Întoarcerea înrolării. De ce își umflă armatele rândurile și cât de diferită poate fi experiența recrutului, de la Rusia la Israel

Sursa: Pixabay

„Cu brațul și piciorul înfășurat în bandaje, Artiom Uimanen stătea în fața unui voyenkomat sau centru de recrutare militară, din Sankt Petersburg, în 2019, pentru a protesta împotriva proiectului de introducere a obligativității serviciului militar, în Rusia. Bandajele simbolizau măsura în care tinerii ruși apelează la exagerarea afecțiunilor medicale care li-ar putea scuti de „sclavia recrutării”, așa cum o numește Artiom. Acum, doi ani mai târziu, ajuns la vârsta de 20 de ani, așteaptă cu nerăbdare rezultatele vizitelor sale la unitățile de asistență psihiatrică. El speră la un diagnostic de tulburare de anxietate depresivă, un mod sigur de a evita serviciul militar”, notează The Economist.

<< Yoni, un student în vârstă de 18 ani, din Ierusalim, așteaptă și el recrutarea în Forțele de Apărare Israeliene (IDF). Nu dă semne de anxietate. „Aștept cu nerăbdare să-mi servesc țara”, spune el. „Este ceva special pe care grupa noastră de vârstă îl poate face”. Yoni s-a alăturat cluburilor care îi ajută pe adolescenții israelieni să se pregătească pentru testele fizice și intelectuale ale armatei. El și prietenii săi merg voluntar pe plaje pentru a practica alergarea pe nisip.

În Norvegia, consultantul Oscar Federl își amintește cu drag de propriul serviciu militar, făcut acum un deceniu. „A fost o experiență grozavă”, spune el. Timpul petrecut de el în uniformă nu l-a transformat într-un soldat crack – ca operator radio, își amintește că foloseatehnologia vintage din anii 1950 – dar l-a ajutat să devină omul care este. „M-am maturizat mult”, spune el, „chiar dacă am urât multe dintre lucrurile pe care le-am făcut, mai ales în frig”.

Artiom, Yoni și Oscar fac parte dintr-o minoritate globală. Recrutarea tinerilor este acum relativ rară. (Recrutarea femeilor tinere nu a fost niciodată ceva obișnuit). Majoritatea formelor de serviciu militar s-au redus după Războiul Rece. Un studiu realizat de ETH Zurich, o universitate elvețiană, menționează că 24 de țări au abandonat recrutarea între 1990 și 2013, când pentru mulți se părea că războaiele mari aparțineau trecutului. Franța, a cărei recrutare în masă din 1793, levée en masse, a revoluționat războiul european modern, a pus capăt acestei practici în 1996. Spania și-a scutit adolescenții de cazarmă în 2000, Italia în 2004 și Germania în 2011. War Resisters’ International, o organizație care îi sprijină pe opozanții de conștiință, a trebuit să-și regândească menirea.

Cu toate acestea, recrutarea pare să revină, modest. După ce Rusia a invadat și anexat părți ale teritoriului său, în 2014, Ucraina a revenit în grabă propriul asupra abandonării recrutării, din anul precedent. Lituania, situată în apropiere, a urmat exemplul, în 2015, și Suedia – care se descurcă singură în afara alianței NATO – în 2017. În Golful Persic, Qatar și Emiratele Arabe Unite (UAE) au introdus recrutarea în 2013, respectiv în 2014. Kuweitul a reintrodus practica în 2017, după o pauză de 16 ani. Între timp, alte țări care nu au încetat niciodată să recruteze tineri au început să înscrie și mai mulți. Norvegia a extins serviciul militar la femei, în 2013; Estonia extinde numărul de recruți anual, cu un sfert. Și în Germania, printre alte țări, dezbaterile cu privire la restabilirea unei forme de recrutare sau extinderea acesteia au devenit mai puternice.

Acest interes reînnoit are multe cauze. Una reîntoarcerea unei lumi mai sumbre, în care puterea hard, mai degrabă decât diplomația, poate modela destinele naționale: martor – înfrângerea devastatoare a Armeniei decătre Azerbaidjan, anul trecut, și pierderea care a rezultat în mare parte din Nagorno-Karabakh, un teritoriu disputat. Pentru țările care doresc armate mari, recrutarea soldaților este adesea singura modalitate accesibilă de a completa cadrele; voluntarii plătiți la tarife de piață ar genera o factură salarială uriașă. Alexander Golts, un expert în forțele armate ruse, spune că proiectul țării sale există „din cauza unei percepții iraționale … că numărul forțelor armate ruse trebuie să ajungă la un milion”.

Cu toate acestea, de multe ori rațiunile sunt mai puțin marțiale. În America, susținătorii contemporani ai renstituirii acestui mecanism susțin adesea că serviciul obligatoriu ar putea reduce de fapt dorința țării de a intra în război, forțând oamenii să-și facă socoteala, personal, privitor la consecințele sale. Max Margulies, de la Modern War Institute din cadrul West Point, academia militară americană, este sceptic cu privire la acest lucru. El subliniază că războiul din Vietnam a fost nepopular până la sfârșitul anului 1967, dar războiul a durat încă șase ani, ucigând mii de recruți. „Nu prea pare să fie un efect constrângător”.

Mulți politicieni o văd, de asemenea, ca pe o modalitate de a introduce disciplina la tinerii indisciplinați, care altfel ar putea cauza probleme, sau de a insufla valorile pe care guvernul le consideră dezirabile. Anul trecut, comisarul parlamentar al Germaniei pentru forțele armate a sugerat că întoarcerea recrutării va inocula forțele armate împotriva extremismului de dreapta. Qatar, Emiratele Arabe Unite și Turcia obligă toți militarii să asiste la prelegeri despre istoria națională, securitate și cetățenie. Dar există puține dovezi că recrutarea încurajează obținerea de cetățeni mai buni. Un studiu privind Suedia, realizat de Randi Hjalmarsson și Matthew Lindquist, în Economic Journal, și publicat la Oxford a constatat că recrutarea a crescut „semnificativ” ratele infracționalității post-serviciu, în rândul celor cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani.

Ca o școală-internat, cu arme

Cum este viața militară modernă? În majoritatea țărilor, recrutarea este fie plictisitoare, fie mizerabilă. „Ești blocat în acest loc cu alți tineri de 18 și 19 ani și ești obligat să fii acolo”, spune Victor Naziris, un tânăr de 33 de ani, care a servit în Garda Națională cipriotă, o forță care nu a mai adulmecat de zeci de ani o luptă reală. Experiența sa, ca recrutat, a fost definită de o combinație de epuizare, plictiseală și un sentiment general de lipsă de sens. „Ești ca un vegan care lucrează la McDonalds”, spune domnul Naziris, care acum este contabil.

Recruții ruși au o experiență deosebit de sumbră. Ei primesc o subvenție lunară modestă, de doar 2.000 de ruble (30 de dolari), pentru care suferă nu numai de epuizare, ci și de pe urma endemizării umilințelor sau dedovshchina. În noiembrie 2019, un soldat rus a ucis alți opt soldați după ce a pretins că fusese supus unor abuzuri prelungite din partea superiorilor săi, inclusiv amenințări cu violul. La fel ca domnul Uimanen, tânărul protestatar rus, mulți tineri încearcă să evite arcanul prin scutiri medicale. Alții aplică la programele de doctorat, preferând nedemnitatea școlii postuniversitare în locul serviciului militar. Unii părinți mituiesc reprezentanți din sistemul voyenkomat.

Ministerul rus al apărării afirmă că umilirile au scăzut dramatic în ultimii ani. Dar guvernul a făcut puține pentru a risipi ideea că recrutarea echivalează cu o pedeapsă, atunci când a folosit proiectul pentru a-l reduce la tăcere pe Ruslan Șaveddinov, un activist anticorupție și protejat al lui Alexei Navalnîi, principalul lider al opoziției din Rusia (care a fost ulterior otrăvit și închis). În decembrie 2019, domnul Șaveddinov a fost luat în serviciul militar, trimis imediat la o bază din Novaia Zemlia, un arhipelag arctic, și pus la treabă cu sarcini minore.

Cu toate acestea, serviciul militar nu trebuie să însemne întotdeauna un exercițiu de sadism. În câteva țări mici, apare un fel de conscripție mai puțin nefericită. În Norvegia, cohorte mari sunt eligibile pentru intrarea în armată, însă doar un număr mic de tineri sunt aleși. În timp ce părinții ruși fac presiuni pe oficiali pentru a-și scuti copiii, norvegienii fac lobby pentru a le fi admiși, notează Elisabeth Braw, de la American Enterprise Institute (AEI), un think-tank din Washington. Alex Aalberg, un fost recrut norvegian care a servit în Afganistan, spune că atunci când a aplicat la școala de medicină, experiența sa militară a dominat conversația. „Cred că fără [serviciu] drumul meu în medicină ar fi fost mult mai lung”, spune el.

În același mod în care școlile americane se pot lăuda cu proporția elevilor lor care au ajuns la universitățile din Ivy League, cele israeliene arată numărul celor care au fost în unitățile de luptă. Yoni, adolescentul din Ierusalim, este destinat unei unități de luptă de elită. În mod tradițional, astfel de unități, împreună cu forțele aeriene, erau văzute ca incubatoare de talente politice și profesionale, spune Richard Pater, directorul Centrului de Comunicații și Cercetare Marea Britanie-Israel (BICOM), cu sediul în Ierusalim, un grup de cercetare și advocacy. Naftali Bennett, primul ministru israelian, și Beniamin Netaniahu, predecesorul său, au avut cariere de succes în Sayeret Matkal, o trupă comando prestigioasă.

O mitologie specială s-a construit în jurul Unității 8200, o unitate de culegere de informații prin semnale electronice, ai cărei absolvenți au intrat în rândul companiilor tehnologice israeliene. În timp ce multe forțe se zbat să recruteze soldați cu cunoștințe tehnice care pot cere salarii mai mari în altă parte, Israelul s-a transformat într-un magnet pentru astfel de talente. „Astăzi există o competiție în creștere pentru a fi acceptat în unitățile tehnologice care oferă o profesie profitabilă imediat după ce ai fost liberat”, observă Yohanan Plesner, fost politician și acum președinte al Israel Democracy Institute, un grup de reflecție. A servit în Sayeret Matkal, pentru care a rămas ofițer de rezervă.

Copii în kaki

Cu toate acestea, dacă se presupune că conscripția ar trebui să schimbe societatea, de cele mai multe ori aceasta o reflectă. Lev Gudkov, directorul Centrului Levada, principalul institut independent de sondare a opiniei publice din Rusia, spune că unele familii din cele mai sărace regiuni văd în continuare armata ca un mijloc de mobilitate socială. Dar sunt, de asemenea, și mai puțin capabile să o evite. „În zonele mai sărace, o familie nu va avea bani pentru a scăpa de mită”, spune Gudkov. Oksana Paramonova, directoarea ONG-ului Mamele Soldaților, din Sankt Petersburg, spune că tinerii ruși din zonele rurale ale țării sunt mai puțin informați cu privire la tertipurile legale ce pot fi folosite pentru a evita recrutarea.

Chiar și în Israel, unde experiența recrutării este atât de diferită, mecanismul este încă modelat de fisuri sociale. Evreii ultraortodocși, care reprezintă 12% din populație, și arabii israelieni, care alcătuiesc încă o cincime, sunt de obicei scutiți de serviciul militar. În practică, asta înseamnă că doar jumătate dintre tinerii israelieni de 18 ani fac serviciul militar. Tratamentul inegal acordat ultraortodocșilor a provocat multă vreme resentimente și dezbateri politice. În august, guvernul de coaliție al țării a aprobat un plan pentru a-i forța pe mai mulți dintre ei să intre în armată, deși pentru perioade mai scurte. Israelienii din clasa mijlocie sunt mai bine poziționați să-și ghideze copiii spre unități de elită; cei din medii mai sărace ajung adesea în ramuri mai puțin farmecătoare, cum ar fi transportul și logistica. Armata, mai degrabă decât să-i „aducă pe israelieni laolaltă… accentuează și pronunță diferențele dintre diferite structuri sociale”, spune dl Plesner.

Recrutarea modernă a fost inventată pentru o epocă a armatelor de masă. A funcționat spectaculos pentru Napoleon, dar de multe ori a eșuat după aceea. Armata Roșie a ucis 158.000 dintre propriii soldați, pentru dezertare, în timpul celui de-al doilea război mondial. În timpul războiului din Irak, din 2003, zeci de mii de recruți irakieni au fugit de pe front. Chiar și acolo unde recruții au voința de a lupta, dependența tot mai mare a forțelor armate de muniții de precizie și alte tehnologii avansate îi face mai puțin utili pe câmpul de luptă. Totuși, ceea ce a arătat o mână de mici democrații este că o instituție asociată dificultăților și constrângerii poate fi transformată într-un instrument popular și eficient pentru recrutare. >>

Sindromul China și somnambulismul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here