Jens Stoltenberg: Rusia își regrupează forțele pentru a încerca să ocupe Donbasul

Sursa: Facebook

Rusia nu renunţă la ofensiva din Ucraina, dar va încerca să se reorienteze pe ocuparea completă a regiunii Donbas în săptămânile următoare, a declarat marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, înaintea summitului care reuneşte miniştrii de Externe ai NATO şi pe ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, relatează Reuters. De asemenea, şeful NATO a precizat că Beijingul ”nu doreşte să condamne agresiunea Rusiei” şi a acuzat că ”se alătură Moscovei în contestarea dreptului naţiunilor de a-şi alege propria cale”, conform CNN, citat de News.ro.

Secretarul general Jens Stoltenberg s-a adresat reporterilor la Bruxelles înaintea unui summit al miniştrilor de Externe ai NATO şi al ministrului ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, care va avea loc miercuri.

”Acum asistăm la o mişcare semnificativă a trupelor (ruseşti) departe de Kiev pentru a se regrupa, rearma şi reaproviziona şi pentru a-şi muta atenţia către est”, a declarat, marţi, Stoltenberg într-o conferinţă de presă.

”În următoarele săptămâni, ne aşteptăm la o nouă forţă rusă în estul şi sudul Ucrainei care încearcă să cucerească întregul Donbas şi să creeze un pod terestru către Crimeea ocupată”, a spus el înainte de întâlnirea de miercuri a miniştrilor de Externe ai NATO.

Şeful NATO a precizat că Beijingul ”nu doreşte să condamne agresiunea Rusiei” şi a acuzat că ”se alătură Moscovei în contestarea dreptului naţiunilor de a-şi alege propria cale”.

Înainte de a începe invazia Ucrainei, aliaţii China şi Rusia au proclamat că prietenia lor nu are ”limită”, însă Beijingul a început să se îndepărteze treptat de Moscova, din cauza sancţiunilor occidentale, potrivit CNN.

Deşi a refuzat să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei, China a denunţat în mod repetat sancţiunile împotriva Moscovei ca fiind o modalitate ineficientă de a rezolva criza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here