Ce întâlnire minunată a avut loc într-un moment în care veștile sunt atât de sumbre! Momente ca acestea sunt rare. A fost speranță și umanitate, sâmbătă după-amiază, în acea sală de clasă românească în care Prima doamnă a SUA, Jill Biden, și Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, s-au întâlnit cu refugiați ucraineni – mame și copii care și-au spus poveștile îngrozitoare despre cum au fugit de războiul în țara lor și au găsit refugiu în România.
Compasiune
După ce știrile fierbinți privind momentul, am urmărit videoclipul întâlnirii. Jill Biden a părut caldă, plină de compasiune, încrezătoare și foarte plăcută. Doamna Iohannis, care de cele mai multe ori se ține departe de ochii publicului, a fost, la rândul său, drăguță; ușor timidă, caldă, în largul ei cu copiii și deopotrivă amabilă și primitoare.
Cred că a fost prima dată când am văzut-o într-o acțiune publică solo majoră și am auzit-o vorbind. Cuvintele ei au avut emoție, sens și convingere.
„Suntem foarte recunoscători că ați inițiat acest lucru… evenimentul de azi. Sunt foarte recunoscătoare că v-ați făcut timp și ați depus efort pentru a ne vizita. Întotdeauna i-am iubit pe americani și ne simțim mai în siguranță dacă știm că ne susțin”, a spus doamna Iohannis, într-o engleză perfectă, cu ușor accent.
Speranţă
„Vă mulțumim că ați venit și ne-ați dat speranță și sentimentul că ne putem baza pe dumneavoastră”, a adăugat ea, făcând ecou, în câteva fraze scurte, la ceea ce simt mulți români.
„Românii sunt eroi”, a declarat doamna Biden, iar refugiaților ucraineni spunându-le: „Pur și simplu sunteți femei incredibile!”. Uneori a părut aproape emoționată, până la lacrimi, de poveștile pe care le auzea.
Cele două Prime Doamne au fost grațioase în rochiile lor cu imprimeu floral; au zâmbit și au părut degajate una în compania celeilalte.
A fost ca o pauză de la un război urât, fără sens și distructiv. A fost o reamintire că, chiar și atunci când există suferință și brutalitate atât de aproape de România, există și speranță și umanitate.
Democraţie
În România, este mai curajos să scrii ceva pozitiv despre doamna Iohannis (și despre soțul ei, președintele Klaus Iohannis) decât să îi critici.
Desigur, acest text are conotații pozitive. Este un semn care arată cât de departe a ajuns democrația din România. Arată că jurnaliștii și comentatorii de pe rețelele de socializare nu mai sunt în teroarea liderilor lor, așa cum fuseseră pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Gândiți-vă la faptul că orice rus care îndrăznește să-l critice pe Vladimir Putin și războiul său împotriva Ucrainei riscă amendă, închisoare sau mai rău.
Vitriol
Dar trădează, de asemenea, o anumită „răutate” de spirit, lașitate și superficialitate. Este mai simplu să arunci cu ouă decât să arunci o privire mai în profunzime. Desigur, acesta nu este un fenomen în întregime românesc. Există – și a fost – o mulțime de vitriol, ticăloșie și rasism îndreptate către Jill Biden, Melania Trump și Michelle Obama. Dar, dincolo de asta, a existat o acoperire de presă decentă și corectă a acestor femei.
Domnul Iohannis este în funcție din 2014 și s-au scris foarte puține lucruri de substanță despre soția sa, doamna Iohannis, dincolo de ținuta ei și de răutatea generală de pe rețelele sociale. Desigur, poate că vrea să-și ducă propria viață, dar până acum ar fi trebuit să existe un profil decent și corect al ei.
Viață independentă
Casa Albă a fost cea care a subliniat, chiar înainte de vizita lui Jill Biden în România, că doamna Iohannis duce o viață independentă, ceea ce o face, într-un fel, o non-conformistă, cel puțin aici, în România.
Uneori, este nevoie de un străin pentru a aprecia o altă țară. Casa Albă a atras atenția asupra faptului că doamna Iohannis își păstrează o carieră separată de soțul ei în timp ce acesta este șef al statului. Precum Jill Biden. Iar doamna Iohannis și-a păstrat de fapt meseria de profesoară de engleză în orașul natal, Sibiu. Aceasta este o declarație de independență.
Stânjeneală
Desigur, România nu are un oficiu al Primei Doamne, precum Statele Unite, și toate soțiile foștilor președinți au întâmpinat unele dificultăți în a împăca un rol dificil. Stânjeneala este rezultatul amintirilor traumatizante despre Elena Ceaușescu, care a jucat un rol principal și foarte nepopular în regimul soțului ei. Dar au trecut 33 de ani de atunci, suficient de mult încât să se decidă că a venit vremea unei schimbări de direcție și poate chiar a maturizării.
Aș ruga pe oricine a cărui impresie despre întâlnirea dintre Jill Biden și Carmen Iohannis cu refugiații ucraineni se limitează la cancanuri despre buchete și culoarea ținutei doamnei Iohannis, să urmărească acel videoclip.
O doză de umanitate și speranță poate face minuni asupra oricui.
