Favoritul democrat pentru candidatura la preşedinţia SUA, Joe Biden, deţine un mic avans în faţa preşedintelui Donald Trump într-un nou sondaj, care a indicat şi faptul că susţinătorii săi nu sunt foarte entuziaşti, ceea ce ar putea să se dovedească punctul nevralgic al campaniei sale, transmite duminică DPA, citată de Agerpres.

Noul sondaj realizat pentru televiziunea ABC şi publicaţia The Washington Post îl prezintă pe Biden în fruntea preferinţelor americanilor cu 49% din intenţiile de vot, faţă de 47% pentru Trump.

Preşedintele american Donald Trump a reuşit să reducă din avantajul pe care-l avea Biden în luna februarie, când sondajele indicau 52% faţă de 45% în favoarea politicianului democrat.

Noul sondaj a arătat şi că susţinătorii lui Trump sunt mai entuziaşti decât cei ai lui Biden. Dintre votanţii democraţilor, doar 24% s-au declarat foarte entuziaşti de Joe Biden – cel mai mic procent înregistrat vreodată de un democrat în acest sondaj.

În ceea ce priveşte economia, 57% dintre persoanele intervievate au susţinut că sunt de acord cu măsurile luate de Trump, iar actualul preşedinte are un avantaj asupra lui Biden în ceea ce priveşte încrederea publică în capacitatea sa de a conduce economia americană.

Cei doi sunt aproximativ la egalitate în ceea ce priveşte încrederea alegătorilor cu privire la capacitatea lor de a se ocupa de epidemia de coronavirus, iar Biden are un uşor avantaj în ceea ce priveşte încrederea pentru capacitatea sa de a administra întregul sistem medical.

Sondajul mai arată că Joe Biden rămâne poziţionat în faţa rivalului său în cursa pentru nominalizarea democrată, Bernie Sanders.

Nu este clar dacă variabila „entuziasm” se va dovedi crucială pentru rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale, însă în trecut, notează DPA, candidaţii care au avut nuclee de alegători mai puţin entuziaşti au pierdut alegerile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here