Îndepărtarea lui Erdogan – un impact global și o revitalizare a democrației

Sursa: Facebook

După 20 de ani de guvernare tot mai autocrată, Recep Tayyip Erdogan riscă să fie evacuat de către alegători, notează The Economist

<< Anadolu, primul portavion construit în Turcia, a fost trimis luna trecută în Strâmtoarea Bosfor, în timp ce țara se pregătește să voteze la alegerile din 14 mai, cele mai importante din întreaga lume, în acest an. Prin prezentarea navei de război care face un tur de campanie pe coastă, președintele Recep Tayyip Erdogan speră să-i mobilizeze pe alegătorii patrioți. Dar carisma sa, gesturile grandioase și darurile poate că nu vor fi suficiente. Omul care a condus Turcia din 2003, într-un stil tot mai autocratic, ar putea să fie înfrânt.

Alegerile sunt pe muchie de cuțit. Cele mai multe sondaje arată că Erdogan este în urmă cu o mică marjă. Dacă ar pierde, ar fi o răsturnare politică uimitoare, cu consecințe globale. Poporul turc ar fi mai liber, mai puțin înfricoșat și, în timp, mai prosper. Un nou guvern ar repara relațiile afectate cu Occidentul (Turcia este membră NATO, dar sub conducerea lui Erdogan a fost un actor disruptiv în Orientul Mijlociu și a urmărit strângerea legăturilor cu Rusia). Cel mai important, într-o eră în care conducerea autoritară este în creștere, de la Ungaria la India, evacuarea pașnică a lui Erdogan le arată democraților din întreaga lume că liderii autoritari pot fi învinși.

Începând cu Turcia însăși, o țară cu venituri medii și 85 de milioane de locuitori, aflată la răscrucea dintre Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Precum autocrații din întreaga lume, Erdogan și-a consolidat puterea prin slăbirea sistematică a instituțiilor care limitează și corectează politicile proaste – și pe care opozanții săi, o alianță de șase partide cu un plan detaliat de guvernare, promit să le restaureze.

Dintre multele consecințe negative ale puterii prea puțin constrânse, politica economică a lui Erdogan i-a afectat cel mai mult pe cetățenii turci obișnuiți. În doi ani, a concediat trei guvernatori ai unei bănci centrale independente doar cu numele, l-a făcut ministru de finanțe pe fiul său incompetent și de atunci a obligat banca să deruleze o politică monetară absurd de laxă. Aceasta a menținut o creștere destul de solidă, dar a condus la o inflație care anul trecut a atins un vârf de 86% și este încă peste 40% (potrivit cifrelor oficiale, care poate că nu sunt fiabile). Alegătorii se plâng că prețul cepei a crescut de zece ori în doi ani.

Dacă Kemal Kilicdaroglu, candidatul opoziției, câștigă președinția, el a promis să restabilească independența băncii și să reducă inflația la o singură cifră; acest lucru, cu noroc, ar putea inversa și colapsul investițiilor străine. Nu doar economia va avea nevoie de reparații.

Și democrația trăiește doar conectată la aparate. Precum atât de mulți alți lideri autoritari, Erdogan a mutilat puterea judecătorească, prin intermediul unui consiliu docil care face numirile în funcții. A cenzurat presa, parțial prin intimidare și parțial prin vânzarea organizată a mijloacelor de informare către apropiați, o altă manevră comună. A marginalizat parlamentul, prin schimbări constituționale făcute în 2017, care i-au permis să guverneze la discreție prin decret; Kilicdaroglu promite să revină asupra acestui lucru. Procurorii lui Erdogan au intimidat activiști și politicieni, cu acuzații false de „terorism”. Printre deținuții politici din Turcia se numără liderul principalului partid kurde – a treia cea mai mare formațiune din țară, care este amenințată cu interzicerea. Primarul Istanbulului (din opoziție) riscă închisoarea și interdicția de a face politică. Foștii lideri guvernamentali se tem să-l critice pe președintele, cerând anonimatul înainte de a discuta despre el în șoaptă. Dacă Erdogan va fi reales, toate acestea se vor înrăutăți, dar dacă va pierde se vor îmbunătăți rapid.

O victorie a opoziției ar fi benefică și pentru vecinii Turciei, și ar avea o valoare geopolitică enormă pentru Occident. Turcia este aproape complet izolată de restul Europei, deși este încă, nominal, candidată la aderarea la UE. Acest lucru poate să nu se întâmple niciodată – dar președintele Kilicdaroglu promite să respecte hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și să înceapă eliberarea deținuților politici ai lui Erdogan. Europa ar trebui să răspundă prin revitalizarea unui program de vize pentru turci de multă vreme stagnant, îmbunătățirea accesului Turciei la piața unică a UE și cooperarea mai strânsă în politica externă.

Cu puternicul lider dispărut, ruptura Turciei cu NATO ar trebui să înceapă să se vindece. Blocada sa asupra aderării Suediei la alianță ar fi ridicată. Relațiile cu America, înveninate de prietenia lui Erdogan cu Vladimir Putin și atacurile asupra forțelor kurde din Siria, s-ar îmbunătăți. Cu toate acestea, o nouă Turcie ar menține politica lui Erdogan de „a merge pe sârmă” în privința Ucrainei. Ar continua să furnizeze drone Ucrainei, dar nu ar adera la sancțiunile împotriva Rusiei; depinde prea mult de aceasta, pentru turiști și gaz.

Mai important decât orice este semnalul pe care o victorie a opoziției l-ar trimite democraților din întreaga lume. La nivel global, tot mai mulți autocrați aspiranți subminează democrația fără a o elimina în mod direct, prin „ciopârțirea” regulilor și instituțiilor care limitează puterea lor. Cincizeci și șase de țări se califică acum ca „autocrații electorale”, estimează v-Dem, o organizație de cercetare, în creștere de la 40, la sfârșitul Războiului Rece. Lista ar putea crește: președintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a încercat să submineze justiția și autoritatea electorală a țării.

Un far pentru cei opresați

Dacă Erdogan pierde, va arăta că eroziunea democrației este reversibilă – și va sugera cum. Partidele democratice de opoziție trebuie să recunoască pericolul și să se unească înainte să fie prea târziu. În India, o opoziție fragmentată i-a permis lui Narendra Modi, un prim-ministru puternic, să devină dominant cu 37% din voturi. Acum, principalul lider al opoziției se confruntă cu închisoarea. Situația din Polonia este mai puțin sumbră, dar opoziția sa a pierdut alegeri după alegeri împotriva partidului populist aflat la guvernare.

Alianța Națiunii, opoziția turcă, a reușit deja mult mai bine decât atât. Kilicdaroglu poate că e puțin mat, dar este un tenace creator de consens și fermecător de modest; este opusul adversarului său. Dacă ar câștiga, ar fi un moment imens pentru Turcia, Europa și lupta globală pentru o democrație reală. Erdogan a făcut unele lucruri bune în primii săi ani la putere, dar acumularea constantă de putere excesivă i-a afectat judecata și simțul moral, așa cum se întâmplă de obicei. Îl susținem cu căldură pe Kemal Kilicdaroglu, ca viitorul președinte al Turciei. >>

„Șansele sunt 50-50”. Erdogan riscă o înfrângere în alegerile pe muchie de cuțit din Turcia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here