În linii mari, președinția lui Donald Trump a lăsat o moștenire grea pe plan extern, prin următoarele:
- SUA au ieșit din acordul de la Paris privind clima.
- SUA au denunțat acordul cu Iranul.
- Președintele SUA i-a tras cu ochiul omologului nord-coreean, Kim Jong-un, și i-a trimis bezele omologului rus, Vladimir Putin, nefăcând în acest fel decât să îi încurajeze pe cei doi paria să devină și mai paria decât erau deja.
- Concomitent, președintele SUA i-a alienat pe aliații din Europa și le-a creat anxietăți celor din Asia-Pacific, zdruncinând construcții politico-diplomatice la care se asudase decenii.
Urmarea “genialei” politici externe duse de Trump a fost nu mai puțin împovărătoare:
- Perturbările climatice nu s-au lăsat intimidate de capriciile miliardarului ignorant, realitatea din teren demonstrând ulterior, de la an la an, inadecvarea abordării trumpiste și reliefând faptul că lumea de fapt e obligată să își asume ținte chiar mai ambițioase decât cele angajate odinioară la Paris.
- Departe de a fi inhibat Teheranul, Trump i-a oferit practic acestuia o marjă încă și mai periculoasă de manevră în ceea ce privește consolidarea programului nuclear. Și totodată, mai degrabă a încurajat regimul teocratic de a se implica, prin actori proxy, în războiul Israelului cu Hamas, până în punctul halucinant în care Iranul să îndrăznească la un moment dat a ataca direct, cu drone și rachete, teritoriul Israelului.
- Atât de eficient a fost Trump în a-i îmblânzi pe Putin și Kim cu strategia lui de contabil șlefuit la seral, încât cei doi, în loc de a se potoli, au turbat tot mai tare. Atât de tare, încât unul a declanșat ulterior cel mai mare război din Europa ultimilor 80 de ani, iar celălalt îl ajută cu proiectile de artilerie și rachete, în paralel accelerând testele nucleare și balistice cu care pune gaz pe foc în propria regiune, una oricum incandescentă
- În fine, președinția Trump a fragilizat relația cu aliații din Europa și a făcut asta cu puțin înainte ca războiul total să izbucnească pe continent. Ca atare, urmașul său la Casa Albă a fost obligat la un maraton complex și epuizant de reparare a daunelor, căci numărătoarea inversă a conflictului începuse.
Norocul Americii, al Europei și al Asiei a fost acela că marșul triumfal al lui Donald Trump a fost oprit după doar un mandat.
Omul care a reușit la acea vreme să scoată elefantul din Biroul Oval și astfel să salveze porțelanurile din toată lumea, nu doar de la Casa Albă, a fost Joe Biden.
Departe de a fi perfect (dar cine este?), Joe Biden va rămâne cu siguranță în istorie pentru flerul său și pentru numeroasele decizii pe care le-a luat spre a reechilibra politica externă americană, iar prin asta spre a contracara dinamici toxice care, urmare celor patru ani cu Trump, amenințau întreaga lume.
Dar un capitol aparte pentru care istoria îi va acorda atenția cuvenită lui Joe Biden este cel al naturii excepțional de ingrate a experienței sale prezidențiale. Vremurile nu au fost deloc darnice cu el și nu l-au scutit o clipă.
Primul mandat Biden a fost marcat de moștenirea grea lăsată de predecesor (vezi liniile ei mari, schițate mai sus), de o pandemie fără precedent în ultimul secol, de presiunea adaptării urgente și în forță la haosul climatic, respectiv de războaie nemaiîntâlnite de opt decenii (Ucraina) și de cinci (Israel).
Iar al doilea mandat Biden… ei bine, al doilea mandat va putea fi unul de succes și cu adevărat istoric cu o singură, teribilă și nemaiîntâlnită condiție: aceea de a nu exista.
Nu a existat în ultimul secol președinte american care să nu fi fost pus în fața unor alegeri imposibile. Dar cazul lui Joe Biden este fără îndoială unul care le întrece pe toate.
Dincolo de liniile mari enumerate mai sus, în primul mandat a trebuit, de pildă, să scoată armata SUA din Afganistan. Cu toată drama și tragediile de rigoare, care au însoțit acea decizie, azi e evident că pasul făcut atunci a fost extrem, extrem de inspira; extrem, extrem de util.
Al doilea mandat, însă, trebuie să îl cedeze altcuiva din propria tabără, iar asta pentru a nu risca să îl pună cu mâinile sale de pompier încercat în mâinile unui piroman dovedit.
Dacă Biden, care azi pare ceva mai înclinat decât era ieri (la propriu vorbind de ieri și de azi), va lua decizia imposibilă, dar atât de corectă, de a-și retrage candidatura, atunci, deși măcinat de omenești frustrări, strategic va putea fi sigur de un lucru: va intra în istorie aproape fără pată.
Căci istoria va contabiliza fără doar și poate cele trei elemente-cheie:
- Că prima oară, l-a înlăturat pe Trump.
- Că apoi, a setat corect rolul Americii în lume, dat fiind contextul războiului Rusiei în Ucraina.
- Iar că acum e în poziția de a da o șansă celei de-a doua înlăturări a lui Trump, în doi pași: ieșind din cursa prezidențială, respectiv renunțând la ambiții mici pentru a sprijini apariția unui candidat cu anvergură corespunzătoare, deci și cu șanse reale.
<span;>În 2020, Joe Biden a fost omul potrivit în locul și la momentul potrivit. La acea vreme, acest lucru era în cel mai bun caz ceva de intuit.
În 2024, Joe Biden poate fi din nou omul potrivit în locul și la momentul potrivit, deși termenii fundamentali sunt actualmente fundamental diferiți. Iar de data asta, nu mai este vorba de intuiție, ci de cunoaștere.
Biden nu are de ales decât să intre în istorie. Și nu oricum, ci (aproape) fără pată.
Retragerea lui Biden, esențială. Bonus: 100% avantaje, 0% riscuri
