ale celor patru episoade negre enumerate mai sus.
Iar faptul de a fi evitat, pe termen scurt, mondializarea războiului ruso-ucrainean va fi o palidă mângâiere atunci va veni momentul de a constata că, în realitate, printr-o pace atât de strâmbă „datoria” doar fusese rostogolită.
Este adevărat, există pe lumea asta sarcini și provocări mult prea complexe și prea de anvergură pentru ca rezolvarea lor să fie posibilă într-o decadă ori să stea în puterea generației contemporane. Cu siguranță acesta e cazul schimbărilor climatice și al progresului tehnologic, dar nicidecum nu poate fi încadrat aici un episod, oricât de perturbator o fi el, precum războiul ruso-ucrainean din zilele noastre.
Dacă acest conflict se va încheia strâmb, promițând astfel un viitor chiar mai non-drept și nedrept, ar trebui măcar să pricepem de pe acum că urmările nefaste vor rodi nu din complexitatea și anvergura situației, ci din simplitatea și limitările nejustificate ale abordării.
Privind de la ferestrele Kremlinului, imaginea de ansamblu e înfricoșătoare
