Iohannis, la MApN: Securitatea națională nu are culoare politică. Promisiunile lui Ciucă

Nicolae Ciucă Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat în această dimineață, începând cu ora 12.30, la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru al Apărării, un tur de forță pe care șeful statului și l-a programat pe la patru ministere-cheie.

Din fruntea MApN pleacă Gabriel Leș și vine Nicolae Ciucă.

Noul titular de la Apărare a transmis că în mandatul său va asigura continuitatea proiectului de înzestrare a armatei. „Ceea ce ne-am asumat să înfăptuim în baza a ceea ce ni s-a alocat, 2% din buget, să putem să concretizăm prin capabilități prin care armata română să își consolideze statutul de încredere în rândul NATO, în rândul UE și în parteneriatele strategice în care armata română le are”, a afirmat Ciucă.

Acesta a adăugat: „Ne bazăm pe trei piloni: pe statutul nostru de țară membră NATO, țară membră Uniunea Europeană și pe parteneriatul Strategic”.

Declarațiile lui Klaus Iohannis:

  • Domnule prim-ministru, vă felicit pentru preluarea guvernării şi pot să vă spun că acum, cu toții ne simțim mai bine, cu o guvernare deschisă pentru rezolvarea adevăratelor probleme ale României.
  • Domnule ministru Ciucă, vă felicit pentru preluarea mandatului! Domnule ministru, domnule general, sunteți, probabil, cel mai bun cunoscător al problemelor din acest minister și al tuturor problemelor legate de securitatea națională.
  • Mulțumesc, domnule Prim-ministru, că ați cooptat un adevărat specialist, un adevărat profesionist în echipa dumneavoastră guvernamentală, pentru acest portofoliu de maximă importanță pentru România. Domnule ministru Leș, vă mulțumesc pentru munca depusă în mandatul dumneavoastră.
  • Ministerul Apărării Naționale și dumneavoastră toți aveți o sarcină specială, o sarcină foarte grea, pe care împreună trebuie să o îndeplinim cu excelență: securitatea națională trebuie garantată cu orice preț și repet, cu orice preț. Știți foarte bine, noi, toți împreună, dumneavoastră, cu conducerea ministerului, cu guvernul și cu mine, trebuie să garantăm românilor securitatea națională.
  • Securitatea națională nu este negociabilă și securitatea națională nu are culoare politică. În acest sens, am abordat tematica încă de la începutul mandatului meu, când, spre surprinderea multor politicieni, i-am invitat să încheiem un pact național pentru securitatea națională, pact național care prevedea și prevede în continuare alocarea a 2% din PIB pentru apărarea României. Și s-a realizat acest lucru.
  • În CSAT am discutat și am hotărât care vor fi programele de achiziții, care vor fi programele de instruire și care va fi abordarea strategică a României pentru a garanta acest obiectiv vital pentru România, securitatea națională. În acest sens, domnule ministru, știți foarte bine care sunt prioritățile României în domeniul pe care îl veți gestiona.
  • Am toată convingerea că vă veți implica pentru continuarea tuturor programelor de înzestrare, de instruire și de colaborare cu aliații pentru a atinge toate obiectivele propuse.
  • Domnule Prim-ministru, vă solicit întregul sprijin al dumneavoastră, al Guvernului României pentru domnul ministru Ciucă și pentru problemele legate de securitatea națională.
  • Domnule ministru, vă doresc mult succes în acest mandat și dumneavoastră vă solicit ferm să-l sprijiniți pe domnul ministru pentru a avea un mandat de succes, care va fi de succes nu pentru partid, nu pentru armată, ci pentru România!

Foto: INQUAM/Octav Ganea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here