Instanța reduce la 175 de milioane de dolari cauţiunea pe care o are de plătit Trump în 10 zile în dosarul fraudei de la New York

Sursa: Facebook

Justiţia statului New York a redus cauţiunea pe care o are de plătit fostul preşedinte american Donald Trump, care a obţinut o suspendare a judecării sale cu privire la o fraudă civilă estimată la 454 de milioane de dolari, în cazul în care depune o cauţiune în valoare de 175 de milioane de dolari în decurs de zece zile, relatează AFP, potrivit News.ro.

Această hotărâre reprezintă o victorie a fostului şef de stat american, care împiedică autorităţile statului New York să înceapă să-i confişte active luni.

Donald Trump fusese condamnat, printr-o sentinţă civilă, la plata unei amenzi de 454 de milioane de dolari într-un proces din statul New York, după ce un judecător a constatat că acesta a supraestimat valoarea activelor sale pentru a beneficia de împrumuturi avantajoase. Avocaţii săi au declarat instanţei că este imposibil ca el să strângă atât de mulţi bani, a relatat Reuters.

Într-o postare, vineri, pe Truth Social, platforma sa socială, Trump a spus că nu a făcut nimic greşit. Neplata cauţiunii ar putea duce însă la confiscarea bunurilor sale de către procurorul general din New York, Letitia James.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here