Între zilele de 4 și 6 iulie 2025, este programată o nouă ediție a Festivalului Medieval Oradea, ce se va desfășura în Cetatea Oradea și, în premieră, pe malul Crișului Repede, punctează www.festivalulmedievaloradea.ro.
‘Vara aceasta, Festivalul Medieval Oradea revine cu o ediție mai spectaculoasă și mai plină de adrenalină ca niciodată: intră în scenă vikingii aprigi și gladiatorii necruțători, care vor oferi demonstrații impresionante de forță și tehnică, inspirate din celebrele lupte din Colosseumul roman’, se arată într-un comunicat al Visit Oradea, potrivit Agerpres.ro.
Peste 800 de cavaleri, luptători și personaje medievale din Polonia, Cehia, Croația, Ungaria, Serbia, Belgia și România vor readuce la viață atmosfera Evului Mediu prin tabere, ateliere de meșteșuguri și demonstrații de luptă.
Programul festivalului va fi completat de concerte live, jonglerii cu foc, demonstrații de arte marțiale istorice, dar și expoziții și ateliere interactive dedicate tuturor vârstelor. Pe scena festivalului vor avea loc, în fiecare seară, concerte cu artiști precum Sarmalele Reci, Proconsul, Mihail și Desperado.
Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din România, este organizat anual în luna iulie, în Cetatea Oradea, de Visit Oradea și Primăria Municipiului.
Precedenta ediție a Festivalului Medieval Oradea s-a desfășurat în perioada 4 – 7 iulie 2024, în Cetatea Oradea. Ceremonia de deschidere s-a ținut în Piața Unirii, cu o paradă a coifurilor și prezentarea cavalerilor, muzică medievală și spectacol cu spadasini.
Au fost invitați peste 600 de luptători și personaje medievale din nouă țări pentru a participa la turniruri călare cu lance balsa și competiții internaționale sau spectacole cu foc. Bihorenii și oaspeții orașului s-au putut bucura și de o serie de concerte live în aer liber, atât la scena mare, cât și în șanțul cetății sau în curtea interioară.
Printre invitați s-au numărat trupele Grimus, Subcarpați și interpretul Radu Almășan, solistul trupei Bosquito. Au mai concertat: Dafina, Elektro Instinct, Holloenek, Krak, Viatores Festiv, Veridi Venti, Peregrinii, Baghatur și Toboșarii din Visegrad.
În 2023, Festivalul Medieval Oradea a fost programat între zilele de 6 și 9 iulie. Ediția a fost marcată de o premieră în Europa: Campionatul Mondial de Turnir cu lance solidă, o competiție de elită care obișnuia să se desfășoare în Australia. Au participat șapte luptători din diferite țări. A triumfat francezul Michael Sadde, într-o luptă ce s-a decis în ultimul atac, la un punct diferență de locul II, canadianul Marc Hamel.
Un alt element de noutate a constat în tururile ghidate prin Cetatea Oradea, care au avut loc de patru ori în fiecare zi a festivalului. Ca în fiecare an, evenimentul a oferit și activități pentru cei mici, precum ateliere de tir cu arcul, olărit, tâmplărie, pielărie și călărit în tabăra medievală, pictură pe sticlă specifică evului mediu.













