Putin nu a cedat nimic, a primit tot ce și-a dorit, iar ușa îi rămâne deschisă pentru mai mult, scrie Kurt Volker*, pentru CEPA.
<< În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Rusia s-a angajat brusc în cea mai extinsă concentrare de forțe militare în Ucraina și în împrejurimi, de la capturarea Crimeei și atacurile din Donbas, din 2014-2015.
Estimările privind trupele masate au variat, ajungând până la 100.000 de soldați capabili să extindă masiv atacurile Rusiei asupra Ucrainei.
Forțele au venit din Siberia și Marea Caspică (prin canalul Volga-Don) și au inclus arme variate și sofisticate, cum ar fi avioane de atac, tancuri, parașutiști, nave de desant amfibii și rachete nucleare cu rază scurtă de acțiune. Rusia a închis vaste zone ale Mării Negre, sub pretextul nevoii de a le izola pentru exerciții militare și a închis Marea Azov pentru orice nave, altele decât cele autorizate de Rusia.
Masarea de trupe a fost însoţită de o intensă campanie de dezinformare, în care Ucraina a fost acuzată că escaladează luptele din estul țării și a fost avertizată că va fi distrusă, în cazul unor noi atacuri (chiar dacă Rusia crease ea însăși criza). La început, dezinformarea rusă a susținut că Rusia răspunde provocării ucrainene, iar mai târziu a afirmat că este doar un exercițiu militar pe teritoriul suveran al Rusiei și nu o amenințare pentru cineva. Acest lucru a coincis, de asemenea, cu utilizarea continuă a puterii hibride de către Rusia în Belarus și cu discursul anual despre starea națiunii a președintelui Vladimir Putin, adresat Dumei, în care a avertizat pe oricine amenință interesele Rusiei sau încalcă liniile roşii care, a afirmat acesta, sunt chestiuni ce ţin exclusiv de Kremlin.
Concentrarea militară a atras condamnări rapide nu numai din Ucraina, ci şi din Germania, Franța, Marea Britanie, Canada, NATO, G7 și multe altele. Într-un demers fără precedent, președintele SUA, împreună cu secretarii de stat și ai apărării, consilierul pentru securitate națională și președintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore al SUA, și-au sunat omologii ucraineni, în termen de două săptămâni, pentru a asigura Ucraina de sprijinul SUA în ceea ce priveşte suveranitatea și integritatea sa teritorială. Cancelarul german, Angela Merkel, i-a cerut lui Putin să-și retragă forțele.
Apoi, la fel de brusc, la 22 aprilie 2021, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunțat că forțele militare masive pe care le desfășurase Rusia se vor întoarce la „bazele lor permanente”, începând a doua zi. În toată Europa, s-a auzit un oftat de uşurare.
Unii analiști au afirmat că Putin a dat înapoi, deoarece nu a câștigat nimic din aceste activități belicoase. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a continuat represiunea împotriva figurilor pro-ruse din Ucraina. Occidentul a făcut declarații dure și a amenințat cu mai multe sancțiuni. Atenția mondială a rămas concentrată asupra stării de sănătate a lui Navalnîi, aflat în închisoare. Gambitul lui Putin nu produsese nimic.
Acesta este un gând reconfortant pentru cei din Occident, care doreau în mod clar să evite o confruntare dură cu Rusia. Declarațiile liderilor occidentali, fără nicio acțiune autentică, au produs o descaladare rusească.
Totuși, așa cum se vede prin ochii Kremlinului, Putin nu a dat nimic, a realizat tot ce și-a dorit, iar ușa rămâne deschisă pentru mai mult.
Putin a demonstrat capacitatea și voința politică de a desfășura o forță militară masivă din scurt, completată cu comandă și control, logistică și echipamente nucleare. Procedând astfel, el a subliniat că Ucrainei îi lipsește capacitatea, iar Occidentului îi lipsește voința de a desfășura și utiliza forța de compensare. Într-adevăr, Statele Unite au decis să întoarcă două nave de război care altfel plănuiseră să intre în Marea Neagră, pentru a evita „escaladarea” crizei.
Prin urmare, Putin a subliniat un punct politic-cheie pe care l-a indicat de ani buni: Occidentul poate vorbi bine, dar Ucraina nu se poate baza pe sprijinul occidental. Este inerent legată de Rusia și trebuie să se împace cu Kremlinul.
Președintele Zelenski a încercat să transforme acest lucru într-un avantaj, căutând o întâlnire bilaterală directă cu Putin, pentru a discuta despre Donbas. Putin a fost de acord că cei doi se pot întâlni, dar a refuzat să discute despre Donbas, perpetuând narațiunea falsă conform căreia conflictul este o „chestiune internă ucraineană” în care Rusia facilitează pacea. Occidentul a tăcut.
Periferic, în timp ce Occidentul a salutat presupusa descaladare a Rusiei, Putin și-a mărit de fapt prezența permanentă în Crimeea, a adus în regiune noi echipamente militare care vor rămâne desfășurate pe mai departe, a blocat zone importante din Marea Neagră și Marea Azov cel puțin până în octombrie (dacă nu mai mult) și și-a îmbunătățit preluarea invizibilă a Belarusului. Cu toate acestea, în loc să fie condamnată pentru aceste acte, Rusia este lăudată pentru faptul că a cedat.
Printre toate acestea, președintele Biden l-a sunat pe președintele Putin și i-a oferit o întâlnire la un summit, în viitorul apropiat. Rezolvarea unor astfel de probleme, ca de la „super-putere la super-putere”, peste capul celor pe care chestiunea îi priveşte efectiv, este exact dinamica pe care Putin încearcă să o creeze. Deși, în mod clar nu este intenția lui Biden să sprijine o astfel de dinamică, Putin a obținut ceea ce și-a dorit.
Concluzie: Putin a intrat în luna aprilie cu un Zelenski arătând ca și cum ar fi devenit în sfârșit dur pe plan intern, în timp ce Administrația Biden își aduna aliații la nivel internațional. Şi iese din luna aprilie cu o Ucraină care pare vulnerabilă, un Occident care s-a abținut vizibil de la o demonstrație militară de forță şi un Putin care și-a întărit poziția în Marea Neagră, Belarus, Crimeea, Donbas și în districtul militar sudic, cu sediul central în Rostov-pe-Don. Din perspectiva Kremlinului, un succes clar.
Întrebarea este acum dacă și cum poate Occidentul împinge înapoi această nouă realitate. Câteva elemente fundamentale încă pot fi introduse: creșterea asistenței de securitate acordate Ucrainei pentru a spori vizibilitatea și daunele pe care Rusia le-ar suferi dacă lansează o nouă invazie; punerea SUA și a altor forțe NATO în poziții avansate, pentru a arăta că Occidentul are și capacități militare serioase, și voința de a le folosi; publicitate în avans cu privire la sancțiunile pe care le riscă Rusia dacă lansează noi atacuri; închiderea serviciilor de informații rusești care operează în Occident, așa cum face acum Republica Cehă; tragerea frânei pe Nord Stream 2; și excluderea Rusiei de la reuniunile diplomatice majore dintre națiunile civilizate, până când propriile acțiuni justifică o schimbare. Niciunul dintre acești pași nu va inversa acțiunile întreprinse de Rusia. Dar vor determina Kremlinul să se gândească serios la următorii pași. >>
- *Ambasadorul Kurt Volker este un expert recunoscut în politica externă şi de securitate externă a SUA, cu o experiență de aproximativ 30 de ani în diverse funcţii guvernamentale, academice și din sectorul privat. A fost Reprezentant Special al SUA pentru negocierile Ucrainei, din 2017 până în 2019, și ambasador al SUA la NATO, în perioada 2008-2009. Ambasadorul Volker este în prezent director general și co-președinte al consiliului consultativ la BGR Group. Este, de asemenea, președinte și fondator al Alliance Strategic Advisors, LLC, iar anteriora fost director al CG Funds Trust și al Wall Street Fund.
Comments are closed.