Înalt responsabil american: Ucraina ar trebui să se concentreze asupra unui vast contraatac, nu doar asupra oraşului Bahmut

Foto: presidency.gov.ua

Ucraina nu ar trebui să încerce să apere cu orice preţ oraşul Bahmut, scena unei bătălii sângeroase, ci să se concentreze mai mult pe pregătirea unei contraofensive majore, a estimat vineri un înalt responsabil american, scrie AFP.

În prezent devastat în mare parte, oraşul cu 70.000 de locuitori înainte de război a devenit epicentrul luptelor din estul Ucrainei, cu tiruri masive de artilerie, înaintări lente şi pierderi ridicate de ambele părţi.

Bahmut a devenit, de asemenea, o miză politică şi un simbol major. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers pe linia de front în decembrie, chiar înainte de vizita sa la Washington pentru a se întâlni cu Joe Biden la Casa Albă şi a se adresa Congresului.

Totuşi, potrivit acestui înalt responsabil al administraţiei Joe Biden, prioritatea acordată luptelor de la Bahmut împiedică Ucraina în sarcina ei esenţială de a se pregăti pentru o ofensivă strategică împotriva ruşilor în sudul ţării în primăvară.

La Bahmut, cu cât luptele durează mai mult, cu atât situaţia ar putea juca în favoarea Rusiei care dispune de resurse mai importante de artilerie şi un avantaj numeric în ceea ce priveşte trupele, a justificat el, vorbind sub acoperirea anonimatului şi cerând să nu fie citat direct.

Înaltul responsabil american a adăugat că o victorie a Rusiei la Bahmut nu va conduce la un punct de cotitură semnificativ în război, deoarece forţele ucrainene s-ar putea retrage pe poziţii mai uşor de apărat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a reluat ideea în cursul unui briefing de presă, notând că grupul paramilitar Wagner este pe cale „să deverseze, literalmente, să arunce corpuri într-o maşină de tocat carne” pentru a cuceri Bahmut şi oraşul învecinat Soledar.

„Chiar dacă reuşesc să ia Bahmut şi Soledar, asta nu va schimba dinamica strategică pe câmpul de luptă”, a spus el. Aceasta nu înseamnă că ucrainenii „ar fi brusc în defensivă şi pe punctul de a pierde”, a mai spus John Kirby.

Pe de altă parte, din nou potrivit înaltului responsabil sub acoperirea anonimatului, Ucraina ar câştiga să repartizeze aceşti militari cunoscători ai echipamentelor americane şi instruiţi de Statele Unite, pentru a forma unităţi mai tehnice şi puternic înarmate, capabile să lanseze o ofensivă în sud.

Acest înalt responsabil a dezvăluit că armele destinate unei contraofensive se îndreaptă deja spre Ucraina, în special câteva sute de vehicule blindate săptămâna aceasta – genul de echipament care va fi necesar pentru o forţă ofensivă mobilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here