Iohannis cere „număr sporit de militari aliaţi” și „echipamente prepoziționate”. O așteptare-cheie a lui Stoltenberg de la ministeriala NATO

Sursa: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că este nevoie de un număr sporit de militari aliaţi şi de echipamente prepoziţionate pe Flancul Estic, arătând că este nevoie ca deciziile luate în acest sens la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid să se concretizeze, notează Agerpres.

„Este nevoie de mai multă forţă de apărare, de descurajare pe Flancul Estic. Acest lucru l-am spus demult, de la început ca să fiu foarte specific şi chiar astăzi cu domnul secretar general am discutat toate aceste chestiuni. După părerea mea, este nevoie de un număr sporit de militari aliaţi, dar asta nu este suficient. În plus, pentru a reprezenta o descurajare şi apărare solidă, este nevoie de echipamente, mai exact de echipamente prepoziţionate. Despre aceste lucruri am discutat şi despre creşterea prezenţei şi despre prepoziţionarea de echipamente la Summitul de la Madrid, însă este nevoie de concretizarea acestor decizii. La Madrid decizia a fost mai degrabă generică, toată lumea a fost de acord că asta trebuie făcut, dar acum doresc, cel puţin asta a fost partea mea, să trecem la fapte”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întrevederea avută cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

El a subliniat că este nevoie de planuri concrete şi de dezvoltarea unor structuri logistice şi că se aşteaptă ca la Summitul NATO de la Vilnius, de anul viitor, să fie luate decizii mult mai curajoase şi mult mai concrete în aceste domenii.

„În plus, este nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se ştie foarte exact cine, ce trupe şi unde trimite. Nu putem să lăsăm astfel de decizii pentru un ultim moment şi să fim atunci luaţi prin surprindere. Este nevoie, în afară de aceste planuri, de dezvoltarea unor structuri logistice, de exemplu pentru carburanţi, şamd. Toate acestea, după părerea mea, după părerea noastră, sunt necesare şi cred că la Summitul de la Vilnius de anul viitor, cel puţin aşa am discutat astăzi, este posibil să avem decizii mult mai curajoase şi mult mai concrete în aceste domenii”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele rus Vladimir Putin „încearcă să folosească iarna ca pe o armă” în războiul împotriva Ucrainei, a declarat, luni, în România, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a menţionat că se aşteaptă ca unul dintre mesajele reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe din ţările NATO, de la Bucureşti, să fie necesitatea de a spori furnizarea de sisteme antiaeriene.

„Aşa cum aţi văzut în săptămânile care au trecut, au loc atacuri îngrozitoare asupra oraşelor ucrainene, asupra infrastructurii critice şi zonelor rezidenţiale. Preşedintele Putin încearcă să distrugă sistemul de alimentare cu energie electrică, infrastructura de gaze şi serviciile de bază pentru populaţia Ucrainei. Venind iarna, e evident că preşedintele Putin încearcă să folosească iarna ca pe o armă în războiul împotriva Ucrainei. Este un lucru îngrozitor şi trebuie să fim pregătiţi pentru alte atacuri, în continuare”, a precizat secretarul general al NATO.

El a menţionat că aliaţii NATO au sporit sprijinul pentru Ucraina cu sisteme de apărare antiaeriană, dar că se aşteaptă ca unul dintre mesajele reuniunii de la Bucureşti să fie necesitatea de a intensifica acest ajutor.

„Aliaţii NATO au sporit sprijinul pentru Ucraina cu sisteme suplimentare de apărare antiaeriană. Se furnizează asemenea sisteme, care pot face faţă ameninţărilor puse de diverse tipuri de drone, dar şi rachete balistice, rachete de croazieră. Mă aştept ca unul dintre mesajele de la ministeriala de externe de la Bucureşti, de aici, va fi necesitatea de a spori şi mai mult furnizarea de sisteme antiaeriene, dar şi de piese de schimb, pregătire şi muniţie, pentru diversele sisteme antiaeriene, pentru ca să ajutăm Ucraina să se apere împotriva acestui tip groaznic de război”, a spus Jens Stoltenberg.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Cronologie 2020-2022 | Reuniuni ale miniştrilor de externe ai NATO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here