Israelul a recomandat joi cetăţenilor săi evitarea oricăror călătorii în străinătate, după ce în această ţară au fost confirmate trei cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează AFP.

De asemenea, persoanele venite din Italia şi care nu au cetăţenie israeliană au interdicţie de intrare în Israel, potrivit Ministerului israelian de Interne, care a adăugat Italia pe lista ţărilor şi regiunilor vizate de această interdicţie din cauza coronavirusului, informează Agerpres.ro.

Circa 50 de pasageri străini aflaţi la bordul a trei avioane venite din Italia au fost astfel nevoiţi să rămână joi în avion pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, ei urmând să se reîntoarcă în Italia în aceeaşi zi. Pasagerilor israelieni din aceste avioane li s-a permis debarcarea, dar au fost plasaţi în carantină.

Ministerul israelian al Sănătăţii a difuzat miercuri o notă în care le-a recomandat cetăţenilor israelieni ”să nu viziteze Italia”, unde până joi au fost confirmate 528 de cazuri de infectare, inclusiv 14 decese şi 37 de pacienţi aflaţi la terapie intensivă.

”Există o mare probabilitate ca boala să se fi răspândit în alte ţări ale Europei şi în numeroase alte regiuni ale lumii, prin urmare Ministerul Sănătăţii îndeamnă populaţia să-şi reconsidere călătoriile în străinătate”, se arată în alerta difuzată de această instituţie şi publicată pe prima pagină în presa locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here