<< În urmă cu mai bine de un deceniu, telegrame diplomatice din SUA, publicate de WikiLeaks, au scos la iveală calculul politic din spatele politicii populiste a lui Viktor Orban. „Ignorați ceea ce spun”, le-a spus Orban directorilor de companii, îngrijorați de mesajele sale economice populiste, din timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din 2006, potrivit unei telegrame din SUA. În public, Orban nega realitatea economică și nu era de acord cu necesitatea măsurilor de austeritate; în privat – nu era chiar așa >>, scrie Balkan Insight.
<< Interesant este că atunci când s-a confruntat cu această scurgere jenantă, Orban și-a întărit remarcile anterioare: „Încă le spun diplomaților străini să nu fie atenți la ceea ce spun, ci să fie atenți la un lucru: la ceea ce fac”.
În 2006, nici măcar promisiunile nefondate de campanie ale lui Orban nu au ajutat prea mult, deoarece în cele din urmă a pierdut acele alegeri, chiar dacă la diferență mică. Pe atunci, el era în opoziție de ani de zile, ceea ce înseamnă că nu putea să recurgă la cheltuieli finanțate de guvern pentru a atrage alegătorii în timpul campaniei și nici nu putea exercita presiuni politice asupra presei din Ungaria pentru a-și transmite mesajele populiste.
Campania pentru alegerile din aprilie 2022 a fost însă o cu totul altă poveste.
Promisiunile de campanie, încălcate; popularitatea, în declin
Fiind la putere din 2010 și transformând deja sistemul politic al Ungariei în avantajul său și cu un control ferm asupra majorității mass-media din țară, Orban a convins cu succes electoratul că economia sa de basm – cum ar fi, de exemplu, plafonarea prețurilor la alimente de bază și la combustibil cu câteva luni înainte de alegeri – ar funcționa și, mai important, ar dura.
De fapt, Orban a fost cel care a acuzat opoziția unită a Ungariei că complotează în secret pentru a crește taxele și a demonta schema extrem de populară a guvernului său de reducere a costurilor la utilități (Rezsicsokkentes). Ungurii, care au uitat demult de Wikileaks și de echivocul lui Orban cu privire la propria sa credibilitate, au acordat atenție la ceea ce a spus el. Peste 54% au votat pentru alianța lui Orban Fidesz-KDNP, rezultând încă o majoritate de două treimi în parlament.
Apoi a venit partea lui „ce fac”. La doar câteva săptămâni după formarea celui de-al cincilea guvern, Orban a adoptat măsuri solide de austeritate. Acestea au fost esențiale pentru a combate consecințele propriilor sale „Orbanomics”: inflația printre cele mai mari din Europa și o devalorizare a monedei printre cele mai proaste din lume, ca să nu mai vorbim de gaura enormă din bugetul de stat. Aceasta din urmă este o consecință directă a prețurilor la alimente și combustibili limitate de stat, precum și a reducerilor de taxe, a rambursărilor și a altor tipuri de beneficii acordate clasei de mijloc care votează FIDESZ și bogaților.
Pentru a face față unei crize economice care se profilează, Orban a abolit peste noapte o taxă simplificată populară pentru întreprinderile mici și independenții, afectând un grup divers, de aproximativ 450.000 de contribuabili maghiari, de la cei care livreau mâncare la artiști, contabili și ghizi turistici. Apoi a urmat dezmembrarea treptată a schemei de reducere a costurilor de utilități marca Orban, care, pentru milioane de gospodării din Ungaria, va avea ca rezultat creșterea în multipli a costurilor cu electricitatea și gazul.
Protestatarii au blocat instantaneu podurile din Budapesta zile consecutive, în timp ce unul dintre primele sondaje efectuate după ziua socoelii indică o scădere aproape fără precedent, cu 10%, a popularității Fidesz, de la 54% în iunie la 44% în iulie, ceea ce îl duce în esență la egalitate cu opoziţia unită a Ungariei. Se așteaptă că această spirală descendentă pentru partidul lui Orban să continue, majoritatea gospodăriilor primind primele facturi de utilități cu adevărat șocante la sfârșitul acestui an.
Cuvântul care începe cu „R”
Așadar, nu a fost o surpriză pentru cei care urmăresc îndeaproape politica maghiară că prim-ministrul, din nou, gătea în secret ceva pentru a încerca să abată atenția de la necazurile sale. Orban nu numai că a fost stăpân pe cum să gestioneze așteptările publicului cu privire la economie și bunăstare, ci și cum să inventeze conflicte și probleme pentru a distrage atenția de la dificultățile financiare. Totuși, bomba pe care a aruncat-o în timpul discursului său anual de stabilire a agendei, de la Tușnadfurdo/Băile Tușnad, din Transilvania, a fost probabil mai explozivă decât își propusese.
„Există o lume în care popoarele europene sunt amestecate cu cele care sosesc din afara Europei. Acum, aceasta este o lume de rasă mixtă… În Bazinul Carpatic nu suntem neamestecații: suntem pur și simplu un amestec de popoare care trăiesc în propria noastră patrie europeană… De aceea ne-am luptat mereu: suntem dispuși să ne amestecăm unul cu celălalt, dar nu vrem să devenim popoare de rasă mixtă”, așa și-a prezentat Orban viziunea pentru protejarea purității etnice albe a Ungariei și a Europei de Est.
Desigur, după cum au subliniat pe bună dreptate unii analiști politici, Orban vorbește despre lucruri similare de mulți ani. Totuși, aceasta a fost prima dată când nici măcar nu a încercat să creeze impresia că de fapt vorbește doar despre o ciocnire a religiilor, civilizațiilor sau culturilor, în schimb folosind în mod explicit cuvântul maghiar „faj”, adică rasă/specie. Întrucât acesta a fost exact termenul și logica pe care fasciștii și naziștii din Ungaria le-au folosit în timpul secolului al XX-lea, nu a fost surprinzător faptul că comunitatea evreiască maghiară a fost prima care a reacționat.
Au urmat condamnări, inclusiv din partea Societății Internaționale Auschwitz, care a spus că „domnul Orban nu are viitor în Europa”, și a ambasadei SUA la Budapesta, subliniind, de asemenea, asemănări cu „retorica rasistă și xenofobă a liderilor secolului XX” care a dus la „ genocidul a milioane de oameni”. Reprezentantul SUA împotriva antisemitismului, Deborah Lipstadt, a calificat aceste remarci drept „nescuzabile”.
În timp ce Orban și susținătorii săi au încercat ulterior să sublinieze că prim-ministrul este un prieten al Israelului și are toleranță zero față de antisemitism, nu a fost de ajutor nici că a părut să glumească despre Holocaust în timpul discursului său, atunci când a vorbit despre planurile UE de a reduce consumul de gaz („există un know-how german în acest sens… adică din trecut”). La întâlnirea cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, câteva zile mai târziu, pe 28 iulie, Orban a fost nevoit să-și clarifice comentariile în continuare, argumentând că tocmai fusese înțeles greșit și că vrusese să vorbească doar despre cultură, nu despre rasă.
Dar pagubele fuseseră deja făcute, în mare parte datorită unuia dintre consilierii de lungă durată ai lui Orban, care a simțit că șeful ei a depășit linia cu viziunea lui anti-rasă. Zsuzsa Hegedus, un cunoscut sociolog de origine evreiască, și-a dat demisia într-o manieră dramatică, acuzându-l pe prim-ministru, într-o scrisoare pe care a făcut-o publică, de faptul că a avut un „discurs nazist pur… demn de Goebbels”. Hegedus a subliniat, de asemenea, că naziștii s-au construit pe un tip similar de ură, care a culminat cu Holocaustul, în care aproape că și-a pierdut ambii părinți.
Teoria lui Finkelstein
În interviurile ulterioare, Hegedus a precizat că discursul lui Orban a făcut parte dintr-o strategie politică bine stabilită și ea nu crede că prim-ministrul adăpostește opinii rasiste. „Orban s-a îndrăgostit de teoria lui Finkelstein”, a spus Hegedus, referindu-se la fostul strateg republican și spin doctor, Arthur Finkelstein.
Cândva un agent politic de nivel scăzut, implicat în campania Nixon, Finkelstein și-a făcut un nume în consultanța politică din SUA stăpânind arta campaniei negative, acuzând oponenții candidaților republicani de cele mai sălbatice lucruri. După apogeul său în politica americană, el a început să lucreze pentru clienți străini, precum Orban și Benjamin Netanyahu din Israel, printre alții, inventându-l pe finanțatorul american George Soros ca principal bau-bau.
„Ideea este să găsim o temă care să poată diviza societatea, care să poată evoca o situație de război. Această strategie face viața politică simplistă și amenințătoare la adresa vieții”, a remarcat Hegedus cu privire la ideologia lui Orban, importată din SUA, centrată pe cultură pe război și despre moștenirea de durată a lui Finkelstein asupra politicii maghiare contemporane.
Acestea sunt originile celei mai recente mutări a lui Orban, care se încadrează din nou în strategia de comunicare politică moștenită de la Finkelstein. Cu toate acestea, conținutul specific – folosirea „rasei” ca o problemă de dezbinare a campaniei și ca o distragere a atenției de la problemele economice – este ceva relativ nou. Seamănă mai mult cu tendințele actuale din SUA (Finkelstein a murit în 2017), unde retorica asociată anterior cu fascismul și nazismul a devenit treptat normalizată și integrată în rândul dreptei americane post-Trump, etichetată eufemistic drept „naționalism alb”.
Interacțiunile dintre lumea republicană post-Trump și elita conducătoare a Ungariei sunt atât de strânse acum încât apare în mod regulat știri. Anul trecut, expertul Fox News și favoritul lui Trump, Tucker Carlson, a fost cap de afiș la un festival de dreapta ungar și și-a difuzat emisiunea de la Budapesta câteva zile consecutive, înainte de a reveni din nou în ianuarie pentru a stimula campania de realegere a lui Orban. În mai, la Budapesta a avut loc CPAC Ungaria, o ramură a uneia dintre principalele reuniuni anuale conservatoare din SUA; în perioada 4-7 august, Orban însuși va participa la evenimentul anual CPAC din Houston, Texas, alături de Trump însuși.
Inspirat de America post-Trump
Dacă aruncăm o privire la toate mișcările controversate ale lui Orban din ultimii ani, este clar că de fapt nu a inventat nimic nou. El continuă doar să se bazeze pe strategii de campanie din SUA și pe cele mai recente puncte de discuție republicane, apoi promulgă probleme de campanie divizoare deja dovedite a avea succes în SUA: migrația în masă, conspirația globalistă George Soros, marea teorie a înlocuirii și problemele de gen/LGBT.
Prin traficul de dezinformare cu privire la aceste probleme, la fel ca în SUA, a contribuit la împingerea discursului de dreapta din Ungaria la extreme. Totul a fost și intenționat: o altă marcă a strategiei politice a lui Orban din anii 1990 a fost unirea dreptei politice prin curtarea alegătorilor de extremă dreapta. În situația post-electorală din 2022 a Ungariei, probabil că această strategie nu s-a dovedit niciodată mai oportună pentru prim-ministru.
Patria noastră, un nou partid de extremă-dreaptă, de înclinație fascistă, i-a șocat pe mulți, ajungând în parlamentul maghiar cu 6% din voturi, în aprilie, iar în prezent este cea mai bună alegere pentru mulți foști susținători deziluzionați ai lui Orban. Pentru premier, are absolut sens să încerce să-i învăluie prin dreapta. Între 2018 și 2022, el a reușit să cucerească sute de mii de alegători de extremă dreapta care susținuseră anterior partidul Jobbik, predecesorul Patriei noastre.
Consecințele acestei strategii sunt evidente, deoarece îi cere și lui Orban să ia măsuri și să-și dea seama despre ce pot vorbi doar parlamentarii de extremă dreapta din opoziție. „Fiți atenți la un lucru: la ceea ce fac”, spunea Orban în urmă cu un deceniu, așa că ar trebui să facem exact asta.
În 2015, panourile publicitare guvernamentale care se opun migrației au fost urmate rapid de un gard de frontieră din sârmă ghimpată la granița maghiară-sârbă și de tratamentul inuman al migranților și refugiaților. În 2017, atacurile retorice la adresa lui George Soros s-au transformat rapid în lege, forțând Universitatea Central Europeană, fondată de Soros, să părăsească Budapesta. ONG-urile care îl susțin pe Soros nu au fost doar denigrate, dar și așa-numita legislație „Stop Soros” a fost adoptată pentru a incrimina unele dintre activitățile lor. Apoi, în 2020, după ce partidul de extremă-dreapta, Patria noastră, a atacat o carte pentru copii cu personaje LGBT, problema a fost preluată de însuși Orban, ducând rapid la o lege anti-LGBT condamnată pe scară largă, inclusiv de Comisia Europeană.
Întrucât subiectele anterioare ale războiului cultural ale lui Orban au dus, toate, la politica oficială a guvernului, există un pericol real să se întâmple ceva similar și în acest caz.
În discursul său, de exemplu, Orban a făcut deja aluzii la limitarea liberei circulații în UE, în ciuda obligațiilor Ungariei atât ca membru al UE, cât și ca parte din zona Schengen fără pașapoarte. „Pe cine nu vrem să lăsăm să intre – indiferent de Schengen – va trebui să fie oprit la granițele noastre de vest”, a spus Orban, adăugând că crede că, pe termen lung, acest lucru va deveni realitate.
Dar acesta nu este singurul mod prin care Orban își poate implementa viziunea despre puritatea rasială. În decembrie, atât Orban, cât și purtătorul său de cuvânt au vorbit despre cele 2 milioane de persoane populație musulmană bosniacă ca fiind o „provocare” și „chestiune de securitate” atunci când vine vorba de potențiala aderare a țării la UE. Acele remarci ar trebui luate în serios, mai ales că Oliver Varhelyi, comisarul UE responsabil cu extinderea și politica de vecinătate, este un desemnat de Orban, și se coordonează în continuare strâns cu premierul ungar.
Tocmai aceasta este marea diferență dintre dreapta americană post-Trump și Viktor Orban: de fapt, el deține puterea de a transforma retorica în realitate. >>
Varșovia confirmă: Drumurile Poloniei și Ungariei s-au despărțit din cauza războiului din Ucraina
