“Săptămâna trecută, l-am văzut pe Biden pierzând dezbaterea. Iar acum partidul lui Macron a pierdut, clasându-se pe locul trei în legislative. Liderii de stat aflaţi la putere suferă înfrângeri zdrobitoare”, declara recent președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin. Din ultima propoziție, simți, de altfel, cât de greu își poate tempera extazul oficialul rus, o stare de spirit reprezentativă pentru ansamblul regimului.
Kremlinul urmărește “foarte îndeaproape alegerile din Franța”, semnaliza și Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Cu siguranță așa stau lucrurile și chiar mai cert e faptul că Moscova urmărește filmul horror de la Paris cu stresul de bancher și interesul existențial cu care ții ochii pe o investiție costisitoare și complexă, având în vedere câți bani, câtă resursă umană și cât timp a injectat Moscova în ascensiunea fulminantă a extremei drepte franceze (și nu numai).
Nici Volodin și nici Peskov nu vor putea înțelege vreodată cum e posibil ca acești “lideri de stat aflați la putere” să accepte aceste “înfrângeri zdrobitoare”, când aveau la îndemână un solid aparat de stat care – nu-i așa? – putea fi exploatat după modelul patentat și repatentat (ultima oară acum doar patru luni, când a fost “reales”) de către șeful lor suprem.
Cât de diferite sunt astea două lumi!
- Lumea democrației autentice, în care faptul de a deține puterea nu echivalează cu faptul de a face ORICE cu ea (cazul Franța-Macron) și nici cu faptul de a o păstra ORICÂT. Sau în care se poate instala un adevărat FESTIVAL de rugăminți, avertismente și chiar amenințări din propriul anturaj cu oprirea donațiilor, toate menite să-l descurajeze pe președintele în exercițiu de la a mai candida pentru un alt mandat la care mai și are dreptul din punct de vedere constituțional (cazul SUA-Biden).
- Și lumea autocrației “moderne”, un univers realmente paralel, în care se mimează democrația doar prin organizarea de alegeri-fake, pentru ca astfel dictatorul să își fabrice, de dragul imaginii, o aură anemică de legitimitate. O lume în care FESTIVALUL e un soi de CONTRA-FESTIVAL, căci evoluează în sens invers: cu rugăminți fierbinți ca președintele să candideze, cu avertismente “inimoase” să nu ezite, căci (iarăși) este atâta nevoie de el.
Diferențele dintre Rusia “liniștită”, pe de o parte, și Franța sau SUA “tumultuoase”, pe de alta, sunt atât de numeroase și fundamental defavorabile celei dintâi încât nu are sens să le mai treci în revistă.
Ce merită reamintit, însă, e faptul că în Franța și America nu moare nimeni, nu face pușcărie nimeni și nu ia nimeni calea exilului doar pentru că a îndrăznit să deschidă liber gura (fie candidând la ce post vrea, fie votând cum și pe cine vrea, fie spunându-i președintelelui tot ceea ce acesta nu vrea să audă).
În Franța, Macron și macronismul trec printr-o reevaluare de foc pentru că asta e dorința exprimată autentic de către omul de rând. În America, Biden nu trebuie să mai candideze nu pe motiv că e prea bătrân, ci întrucât este indubitabil și neverosimil de vizibil slăbit.
În Rusia, Putin, care și în zi de azi e președinte, nu trebuia să mai candideze pentru alt mandat încă de acum câțiva ani. Așa scria în Constituția Federației Ruse. Dar cum Rusia nu este nici Franța și nici SUA, Constituția sa a fost modificată ca la croitor, astfel încât să îi asigure dictatorului viață lungă la putere.
Nu în ultimul rând, Putin nu ar mai fi trebuit să candideze din simplul motiv că este (fapt demonstrat de multă vreme) odios, din simplul motiv că, sub el, țara a rămas teribil de înapoiată și din simplul motiv că, pe fondul războiului din Ucraina, rușii sunt azi infinit mai expuși morții premature, iar continentul, pe termen lung, pericolului.
În fine, cum dezbaterea de fond, pe plan internațional, e azi modelată în primul rând de situația specială a președintelui american în exercițiu, merită adăugată o observație până la urmă senzațional de banală: bătrânețea este asociată primordial cu rigiditatea și lipsa de luciditate.
În cazul lui Biden, lucrurile au devenit evidente de câteva zile, săptămâni, poate luni. În schimb, Putin este așa deja de 20 de ani. Cel puțin!
Biden, pe ultimul sens unic. Iese cu capul sus de la Casa Albă și intră grațios în istorie
