<< Fostul premier japonez Shinzo Abe a fost asasinat săptămâna trecută. Câteva zile mai târziu, partidul său politic a câștigat o majoritate covârșitoare în parlament. Cu siguranță, Partidul Liberal Democrat a cunoscut o creștere a voturilor de simpatie, dar rezultatul alegerilor a fost în cea mai mare parte o declarație despre poziția publicului japonez cu privire la problema majoră a articolului 9, care a fost scris în Constituția japoneză sub supravegherea lui Douglas MacArthur, comandant al forței de ocupație americane din Japonia. Articolul 9 interzicea Japoniei să aibă vreo forță militară. A fost o decizie pe care Washingtonul a ajuns să o regrete >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Japonia s-a schimbat dramatic după al Doilea Război Mondial. A devenit o democrație și a cunoscut o creștere economică remarcabilă. Statele Unite aveau nevoie de aliați împotriva Uniunii Sovietice în Pacific, iar Japonia se afla într-o poziție geografică critică. Principalul port sovietic de pe Pacific era Vladivostok, dar navele sovietice nu puteau ajunge în Pacificul mai larg fără a traversa pasajele înguste dintre insulele majore ale Japoniei.
În timpul Războiului Rece, sovieticii au căutat o serie de modalități de a plasa o forță navală majoră în Pacific. SUA se temeau că tulburări în Japonia le-ar putea deschide ușa și că Japonia, lipsită de forțe navale și aeriene importante, nu ar putea bloca ruta îngustă pe care ar trebui să o parcurgă sovieticii. Între timp, SUA aveau forțele aeriene și navale necesare, dar având în vedere provocarea sovietică din Europa și Atlantic, nu doreau să fie nevoite să devieze forțe către Japonia. Washingtonul a căutat să rearmeze Japonia. Nu era o amenințare pentru Statele Unite și le era util să aibă o forță de blocare la fața locului.
Dar japonezii au refuzat, ținând cont de articolul 9 pe care, preciza Tokyo, americanii înșiși îl scriseseră în Constituția Japoniei. Americanii au căutat să folosească resursele japoneze pentru a sprijini obiectivele SUA. Japonezii s-au legat de o Constituție care era anatema istoriei japoneze. Tokyo nu dorea să investească într-o marină, preferând în schimb să investească masiv, de exemplu, într-o industrie auto care să-i poată provoca în cele din urmă pe producătorii americani de mașini.
Succesivele guverne japoneze, din diferite partide, au apărat articolul 9, până când Curtea Supremă japoneză a decis că Tokyo nu putea să nu aibă o forță militară pentru apărarea Japoniei. S-a spus că un guvern, prin natura sa, este obligat să-și protejeze poporul și că trebuie creată o forță limitată la apărarea Japoniei.
De atunci, Japonia a dezvoltat o capacitate militară semnificativă, dar a păstrat principiul articolului 9 și a limitat sprijinul pe care îl oferea SUA în Pacific. Fiind a treia economie din lume, Japonia are resurse pentru o forță substanțială, dar o astfel de forță ar putea să o atragă în sprijinul intereselor militare americane în regiune. Cu toate acestea, recent, Tokyo și-a extins angajamentul față de principiile articolului 9, atunci când a spus că securitatea Taiwanului este esențială pentru apărarea Japoniei. Dacă Taiwanul ar cădea în mâinile Chinei, China ar putea amenința sudul Japoniei.
Acest lucru ne aduce la alegerile prezente și de weekend. Partidul Liberal Democrat al regretatului prim-ministru a susținut cu fermitate modificarea Constituției, pentru a elimina articolul 9. Acest lucru ar permite Japoniei să mențină o armată. De asemenea, ar permite Japoniei să lase în urmă cel de-al Doilea Război Mondial, renunțând la o limitare care o făcea diferită de toate celelalte țări. În cele din urmă, ar face din Japonia o mare putere, ceva ce avea potențial de a fi de câțiva zeci de ani, dar un lucru pe care l-a evitat, atât din cauza amintirii tentativelor sale anterioare, cât și pentru că a vrut să evite riscurile și provocările de a fi o mare putere.
Renunțarea la articolul 9 este atrăgătoare pentru Japonia, acum că China a devenit mai agresivă – cel puțin retoric. Fiind o putere semnificativă, Japonia ar putea descuraja China sau chiar o poate intimida dacă funcționează în alianță cu Statele Unite. O Japonie reînarmată ar fi un partener mai valoros pentru Statele Unite, dar i-ar oferi Tokyo-ului opțiuni, dacă Washingtonul ar alege să nu trimită suficiente forțe pentru a proteja Japonia.
Ca mărime, economia Japoniei urmează după cele ale SUA și Chinei. Față de China, are avantajul de a fi o societate mult mai stabilă și omogenă din punct de vedere social. China, dimpotrivă, trebuie să dedice forțe de securitate poliției interne, ceea ce înseamnă că dimensiunea reală a forței militare convenționale a Chinei este mai mică decât pare. Japonia nu are nevoie de armată pentru a îndeplini funcțiile interne de poliție, așa că investițiile sale în securitate ar putea fi direcționate către apărarea națională și proiectarea puterii. Acest lucru nu ar face-o neapărat mai mare decât forța efectivă a Chinei, dar i-ar oferi o forță care ar putea rezista Chinei.
China se află în mijlocul unei crize economice. În opinia mea, acest lucru va genera tensiuni politice interne de o oarecare semnificație. Japonia este mai puțin probabil să aibă o criză economică transformatoare. S-a confruntat cu una în anii 1990 și a depășit-o cu ceea ce investitorii americani numesc „Deceniul pierdut”, din motive pe care nu le înțeleg. Dar ceea ce este clar este că Japonia a supraviețuit unei crize majore fără tulburări sociale semnificative. Disciplina socială internă a Japoniei se adaugă la capacitatea sa de a construi o forță militară cuprinzătoare și de a-și dezvolta economia.
O decizie japoneză de a construi pe ceea ce este deja o forță de autoapărare deloc nesemnificativă va schimba realitatea geopolitică a Pacificului. China se confruntă deja cu Statele Unite, care operează de la o distanță extremă față de patria sa. Washington poate face acest lucru, dar dacă Japonia rămâne un aliat, atunci japonezii își pot asuma un rol egal sau chiar de lider. Într-un asemenea caz, pentru Statele Unite ar scădea costul și riscul de a îngrădi China. Ar întări alianța informală Quad, care cuprinde Australia, India, Japonia și Statele Unite. Controlul american asupra Pacificului de Vest ar depinde de garanțiile americane, dar nu de o prezență continuă, pe scară largă.
Cheia acestui lucru este că SUA și Japonia își mențin alianța. A rezistat încă din al Doilea Război Mondial ca o relație între inegali. Armata Japoniei nu va depăși forța americană, iar SUA garantează căile navigabile globale deschise. Japonia nu ar avea capacitatea de a face acest lucru și, în calitate de mare exportator și importator de materii prime, Japonia se bazează pe prezența globală a SUA. Prin urmare, spre deosebire de perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, SUA și Japonia împărtășesc interese cruciale într-o relație construită de-a lungul mai multor generații. O alianță între cea mai mare și a treia cea mai mare economie a lumii, în care Japonia își construiește o forță militară semnificativă și își dezvoltă economia, ar redefini echilibrul de putere în Pacific cu un pericol minim de discordie, cel puțin pentru viitorul previzibil. >>
Shinzo Abe a murit. Moștenirea pe care o lasă premierul japonez cu cel mai lung mandat
