Iulia Motoc, aleasă judecător al Curţii Penale Internaţionale

Sursa: Facebook

Ministerul Afacerilor Externe salută alegerea prof. Iulia Motoc în funcţia de judecător al Curţii Penale Internaţionale, cu prilejul alegerilor organizate la 4 decembrie 2023, subliniind că această desemnare, în premieră pentru România, reprezintă un succes al diplomaţiei române şi reconfirmă profilul ţării noastre de stat profund ataşat dreptului internaţional şi ordinii de drept la nivel internaţional, precum şi valorilor umanismului sprijinite constant de diplomaţia română, transmite Agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al MAE, promovarea Iuliei Motoc pentru o funcţie de judecător la Curtea Penală Internaţională şi alegerea sa în această funcţie fac parte din demersurile active ale României de susţinere a Curţii Penale Internaţionale, instanţă unică prin mandatul său de sancţionare, în condiţiile Statutului de la Roma, a celor care săvârşesc crime împotriva umanităţii, crime de război, genocid sau crime de agresiune.

„Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă convingerea că vasta expertiză a prof. Iulia Motoc în domeniul protejării şi promovării drepturilor fundamentale va contribui la consolidarea profesionalismului şi a eticii la nivelul Curţii Penale Internaţionale, întărind actul de justiţie la nivel internaţional”, se arată în comunicat.

Curtea Penală Internaţională (CPI) este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă, precizează sursa citată.

” Această instituţie a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 123 de state sunt părţi la Statutul CPI. CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia incluzând crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale. România este în mod tradiţional un susţinător al justiţiei penale internaţionale. Prin vocea ilustrului diplomat şi jurist Vespasian Pella, România a pledat încă din perioada interbelică pentru înfiinţarea unei jurisdicţii penale internaţionale cu caracter permanent în sprijinul păcii şi stabilităţii în lume. România a semnat Statutul de la Roma al CPI la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind printre primele 60 de state care au întreprins acest demers, făcând astfel posibilă intrarea în vigoare a Statutului „, reaminteşte MAE.

Cel mai recent, România s-a numărat printre statele care, la 2 martie 2022, au sesizat Procurorul CPI solicitând anchetarea crimelor de război, a crimelor împotriva umanităţii şi genocidului comise în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, conform comunicatului.

Judecătoarea Denisa Stănişor, noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii / Procurorul Emilia Ion, vicepreşedinte

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here