Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Ali Larijani, a declarat luni că instaurarea securității în strâmtoarea Ormuz în toiul războiului este puțin probabilă, ca răspuns la anunțul făcut anterior de către președintele francez Emmanuel Macron privind pregătirea unei misiuni navale în scopul ‘deschiderii progresive’ a strâmtorii, potrivit EFE și AFP, citată de Agerpres.
Larijani susține într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X că ‘este puțin probabil ca securitatea să poată fi instaurată în strâmtoarea Ormuz în mijlocul focului războiului aprins de SUA și Israel în regiune, mai ales când acesta a fost orchestrat de cei care au fost implicați în sprijinirea acestui război’.
Puțin mai devreme, președintele francez anunțase lansarea unei misiuni internaționale cu caracter ‘defensiv’ pentru ‘deschiderea progresivă’ a strâmtorii Ormuz, rută crucială pentru comerțul mondial cu petrol și gaze.
Macron a precizat, de asemenea, că opt fregate, două portelicoptere amfibii și un portavion francez vor fi dislocate în estul Mediteranei, ceea ce va permite ‘atragerea și mobilizarea’ altor țări europene.
Referitor la strâmtoarea Ormuz, președintele francez a precizat că această misiune, care ar trebui să fie realizată împreună cu ‘țări europene și non-europene’, va avea loc ‘odată ce faza cea mai critică a conflictului se va încheia’, fără a oferi mai multe detalii.
‘Pregătim această misiune împreună cu partenerii noștri, într-un mod ordonat, iar obiectivul ei va fi pur pașnic, de însoțire. Este ceva esențial pentru economia noastră și pentru economia mondială’, a afirmat Macron.
Iranul avertizează petrolierele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz să fie „foarte atente”










