Ionuţ Stroe: Este o obligaţie această coaliţie. Recunoaştem, sunt tensiuni, dar există o obligaţie şi trebuie să o onorăm

Sursa: Facebook

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat vineri despre relaţiile in coaliţia de guvernare că este o obligaţie această coaliţie şi a recunoscut că sunt tensiuni, sunt situaţii extrem de dificile, iar discuţiile în cadrul coaliţiei aproape că nu mai există, dar există o obligaţie şi trebuie să o onoreze, notează News.ro.

El a menţionat că liberalii au o obligaţie, ca şi cei de la PSD, să termine această guvernare şi să asigure funcţionalitatea şi stabilitatea unei guvernări, lucru care, probabil, se va mai întâmpla, chiar dacă cu sincope şi dificultăţi, două luni de zile, până când românii, practic, vor restabili prin vot cine este în măsură a conduce această ţară, adăugând că opţiunea PNL este evident pe zona de dreapta.

Ionuţ Stroe a fost întrebat după şedinţa conducerii PNL despre relaţiile din coaliţie, cu partenerii de la PSD.

Purtătorul de cuvânt al PNL a continuat: ”Este o obligaţie această coaliţie, o obligaţie angajată şi asumată public în faţa românilor. Nu cred că vreun partid îşi poate permite că, în decursul ultimelor două luni de guvernare, să inducă această instabilitate sau haos politic. Dar lucrul acesta, bineînţeles, va fi făcut în cu totul alţi termeni decât cei în care am lucrat aproape trei ani de zile”.

”Recunoaştem, sunt tensiuni, sunt situaţii extrem de dificile, discuţiile în cadrul coaliţiei aproape că nu mai există, dar există o obligaţie şi trebuie să o onorăm”, a completat Ionuţ Stroe.

Reuters: NATO va înfiinţa un comandament terestru pentru nordul Europei în estul Finlandei