Pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace, este nevoie de nimic mai puțin decât o contribuție extraordinară spre ieșită din comun. Totodată, istoria decernării acestei distincții indică faptul că beneficiarul este în general o persoană sau mai multe, o organizație sau mai multe care a/au dovedit tenacitate fără egal, dăruire fără margini, curaj la limita nebuniei, iar toate trei manifeste pe o întindere relevantă de timp (în orice caz, în mod tradițional, înnobilarea cu Nobelul pentru Pace prezintă toate caracteristicile unei linii de finish imposibil de trecut în baza unui efort depus peste noapte, a unei piruete făcute pe moment). În fine, contextul politic și/sau geopolitic joacă el însuși un rol decisiv în procesul de filtrare care produce „campionul”.
Dar până și Nobelul pentru Pace se poate preta la inimaginabile excepții de la reguli aparent de nezdruncinat. Desigur, într-o asemenea paradigmă contextul ar cântări mai greu ca oricând, ar fi mai decisiv decât a putut fi vreodată.
Având în vedere variabilele deja disponibile azi, ediția care s-ar putea preta la un asemenea scenariu este chiar următoarea, cea din 2024. Ingredientele sunt la vedere, potențialii laureați sunt mai mult decât celebri, deși chiar peste poate de controversați, iar contextul este nu altfel decât evident, modelând fără drept de apel cotidianul și mai ales perspectivele a miliarde de oameni dintr-un colț în celalalt al mapamondului.
Astfel, dacă există cineva la ora actuală care poate da peste cap condițiile clasice de eligibilitate pentru Nobelul pentru Pace – mai ales pe cea privind angajamentul constant și neechivoc pentru cauză, întins totodată pe o perioadă relevant de generoasă – acela este un binom pe drept cuvânt hulit de aripa liberală a democraților de peste tot: binomul Trump-Orban.
Spre deosebire de predecesorii laureați, pentru a-l câștiga nici americanul Trump și nici europeanul Orban nu ar trebui să transpire făcând ceva extraordinar, ieșit din comun, nemaivăzut. Ba din contră, în cazul lor, substanța eligibilității pentru un asemenea Nobel rezidă în opusul fiecăruia dintre adjectivele de mai sus.
În 2024, Donald Trump și Viktor Orban ar merita instantaneu și fără comentarii Nobelul pentru Pace dacă și-ar face pur și simplu „meseria”: respectarea, promovarea și întărirea parteneriatelor strategice pe care le au țările lor, parteneriate strategice care, de altfel, au și fost forța motrice a succesului politico-economico-social înregistrat decenii la rând de SUA și Ungaria, pe plan intern și internațional.
În speță, e vorba de respectarea, promovarea și întărirea NATO-UE; respectarea, promovarea și întărirea angajamentelor NATO-UE față de Ucraina; respectarea, promovarea și întărirea liniei oficiale a NATO-UE față de agresorul-mamut, Rusia, țară al cărei spirit colonial nu amenință doar statul vecin, nici numai o singură regiune a unui continent, ci pacea și stabilitatea întregii lumi.
Pentru a merita Nobelul pentru Pace, Donald Trump și Viktor Orban nu ar avea de luptat cu morile de vânt, nici de riscat propria viață, sănătate ori libertate, nici de imaginat scheme de neimaginat prin care să contribuie la asigurarea liniștii și bunăstării populațiilor de pe Terra.
O simplă piruetă din partea fiecăruia spre revenirea ambilor la bunul simț general și cel istoric e tot ceea ce le revine celor doi pentru a fi recunoscuți ca pacificatori supremi.
Desigur, istoricul lor turbulent și tulburător nu s-ar șterge ca și cum nu ar fi existat, dar dividendele care pot rezulta dintr-o întoarcere a lor cu 180 de grade ar face ca tot acest „cazier” să fie lăsat relativ ușor în urmă.
Și cui i-ar putea fi mai simplu să își asume și să poarte povara unei răzgândiri strategice decât lor, lui Donald Trump și Viktor Orban?
Politicieni cu principii cel puțin maleabile, cu crezuri demne de „rigiditatea” adorată și îmbrățișată, cu milenii înainte, de sofiști, cu o capacitate suoraomenească de a privi în ochi și a minți fără teamă, fără limite și fără remușcări, Donald Trump și Viktor Orban sunt probabil cei mai capabili dintre cei capabili de a duce la bun sfârșit o asemenea misiune. Și dacă ar proceda întocmai, ar merita fără doar și poate recunoaștere eternă și Nobelul care să le aline posteritatea. N-ar fi nimic mai simplu pentru ei și nimic mai prețios pentru ceilalți.
„Multe depind de această întrebare: se rup Franța și Germania de Rusia, începând cu 2023?” – scriam de Crăciunul 2022, cu speranța că ruptura va deveni realitate pe parcursul în lunile următoare.
Judecând după cum au evoluat lucrurile, este acum clar că acea rupere franco-germană de Rusia într-adevăr s-a instalat, chiar dacă Parisului și Berlinului nu le-a fost ușor, chiar dacă drumul lor către acest obiectiv greu de imaginat anterior nu a fost ocolit de sincope.
Însă dată fiind complexitatea războiului ruso-ucrainean, ceea ce era necesar atunci nu este și suficient acum.
Pentru a da randamentul scontat, visul geopolitic făcut realitate de Franța și Germania trebuie dublat de un parcurs similar al visului politic în care apar Donald Trump și Viktor Orban. Iar dacă și un asemenea vis ar deveni realitate, cele două personaje, oricât de excentrice, ar merita recompensate pe măsură.
