<< Europa și SUA își doresc sincer ca Ucraina să domine Rusia, dar nu reușesc să-și potrivească scopurile cu mijloace >>, scrie Adam Tooze, pentru Financial Times.
<< În primele 12 luni de război în Ucraina, condamnarea Rusiei și susținerea retorică a Kievului de către guvernele Europei și SUA au fost intense și în mare măsură unanime. Dar cifrele economice spun o altă poveste. Judecat pe baza potențialului actual și a standardelor istorice, războiul pare un exercițiu de reținere calculată.
Acesta nu este neapărat un semn de eșec strategic. Deși forța morală a războiului poate părea să ceară un angajament absolut, războiul total este visul fasciștilor sau al revoluționarilor. Pentru noi, ceilalți, războiul total ar trebui să fie un coșmar absolut. Războiul care nu prevede răsturnarea întregii ordini trebuie să implice cântărirea mijloacelor și a scopurilor, a costurilor și a beneficiilor, chiar și în fața morții. Și acest lucru este valabil atât pentru combatanți, cât și pentru aliații lor.
În 2022, Ucraina a suferit o contracție catastrofală a economiei sale, cu aproximativ o treime, și totuși a depus un efort de război de aproximativ 35% din Produsul Intern Brut. Acesta este un efort comparabil cu cel din războaiele mondiale din secolul al XX-lea. Amenință că va arunca Ucraina într-un dezastru inflaționist și că o va lăsa puternic dependentă de ajutorul extern. Dar chiar și pentru Ucraina, ca și pentru combatanții din secolul al XX-lea, există limite. Până în prezent, Ucraina duce războiul, în principal, cu voluntari. Înrolarea forțată în masă este ținută în rezervă. Gazul rusesc continuă să curgă în Europa, prin conductele ucrainene. Acestea sunt compromisurile pe care le faci, dacă vrei să susții frontul intern și relațiile bune cu prietenii europeni.
Și Rusia este sub tensiune. Dar în ciuda sancțiunilor occidentale, economia sa s-a contractat cu doar aproximativ 2% în 2022 și este de așteptat să se destindă în acest an. Complexul industrial militar funcționează non-stop, dar pentru majoritatea rușilor viața de zi cu zi continuă.
În ceea ce privește lumea în general, China este extrem de precaută cu sprijinul său față de Rusia. Și, deși Europa și America se implică retoric în toate, judecând după standardele istorice, ajutorul lor pentru Ucraina este foarte modest. Cele mai recente cifre de la Institutul Kiel pentru Economie Mondială spun toată povestea.
În ultimele 12 luni, SUA au cheltuit 0,21% din PIB pentru sprijinul militar acordat Ucrainei. Este puțin mai puțin decât a cheltuit, într-un an mediu, în intervenția sa nefericită din Afganistan. În Irak, cheltuielile au fost de trei ori mai mari. Războiul din Coreea a costat SUA de 13 ori mai mult. Ajutorul „Lend-Lease” pentru Imperiul Britanic, în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost de 15 ori mai mare, în termeni proporționali.
Pentru a-i vedea pe europeni făcând mai mult, trebuie doar să te întorci în 1991. Pentru a sprijini operațiunea condusă de americani pentru a-l alunga pe Saddam Hussein de pe câmpurile petroliere din Kuweit, Germania a dat de trei ori mai mult decât oferă Ucrainei în ajutor bilateral.
Un cinic ar concluziona că scopul nerostit al Occidentului nu este doar de a preveni o victorie rusă, ci de a evita un succes decisiv ucrainean, de teama escaladării de către regimul lui Vladimir Putin. Dacă acest lucru este adevărat, este în contradicție cu retorica publică din SUA și Europa. Să facem astfel de presupuneri nu este doar dezagreabil, ci ridică întrebarea dacă săi îi credităm într-adevăr pe liderii occidentali cu atâta nous strategic în alocarea resurselor în doze atât de măsurate. Experiența din Irak și Afganistan cu greu sugerează acest lucru. Ceea ce sugerează o altă interpretare, serioasă.
Poate că guvernele occidentale susține cu sinceritate o victorie ucraineană, dar nu reușesc să potrivească mijloacele și scopurile. Un rol îl joacă rezervele cu privire la sistemele de arme specifice și limitele stocurilor occidentale. Dar niciunul dintre factori nu ar trebui să împiedice banii să circule mai liber. Mai degrabă decât obiecțiile strategice sau opoziția politică bazată pe principii, complezența, lipsa de imaginație, gândirea bugetară mărginită și disputele procedurale sunt cele care creează o „pană” între intenție și acțiune.
Pentru Occident, această interpretare este și mai puțin măgulitoare decât viziunea cinică. Kievul și susținătorii săi o preferă, pentru că au speranța că, prin lobby-ul lor neîncetat, vor putea convinge în cele din urmă Occidentul să își respecte promisiunile. Dar dacă și asta este o amăgire?
Nu este prea familiară distanța dintre retorica Occidentului și livrare, în ceea ce privește Ucraina? Guvernele respectabile din întreaga lume îmbrățișează obiective înalte privind vaccinarea globală împotriva Covid-19, dezvoltarea durabilă și suveranitatea Ucrainei, dar se opun în a furniza mijloacele, chiar dacă implică fracțiuni infime din PIB și rate de rentabilitate potențial uriașe. În schimb, aceleași guverne adună sume uriașe de bani pentru a salva interesele de afaceri și pentru a-și proteja propriii alegători de șocuri precum criza financiară din 2008, Covid și daunele colaterale ale invaziei lui Putin.
După un an de război, ceea ce iese în evidență este mai puțin solidaritatea occidentală cât acest decalaj dintre intenția declarată și livrarea reală. Lipsa sprijinului occidental decisiv înseamnă că echilibrul pe câmpul de luptă și pe frontul intern al Ucrainei rămâne agonizant de precar. Prin intervenția lor modestă, puterile occidentale și în special Europa pierd de bunăvoie orice șansă de a influența decisiv evenimentele – atât de mult încât se bănuiește că nu cred în capacitatea lor de a modela conflicte de complexitatea și violența celui din Ucraina.
De asemenea, le lipsește și curajul de a recunoaște acest lucru. Așa că declară obiective îndrăznețe, dar nu reușesc să ofere mijloacele. Rezultatul este ipocrizia și impotența auto-provocată, la o scară istorică.>>
Prea târziu, încă prea puțin. Problema cu ajutorul militar pentru Ucraina
