Jucătorii de la Australian Open nu trebuie să facă teste Covid-19 şi ar putea evolua chiar dacă sunt infectaţi cu virusul

Jucătorii de la Australian Open nu vor trebui să facă teste Covid-19 şi ar putea evolua chiar şi dacă sunt infectaţi, a declarat directorul primului Grand Slam al anului, Craig Tiley, citat de BBC.

Am vrut doar să urmăm ceea ce este în prezent în comunitate. Am făcut un pas mai departe făcând o recomandare de nu evolua atunci când eşti bolnav„, a spus Tiley, potrivit News.ro.

Anul trecut, jucătorii au trebuit să testeze zilnic şi să se izoleze dacă sunt pozitivi şi, de asemenea, au trebuit să fie vaccinaţi, în timp ce în 2021 evenimentul a avut loc într-o bulă biosecurizată.

Sârbul Novak Djokovici, care nu este vaccinat, a fost deportat în ianuarie anul trecut, chiar înainte de turneu, din cauza statutului său referitor la Covid-19.

Le-am spus clar jucătorilor noştri, precum şi personalului nostru, dacă cineva nu se simte bine, să stea acasă, personalul nostru medical va continua să monitorizeze acest lucru, cu jucătorii în mod individual. Este un mediu normalizat pentru noi şi, la fel ca la crichet, vor exista potenţial jucători care vor concura cu Covid-19”, a precizat Tiley.

Săptămâna trecută, jucătorul de crichet Matt Renshaw a continuat să joace pentru Australia într-un meci de test împotriva Africii de Sud la Sydney, după ce a fost testat pozitiv pentru Covid-19.

Australian Open începe luni, 16 ianuarie şi durează până duminică, 29 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here