Începe demolarea construcțiilor ilegale din Sectorul1

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă, luni, că a început demolarea construcţiilor ridicate ilegal şi că se va merge până la capăt pentru a opri acest fenomen, transnite News.ro.

”O premieră pentru administraţia din Bucureşti. Am început demolările construcţiilor ridicate ilegal. Ce vedeţi în fotografii este un imobil ridicat nelegal, în 2017, în cartierul Străuleşti. Fosta administraţie locală s-a încurcat în acte birocratice, când a fost vorba de desfiinţarea construcţiei, deşi exista o decizie emisă, în 2018, de Judecătoria Sectorului 1. Sentinţa a fost ignorată de trei ani, a scris, luni, pe Facebook, Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 anunţă că a solicitat Poliţiei Locale să aplice de urgenţă legea în acest caz, să treacă la demolarea imobilului şi să aducă terenul în starea iniţială.

”Pus în faţa somaţiilor, proprietarul a ales să-şi demoleze singur construcţia ilegală. I-am dat termen până joi, să desfiinţeze şi platforma de ciment, în caz contrar vom face noi acest lucru, iar el va deconta toate lucrările. Am spus şi o voi repeta să înţeleagă toată lumea, nu tolerez construcţii ilegale pe raza Sectorului 1 şi vom merge până la capăt să oprim acest fenomen”, a mai scris Armand.

Fost oficial de la Pentagon: SUA au pierdut bătălia inteligenței artificiale în fața Chinei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here