Italia redeschide, parțial, stadioanele

Până la 1.000 de spectatori vor avea acces pe stadioane începând de la 1 mai, în regiunile mai puţin afectate de pandemie, a anunţat, vineri, Guvernul italian, potrivit News.ro.

Sălile de sport vor putea primi până la 500 de spectatori, tot în zonele „galbene”, unde restricţiile sunt mai puţin importante, pentru toate „evenimentele sportive de interes naţiional”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Sporturilor.

Meciurile de fotbal din Serie A, dar şi campionatele de baschet şi volei, precum şi turneul de tenis de la Roma (9-16 mai) se vor desfăşura cu minim de public.

Guvernul şi-a dat deja acordul pentru ca Stadio Olimpico din Roma să fie deschis la un sfert din capacitate – adică aproape 17.000 de spectatori – pentru cele patru meciuri de la Euro-2020, prevăzute în iunie şi iulie.

Stadioanele sunt total închise publicului din octombrie în Italia, după ce au fost deschise câteva săptămâni în septembrie, în limita a 1.000 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here