Italianul Jannik Sinner este câștigătorul Australian Open 2024: Încă nu realizez că am câştigat primul titlu de Mare Şlem

Sursa: Facebook

Tenismanul italian Jannik Sinner, nr. 4 mondial, care l-a învins pe rusul Daniil Medvedev în finala turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, a declarat că încă nu realizează că a cucerit primul său titlu de Mare Şlem, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

„Încă nu realizez că am câştigat primul meu titlu de Mare Şlem, cred că îmi va mai trebui ceva timp, pentru că este unul din marile trofee ale sportului nostru. Sunt foarte bucuros de maniera în care am gestionat lucrurile astăzi (duminică). Eram într-o situaţie foarte, foarte dificilă pe teren. Aveam câteva probleme, eram condus la seturi cu 2-0 după o oră, dar am încercat să rămân pozitiv, să-mi ajustez planul de joc”, a spus Sinner.

„Daniil (Medvedev) este un jucător extraordinar, el a arătat că este un luptător incredibil. A stat atât de multe ore pe teren de la începutul turneului. Îmi pare rău pentru el, dar sunt sigur că va cuceri alte trofee de Mare Şlem. Este extraordinar să ai acest trofeu. Dar eu ştiu că va trebui să muncesc şi mai mult pentru a avea noi ocazii de a trăi astfel de momente, iar adversarii mei vor găsi căi să mă învingă şi trebuie să fiu pregătit pentru asta”, a adăugat el.

„Mă aşteptam ca Daniil să încerce ceva diferit, o manieră mai agresivă de joc, dar nu mă gândeam chiar aşa. El a jucat foarte bine în primele două seturi, primele două seturi şi jumătate. Am încercat să profit de şansă în setul al treilea, ceea ce am şi făcut. Când câştigi un punct important, uneori meciul se schimbă şi aşa a fost azi. Am încercat să rămân pe teren cât mai mult posibil, iar cu cât meciul se prelungea, eu eram mai bine fizic. Cred că aceasta a fost cheia”, a mai spus proaspătul campion.

Jannik Sinner a câştigat duminică trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în finală, în cinci seturi, 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3, pe rusul Daniil Medvedev (3 ATP). Italianul, în vârstă de 22 de ani, care în semifinale l-a eliminat pe liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, a câştigat primul său trofeu de Mare Şlem.

Sinner s-a impus la capătul unui meci spectaculos, care a durat trei ore şi 46 de minute, el reuşind să revină extraordinar, după ce a pierdut primele două seturi, şi puţini erau cei care îi mai dădeau şanse să recupereze. Italianul a izbutit nu mai puţin de 14 aşi (11 pentru Medvedev) şi a făcut 5 duble greşeli, rusul având doar trei.

Jannik Sinner este cel de-al treilea jucător italian care câştigă un turneu de Mare Şlem, primul în ultimii aproape 50 de ani, după Adriano Panatta, care a cucerit trofeul la Roland Garros în 1976.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here