Programul Rabla, pentru Electrocasnice, oprit din cauza hackerilor. Ministrul cere demiteri

ACTUALIZARE. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, transmite News.ro. ”Este inadmisibil ca un program atât aşteptat de cetăţeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcţiona, deşi avea toate premisele să o facă”, a afirmat ministrul.

”Având în vedere anunţul recent al Administraţiei Fondului pentru Mediu privind amânarea demarării Programului Rabla pentru Electrocasnice, ministrul Mircea Fechet a transmis premierului României propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui AFM, Dan – Cătălin Vatamanu”, a transmis, marţi, Ministerul Mediului, într-un comunicat.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că este ”inadmisibil” ca programul să nu funcţioneze.

“Este inadmisibil ca un program atât aşteptat de cetăţeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcţiona, deşi avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, inclusiv ieri, că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului. În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunţi populaţia cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea şi înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv”, a declarat ministrul Mediului.


Ştirea iniţială. Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, marţi, că înscrierile în Programul Rabla pentru Electrocasnice, care trebuiau să înceapă la ora 12.00, sunt amânate din cauza „contextului de instabilitate cibernetică”. De asemenea, instituţia precizează că există suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi cu privire la încercări anterioare de fraudare a procesului de înscriere.

„Din cauza contextului general de instabilitate a securităţii cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informaţii specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranţă suplimentare pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, a anunţat, marţi, Administraţia Fondului pentru Mediu. 

Instituţia îşi cere scuze pentru disfuncţionalităţile apărute. 

„Ne cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute şi vă asigurăm că AFM va depune diligenţele necesare pentru defăşurarea în bune condiţii a programului”, a ami transmis instituţia.  

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor urma să lanseze, marţi, la ora 12.00, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Programul Rabla pentru Electrocasnice dedicat persoanelor fizice, bugetul alocat în acest an fiind de 40 milioane lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here