Ion Rațiu, însemnări despre începutul „luptei pentru democrație” în 1990

Universul.net continuă serialul dedicat însemnărilor din exil ale liderului țărănist Ion Rațiu. Adnotările sale zilnice surprind atmosfera în rândul comunității românești din Marea Britanie în zilele Revoluției din 1989 și primele luni de după prăbușirea regimului comunist.

Afectat de experiența exilului, Ion Rațiu revenea în 1990 într-o Românie postcomunistă prinsă într-un adevărat taifun politic. Ani mai târziu, în 1999, radiografia acelor zile sumbre a fost publicată la Editura Univers în jurnalul „În fine, acasă”, care însumează notele zilnice ale lui Ion Rațiu din perioada decembrie 1989 – decembrie 1990.

În episodul de azi, redăm notele jurnaliere din perioada 15 ianuarie 1990 – 22 ianuarie 1990:

Luni, 15 Ianuarie 1990

Îl scol pe Cornel Coposu la 5.00 dimineața. Deci la 6.00 a.m., ora Bucureștiului. Stăm de vorbă pe îndelete. Discutăm amănunte. Formatul „tabloid“ pentru ziar merge. Dreptatea veche n-a fost mult mai mare. A fost exact cum e Stindardul lui Pantazi. Nu vrea camioane pentru distribuirea ziarului. Mașini mici, cu 3 roți. Pentru restul țării nu trebuie să ajungă ziarul în aceeași zi. Nu e urgent. Important e să ajungă. Au nevoie de tot felul de mașini și aparate „mici” de birou. N-au nimic. Ionițoiu n-a spus nimănui că eu le-am trimis aparatul de copiat XEROX. Extraordinar ce necinstiți pot să fie oamenii ăștia. A pretins chiar că el l-a obținut „prin colectă”. Fără comentarii. Pot trimite hârtie pentru gazetă. Au unde s-o înmagazineze. Toate importurile sunt acum scutite de vamă.

Îl va vedea pe Ion Iliescu astăzi. Îi va cere local pentru tipografie. De asemenea, pentru un post al nostru de radio. Post de televiziune e mai greu. Armata ar putea ridica obiecțiuni. Se va interesa totuși. I-am sugerat ca postul nostru să fie pus la dispoziția și celorlalte partide, ca să se conformeze cerinței de acces egal tuturora. Va ridica și această problemă.

Liberalii au scos deja ziarul lor pentru că Lăzărescu e, chiar el, tipograf.

Mi-am exprimat bucuria că s-a înțeles cu Liți Faina. De ce nu? Doar am fost chiar colegi la Blaj. N-am insistat.

Mi-a sugerat să-i spun lui Emil Ghilezan să trimită aparate. Nu e nevoie de prezența lui, căci „e beteag” și nu poate lucra efectiv. El, Coposu, e la sediu de la 8 a.m. până la 12 p.m. Se înscriu cca 1.000 pe zi. Mai toți tineri. Dacă ești în legătură cu Ghilezan, bineînțeles.

Sigur că sunt în legătură cu el. Mă critică întotdeauna, dar sfârșește scrisorile, transmițându-mi îmbrățișări, am adăugat râzând. Mi-a cerut să-i spun lui Ghika să pună și la dispoziția PNȚ-ului aparatele ce i-am trimis.

Toată ziua, adevărat pelerinaj la mine. Novacovici și Damian Vasile. Ultimul a fost la Bacău. A făcut excelente contacte acolo. Cu reprezentanța locală a „Frontului Salvării Naționale“. Ni s-a oferit să tipărim Românul Liber pe tiparnița lor antică. Nu mă tentează câtuși de puțin.

Ion Brătianu a venit și el. S-a văzut cu ceilalți Brătieni și liberali. Nu prea îl vor. El ar vrea să-l susținem ca el să candideze la alegeri în circumscripția 23 August din București, unde a funcționat ca muncitor necalificat în 1964. Mi-a dat o copie după Carnetul lui de Muncă. L-am asigurat că voi face ce voi putea dar că nu depinde de mine.

Herlea și Varlam vor să le dau un certificat că sunt corespondenți ai Românului Liber. Ei merg în țară și le va fi de folos.

Seara la Warwick Hotel. Dau o recepție pentru Jacques Godfrain și vreo 10 gazetari. Toți au scris despre UMRL sau despre mine. Godfrain a venit special din sudul Franței cu avionul. Mi-a confirmat că ei donează o ambulanță spitalului indicat de mine. De ce nu TURDA? am întrebat. Foarte bine, a fost răspunsul.

La sfârșitul cinei le-am adresat câteva cuvinte, cred, simțite și le-am cerut sprijin și ajutor ca să pot realiza ceea ce mi-am propus să fac în România. Reacția a fost neașteptat de favorabilă.

Vineri, 19 Ianuarie 1990

Ultimele 3 zile la Londra, adevărat coșmar. Nici un moment liber. Dar am luat masa cu Steffie, care mi-a spus la telefon după aceea că mă admiră foarte mult.

Am luat cina și cu Dinu Daponte. El e convins că voi reuși în țară.

Să dea Dumnezeu!, dar eu am rezervele mele.

Am luat prânzul alaltăieri cu David Walsh și Graham Bowes, și ieri, cu ei doi, plus John și Heather Beckwith. Am rezolvat diverse pro-bleme legate de AVON și de Matt Lowe.

Am vorbit pe lung cu Regele azi dimineață, la telefon. Foarte afabil.

Prințesele sunt la București (Mărgărita și Sofia).

Pregătim gazeta pe Februarie, Nicolae a făcut eforturi foarte mari pentru pregătirea avionului cu care mergem în România, miercurea viitoare.

Mi se ia un interviu pentru Evening Standard. Vor să publice un mare „profile“. Un alt mare articol despre mine se va publica în Boardroom Magazine. Portretul meu va apărea pe copertă.

La Libre Belgique a publicat, pe ziua de 15 Ianuarie, interviul meucu Michel Rosten, sunt foarte mulțumit pentru că mi-a prezentat just opiniile. A făcut doar o singură gafă, confundându-l pe Corneliu Mănescu, cu Manea Mănescu. Grav nu e!

Semnez, astăzi, contractul pentru livrarea unei tipografii la București. Să fie într-un ceas bun. Dar îmi dau seama că sunt multe probleme la orizont.

Mama lui Judith Pall, spastica pe care am ajutat-o, e la Cambridge cu fata ei. A ținut să-mi mulțumească și vrea să scrie la România Liberă, ca țara să audă de gestul meu. Frumos din partea ei, chiar dacă România Liberă nu publică scrisoarea. I-am cerut să-mi trimită și mie o copie.

Sâmbătă, 20 Ianuarie, Londra

Miron Grindea a ținut să vină să mă vadă. Pentru mine numele de Rațiu are rezonanță. Vreau să scriu. Dă-mi amănunte. Arborele genealogic. Material și de la Viorel Tilea. Știi cât m-a apreciat. Am un nepot, pe David Lasserson. Foarte deștept, și el vrea să scrie. Am acceptat complimentele etc. …, dar mare încredere în el n-am. E poate un semn că lucrurile iau o întorsătură favorabilă mie.

Indrei s-a întors de la Katmandu. A făcut o expediție în Himalaya. Și-a lăsat barbă și pare mai liniștit. M-am bucurat mult că și el vrea să vină în România.

Dinu Daponte mă duce la un specialist care fabrică haine de protecție împotriva armelor de foc. Am acceptat o vestă pentru tors. Celelalte sunt mult prea grele și se poate ghici ce sunt. Ceea ce nu-mi place. Mi-am cumpărat și un palton din piele cu blană înăuntru.

La birou cu Marc Yadin. Vrea să ajute să strângem bani. Partidele, potrivit legii din 1923, nu pot să primească ajutoare financiare din străinătate. Guvernul provizoriu va reveni la această lege. Dar UMRL poate s-o facă. Crearea UMRL-ului a fost o idee minunată, mi-a spus.

Am redactat un APEL, pentru a fi distribuit astă seară. ACARDA sărbătorește Ziua Unirii. Foarte multă lume. Mai mult decât niciodată. Vorbesc Iolanda, George Ross și Dan Strănescu. Toți destul de bine, Ross mai ales! Dan face un mic istoric ACARDA și se referă la organizarea femeilor ortodoxe române și la mine ca întemeietorul ACAR-DA. Ceea ce nu e strict adevărat. Am fost o mână de oameni care am făcut-o împreună. Eu am fost doar primul președinte.

M-a invitat apoi Iolanda să vorbesc și eu. Am făcut-o cu entuziasm și le-am cerut să se angajeze în lupta pentru democrație în România „care abia acuma începe cu adevărat”, să vină cu noi în țară, sau să răspundă apelului pe care-l au în fața ochilor. Să doneze cât mai mult ca să ne cumpărăm aparatele, tipografia și în general utilajul de care avem nevoie, ca să lămurim poporul întreg de cum stau lucrurile.

Titinica, în mare parte refăcută, a ținut să-mi aducă mari laude: ai acum o voce care pătrunde și o cadență impresionantă. Tu, Iancule, ai devenit un adevărat lider. Mi-a făcut plăcere, bineînțeles, dar ea n-a fost întotdeauna sută-în-sută pentru mine. Prea mult, poate, n-a exagerat, căci și Elisabeth – criticul meu cel mai aspru și mai obiectiv – s-a declarat foarte mulțumită: Ai spus ceea ce toată lumea aștepta de la tine. Toți te-au ascultat cu multă atenție.

Duminică, 21 Ianuarie 1990

Multe telefoane. Ana-Maria Tuduri mă informează că vizita Principeselor în România a fost un dezastru. Nu vorbesc românește, nu cunosc situația și nu știu cum să mânuiască o conferință de presă. Ioana Brătianu a fost instigatoarea și organizatoarea vizitei. Păcat că s-a făcut. Îmi spune însă că Partidul Liberal e cel mai bine organizat. Și mulți Național-Țărăniști se înscriu în el (?!).

Manuela Tilea vrea să mă interesez de casele lui Viorel. Susține că Viorel n-a vândut casa lui din București guvernului britanic. A primit de la ei doar o compensație (Pentru ce?) și Ambasada britanică a plătit chirie guvernului RSR tot timpul. Chiar dacă e adevărat ce spune Manuela, asta nu înseamnă că proprietățile lui Viorel pot fi restituite.

Ileana e una caldă, una rece. La început mi-a spus că vine cu noi la București. Ieri mi-a comunicat, prin Elisabeth, că nu poate să vină. Scuză caraghioasă. E ziua de naștere a băiatului ei, Ion Alexandru, ca și cum nu-l vede tot timpul !!? Astăzi însă, după ce am criticat atitudinea ei, a revenit. Merge cu noi. Sunt bucuros că o face, doar tatăl ei m-a adus la Londra. Aș vrea să fie cu mine când mă întorc în țară, după 50 de ani.

David Hart vrea să mă ajute. I could not help you si six months ego. But you did it by yourself. But I want to help you now. I-am mulțumit, i-am cerut aparate de birou, tipografie și bani.

Discuție mare între noi. El zice că sovieticii au jucat un rol important în revoluție. I-am cerut argumente, dovezi. Nu poate să-mi dea. Îmi zice: Cu ce ne-au ajutat sovietele? Au putut ei face pe români să înfrunte tancurile și mitralierele, cu mâna goală? Absurd!, am zis. Mi-a vorbit de Lallay Weymonth, fiica Katherinei Graham, proprietara ziaru-lui Washington Post. I-am spus că am cerut Dnei Thatcher să mă primească, ca să-i mulțumesc pentru ospitalitatea ce am primit în toți acești ani în Marea Britanie și să-mi iau rămas bun. Va interveni, mi-a zis.

Dinu Daponte îmi relatează că Ianis Țunis, deputatul grec din Parlamentul Pieței Comune, născut în România, a fost la București. L-a însoțit pe Primul Ministru Mitsotákis și i-a văzut pe Mazilu și pe Celac. Aceștia ar afirma că Frontul nu va candida la alegeri, dar că tot felul de partide se înscriu, pe rupte. Numai Joi, săptămâna care a trecut, s-au înscris nu mai puțin de 7. Îl găsesc pe Cornel Coposu. Ne înțelegem că eu vin ca „fruntaș PNȚ“, nu ca Președinte UMRL și că le voi aduce lor aparatură de birou. Mă informează că Liți e grav bolnav. Poate nici nu mai scapă. În tot cazul nu va putea funcționa luni de zile.

David Selboune a scris trei mari articole despre România în Sunday Times (astăzi). Îl felicit la telefon. E încântat să vină și el la București, miercurea viitoare.

Bernard Braine a menționat doamnei Thatcher că merge cu mine în România. De asemenea liderului Partidului Conservator în parlament (Chief Whip). Nu numai că n-au nimic împotrivă, i-au urat bun voiaj.

I-am vorbit lui Anthony Pilkington de plecarea mea în România. I-am cerut ajutor și am vorbit despre posibilitatea unei colaborări cu industria sticlei din România.

Luni, 22 Ianuarie 1990

Lungă conversație la telefon cu Ion Ghika. Îmi spune că Prințesele au făcut o impresie excepțională, peste tot. Interesant că relatarea lui contrazice total ce mi-a spus Ana Maria Tuduri. Eu pe ea o cred mai mult. Ion n-a avut niciodată prea multă judecată și nici obiectivitate.

I-am cerut ca transportul actual să fie împărțit între UMRL și PNȚ. Nici vorbă. Așa ceva nu acceptă. Tot trebuie să fie pentru UMRL. Și-mi face, apoi, teoria că există o incompatibilitate între Președenția mea la UMRL și candidatura la alegeri pe lista PNȚ. Ca să văd ce gândește, i-am spus: Eu am anunțat deja că voi candida ca PNȚ. Dacă e vorba de o incompatibilitate, voi înainta demisia mea de la Prezidenția UMRL. Da, asta trebuie să faceți! Discutăm noi totul, la București, am închis eu discuția.

E clar: el se vede deja șeful UMRL. Poate e bine să-mi dau demisia, ca imaginea mea să fie ne-echivocă în țară, ca să nu se iște confuzie în mintea oamenilor. Dar nu Ghika trebuie să fie numit provizoriu ca Președinte-delegat UMRL. Cel mai potrivit va fi Novacovici, nu Ghika. Și, apoi, Președintele va fi ales la Congresul viitor UMRL, dacă Congresul nu va decide ca organizația să se autodizolve.

Masa cu Lucky Horowitz și Lionel Bloch, la Connaught Hotel. Foarte bună. Vrea să ajute. Cum? îl întreb. Prin legăturile lui inter-naționale etc. El e „commodity dealer“. Se pare că a făcut foarte mulți bani.

Nu e destul să stimulezi organizațiile internaționale etc. Trebuie să facem noi ceva. Să găsim o bancă comercială care să ne dea un credit de 5 milioane lire sterline, să zicem. Această bancă să aibă prioritate, apoi, în a aranja finanțele externe ale României, și să recupereze așa „investiția“. Deci va câștiga comisioane, legitim în concurență cu alte bănci, dar având o prioritate. Ca să facem această operație, avem nevoie de oameni gata să garanteze băncii că banii nu vor fi pierduți. Eu, de exemplu, sunt gata să garantez cu un milion de lire sterline. Cât poți dumneata garanta?

Sunt încântat să am de-a face cu un om care înțelege finanțele. Trebuie să ne gândim la astfel de soluție. Să intre în legătură cu Dinu Daponte. El a început deja să negocieze așa ceva cu o bancă engleză. I-am dat toate coordonatele lui Dinu. Să vedem ce vor face împreună.

Lionel i-a vorbit de Comemorarea ce am făcut în Ianuarie 1971 pen-tru victimele fascismului în România. La anul se împlinesc 50 de ani de la măcelul de la Jilava și răscoala legionară. Ar trebui s-o comemo-răm la Ierusalim, a zis Lionel. Ideea nu e rea. Pentru mine, toți românii sunt buni români sau răi români, indiferent ce religie au. Și eu fac parte, doar, dintr-o religie minoritară.

Seară foarte plăcută cu Susan Bond. Societatea ei, Blenheim Estates, în care am luat 30% din acțiuni, se va ocupa de proprietățile noastre, Regent House, Cranegrove și Strikeways. Îmi place femeia. Am încredere în ea.

PUTEȚI CITI AICI episoadele anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here