Nu îmi este foarte clar ce strategie au în vedere autoritățile române în privința TikTok pentru următoarele luni care ne despart de momentul reluării alegerilor prezidențiale. Luni, aproape patru la număr, care de altfel sunt cruciale, având în vedere că în cursul lor se derulează la foc automat campania electorală.
Starea de spirit a populației, care se va cristaliza în intervalul ianuarie-mai și care are deja în spate un fundal solid și toxic, cel al săptămânilor și lunilor care au precedat momentul 24 noiembrie, se va converti în 4-18 mai în voturi concrete, în rezultate concrete. Voturi și rezultate care apoi vor defini parcursul României pentru ani la rând, poate pentru decenii în șir.
Momentan, ceea ce se poate deja observa este că TikTok rămâne un spațiu virtual prolific pentru forțele pro-ruse din spațiul public.
S-a văzut asta și în cursul mitingului pro-Georgescu din 10 ianuarie, când pe TikTok live-urile s-au rostogolit într-o veselie și au aglomerat un număr semnificativ de urmăritori încinși de flacăra transmisiunilor făcute de tot felul de influenceri dubioși și de anonimi din rândul idioților utili.
Dar nu mai puțin misterios rămâne și în ce măsură statul român care are deja o uriașă problemă cu TikTok va fi în stare să abordeze o eventuală intervenție de șoc și dinspre X, prin directa implicare a proprietarului acestei platforme, mega și MAGA miliardarul Elon Musk.
Întrebarea e pertinentă având în vedere două elemente:
- Elon Musk arată un interes în creștere și cu manifestări care cunosc o tendință de sistematizare pentru sprijinea forțelor politice de extremă dreaptă și prietenoase cu Rusia, de pe continent. Asta e limpede ca lumina zilei în ceea ce privește Marea Britanie și Germania. Franța, la rândul său, a ridicat la cel mai înalt nivel problema unei eventuale interfețe a lui Musk și pe scena politico-electorală de la Paris.
- Apoi, Elon Musk are deja “cazier” și în ceea ce privește România. În decembrie a abordat subiectul anulării alegerilor într-o cheie perfect călinisto-putinistă, acuzând CCR de dictatură și minimalizând implicarea Rusiei în procesul electoral de la noi. Iar acum, în ianuarie, a distribuit un fake news – de dragul libertății de exprimare, nu-i așa? – menit să pună într-o lumină proastă și România, și Comisia Europeană.
Coroborate, și intervențiile lui Musk privind situația din țări precum Germania și Marea Britanie, și intervențiile sale de până acum privind situația din România proiectează așadar spectrul unei destul de probabile ofensive în adevăratul sens al cuvântului, pe care miliardarul o poate lansa și în spațiul cibernetico-politico-electoral de la noi.
Iar dacă așa vor sta lucrurile, situația se va precipita pe măsură ce ne apropiem de momentul scrutinului. Așa cum se petrece în Germania, unde alegerile parlamentare, care vor da noul cancelar și un nou guvern, vor avea loc mult mai devreme decât la noi, adică pe final de februarie. Prin urmare, chiar zilele trecute, Elon Musk a făcut un pas masiv înainte, luându-i personal un interviu liderei partidului de extremă dreaptă, AfD. În prealabil, Musk se evidențiase prin atacuri la persoană din registrul odios la adresa cancelarului în funcție și a președintelui în exercițiu al acestei țări (bineînțeles, paleta sa de intervenție în alegerile din Germania a fost mult mai largă, acestea fiind doar două exemple dintre cele răsunătoare).
Așadar și prin urmare:
- Au liderii coaliției de la București idee despre cum vor aborda problema Musk dacă aceasta se va agrava, pe măsura apropierii scrutinului prezidențial?
- Au instituțiile statului vreo idee despre ce pot face într-un asemenea scenariu?
- Este diplomația de la București pregătită de lupta inegală cu un asemenea personaj care pe lângă puterea informală uriașă de care dispune, după 20 ianuarie va avea și o funcție oficială în administrația de la Washington, detaliu care nu va face decât să complice diplomatic lucrurile?
Sau, altfel:
- În caz că Bucureștiul nu a trecut încă la scrierea unor planuri de contingență pe tema Musk, este totuși dispus să se gândească măcar de azi înainte la un asemenea scenariu și totodată este dispus și capabil să creioneze căi de acțiune fie pentru a preîntâmpina un tir copleșitor, fie, în caz că nu-l va putea preîntâmpina, să riposteze de o manieră coerentă și eficientă?
Știu, e o problemă foarte grea spre foarte-foarte grea, dar dacă la București nimeni nu lucrează deja la asta sau măcar dacă nu se apucă acum de lucru, ceea ce am trăit pe 24 noiembrie 2024 ar putea fi parfum comparativ cu ceea ce s-ar putea petrece pe 4 și 18 mai 2025.
Chestiunea unei reacții a statului român, în caz de amplificare a intervențiilor lui Musk și a platformei sale, X, în peisajul politico-electoral din România anului 2025 va fi cu siguranță complicată suplimentar de fanii săi sus-puși de la București.
“Vreau să văd dacă există un proiect care va duce România într-un tren al schimbării, condus de Donald Trump și Elon Musk”, asta spunea recent Victor Ponta, a cărui greutate în PSD cunoaște un reviriment accelerat. Cu siguranță, în diverse straturi ale politicului, economicului și sferei instituționale largi din țara noastră, mai există și alții care gândesc precum Ponta și ar putea pune bețe în roate inițiativelor de protejare a procesului electoral, spre beneficiul și deliciul lui Elon Musk.
În fine, dacă în 2024 a exisistat o singură problemă izbitoare, legat de potențialul rețelelor de socializare de a altera drumul pro-occidental al Romaniei, anul 2025 promite să adauge X, după cum arătam mai sus, dar probabil va adăuga și Facebook, și Instagram, cel puțin în lumina proaspetelor decizii anunțate de Mark Zuckerberg: eliminarea fact-checking-ului și numirea unor apropiați ai zonei Trump în poziții-cheie ale companiei Meta.
De altfel, nu este exclus ca Elon Musk să perceapă România ca pe un teren de încercare chiar mai ispititor decât cel din țări precum Germania, Marea Britanie sau Franța.
Căci, fin cunoscător al oportunităților, este posibil ca Musk să considere – nu fără argumente – că România ar fi o pradă infinit mai ușoară pentru testarea sistemelor cibernetice din Imperiul Musk, pentru testatea ideilor sale despre lume, despre restructurarea ordinii mondiale și despre destructurarea statului de drept.
Cu gândul mereu la viitor și insensibil la costurile pentru ceilalți muritori, derivate din sacrificarea prezentului, Elon Musk pare interesat să își afirme plenar puterea personală de remodelare a lumii și să își asigure un loc la fel de privilegiat în transformarea mapamondului și dincolo de orizontul celor patru ani ai administrației Trump.
Dacă Musk va eșua în țările mari și teoretic mai capabile politic, economic și tehnologic să îi opună o rezistență eficientă, dar în schimb va avea succes în a da un impuls decisiv transformării radicale a mai șubredei Românii, deja asta va fi de-ajuns pentru el.
Va fi demonstrat întregii lumi că poate, va fi învățat lecții prețioase cu privire la ce are de optimizat pentru a reuși în viitor și în țările mai dezvoltate.
Nu e puțin lucru.












